• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-27 18:02:43
  • Sursa:
Pescarii se tem sa mai pescuiasca in Marea Neagra. „Pescadoarele romanesti au prins peste zece mine” Imagine

Preşedintele Organizaţiei de pescari de la Marea Neagră, Laurenţiu Mirea, afirmă că pescuitul în România se află în cel mai greu moment din ultimii 30 de ani, arătând că pescarilor le este frică să mai iasă în larg din cauza minelor în Marea Neagră. Navele au prins cel puțin zece mine marine în plasele de pescuit, a mai spus Laurențiu Mirea.

„În acest moment, pescuitul din România este în cel mai greu moment din ultimii 30 de ani. Acum doi, trei ani, de la 14-15.000 de tone captură pe care le realizam, anul trecut am făcut 2.600 de tone”, a declarat Laurenţiu Mirea miercuri, potrivit News.ro.

El a mai arătat că minele marine şi faptul că nu mai funcţionează sistemele de comunicare pe mare sunt probleme mari cu care se confruntă pescarii.

„Tot în acest moment trebuia să primim ajutorul pentru războiul din Ucraina, pentru că în traule pescadoarele româneşti au prins peste zece mine. De foarte multe ori am anunţat autorităţilor sau nu am mai anunţat. Avem o problemă privind navigaţia, tot ce înseamnă sisteme de comunicare, GPS, nu funcţionează staţiile, este un blocaj general. Agenţia Naţională de Pescuit, condusă de Marian Avram, nu este lângă sector, nu a făcut niciun efort să ne salveze acest ajutor de Covid şi, în acelaşi timp, directorul general de la Direcţia de Pescuit, Gheorghe Ştefan, nu face nimic pentru sector şi pentru pescari. Dacă mergem pe acest drum, eu vă garantez că la anul nu o să mai avem pescuit la Marea Neagră. Pe această cale fac un apel către domnul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, urgent să vină cu oameni competenţi, să ajute sectorul şi să încercăm să facem ceva pentru România”, a mai transmis preşedintele Organizaţiei de pescari de la Marea Neagră.

El a fost întrebat de ce pescarii nu mai anunţă autorităţile atunci când găsesc mine marine.

„De fiecare dată am anunţat autorităţile, de foarte multe ori ne-am speriat foarte tare şi nu am mai anunţat, pentru că dacă un pescador, vă dau un exemplu, era în zona Jurilovca până venea Marina Română din dana zero, ni se spunea, ia traulul cu mina, du-te în zona cutare, traulează până venim noi. Şi atunci băieţii speriaţi de foarte multe ori, au lăsat traulele în apă, le-au dat coordonatele, s-au speriat şi au fugit spre mal”, a declarat Laurenţiu Mirea.

El a adăugat că pescarilor le este frică să mai iasă pe mare din cauza minelor.

„Avem o altă problemă muncitorii, pescarii de pe vapoare, în acest moment le este frică să iasă la pescuit, pentru că stai tot timpul şi te uiţi unde e mina, ajunge la vapor, îmi explodează vaporul, mai ajung la familie. Situaţia este efectiv disperată. Nu mai putem să pescuim noaptea. Pescuitul vara, pe timpul sezonului de vară, se făcea noaptea. Nu mai avem curaj să ieşim noaptea la pescuit. Ziua ieşim puţin, ne întoarcem speriaţi, ne uităm după mine, suntem executaţi de ANAF. Situaţia este foarte, foarte grea. Domnul ministru Barbu trebuie să facă ceva pentru pescuitul românesc”, a mai afirmat Laurenţiu Mirea.

El a precizat că o altă nemulţumire a pescarilor o reprezintă faptul că trebuie să înapoieze ajutorul financiar primit în pandemie.

„Am primit ajutorul de COVID, banii trimişi de la Europa pe care ni i-a acordat Direcţia Generală de Pescuit din cadrul Ministerului Agriculturii şi acum trei luni ne-au trimis notificări ca să dăm banii înapoi. Deci am primit ajutorul şi ni se cer banii înapoi. Am accesat pe ghidurile lor, nu am greşit nimic în accesare. A venit o comisie de audit de la Curtea de Conturi împreună cu Direcţia Generală de Pescuit din cadrul ministerului şi a spus că nu trebuia să beneficiem de acest ajutor de COVID. Deja trebuie să dăm bani înapoi. Deja şase firme din 18 firme afectate sunt în executare la ANAF. A venit ANAF-ul, ne-a blocat conturile şi ne-a sechestrat vapoarele”, a afirmat preşedintele Organizaţiei de pescari de la Marea Neagră.

Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen susţine că lucrează îndeaproape cu organismele de reglementare din domeniul bancar pentru a răspunde la colapsul Silicon Valley Bank şi a-i proteja pe deponenţi, dar a precizat totuşi că nu este avută în vedere o salvare a băncii via o injecţie de fonduri publice, transmite AFP.

Economie 2023-03-12 17:11:04

Ziarul britanic The Telegraph este de părere că Putin a susținut brusc ideea lui Donald Trump de a pune capăt războiului, întrucât acesta a devenit evident un dezastru pentru Kremlin. Înfrângerile pe câmpul de luptă, sancțiunile și izolarea forțează Moscova să caute o cale de ieșire. Pe care Donald Trump tocmai a oferit-o.

Economie 2025-03-07 14:35:05

Kristi Noem, guvernatoarea republicană a statului Dakota de Sud, a declarat că nepoata ei în vârstă de doi ani deține mai multe arme, deoarece în curând va avea nevoie de ele. Declarația publică a ajuns virală și a fost condamnată pe rețelele sociale, scrie The Guardian.

Economie 2023-04-16 10:10:12

Decizia Algeriei de a expulza 12 oficiali francezi aflaţi la post în această ţară ca represalii la o procedură judiciară în Franţa este „regretabilă" şi „nu va rămâne fără consecinţe", a avertizat marţi ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, la postul France 2.

Economie 2025-04-15 10:35:01

Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut autorităţilor să „pieptene” cu atenţie dosarele persoanelor radicalizate susceptibile să fie expulzate din ţară, în urma unui atentat islamist care a costat viaţa unui profesor vineri, a anunţat Palatul Elysee luni, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-10-16 12:11:40

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a anunţat vineri că a finalizat pregătirile pentru noua sesiune a programului „Casa Verde Fotovoltaice” şi pe 27 septembrie încep înscrierile pentru persoanele fizice. ”Casa Verde Fotovoltaice 2024 - START la înscrieri din 27 septembrie! Astăzi am finalizat pregătirile pentru noua sesiune a programului „Casa Verde Fotovoltaice”. În acest an, alocăm o sumă record de două miliarde de lei şi majorăm finanţarea de la 20.000 lei la 30.000 lei pentru fiecare proiect aprobat”, anunţă ministrul, pe Facebook.

Economie 2024-09-20 17:20:31

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a explicat marți, într-o intervenție la Digi24, motivul închiderii Centrului Rus de Știință și Cultură de la București. „S-a transformat dintr-un instrument de promovare a culturii într-un instrument de promovare a propagandei și dezinformării”, a spus Bogdan Aurescu.

Economie 2023-02-21 15:30:24

Ministrul apărării, social-democrata Christine Lambrecht, a demisionat din funcție, luni. În ultima perioadă, ea a fost ținta criticilor în special după un mesaj de Anul Nou în care vorbea despre invazia Rusiei în Ucraina în timp ce în spatele ei erau artificii.

Economie 2023-01-16 12:06:01