• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-06 20:07:42
  • Sursa:
Persoana cu handicap grav, obligata sa se prostitueze in Austria si Romania. A fost exploatata sexual timp de 10 luni Imagine

Doi bărbați din Constanța au fost reținuți de polițiști pentru că ar fi obligat 4 persoane să se prostitueze. Printre ele se numără și una cu afecțiuni psihice, dar și cu grad accentuat de handicap, de vulnerabilitatea căreia indivizii ar fi profitat din plin. Timp de 10 luni, aceasta ar fi fost exploatată sexual atât pe teritoriul României, cât și pe teritoriul Austriei. Cei doi indivizi sunt cercetați pentru trafic de persoane, proxenetism, dar și deținere de droguri de risc și de mare risc, pentru consum propriu."În luna octombrie a anului 2021, unul dintre bănuiți ar fi recrutat, în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituției, o persoană, speculând starea de vădită vulnerabilitate a acesteia (diagnosticată cu afecțiuni psihice și încadrată în grad accentuat de handicap). În realizarea scopului infracțional, în intervalul octombrie 2021 – august 2022, cei doi bănuiți ar fi transportat și adăpostit persoana vătămată la diferite adrese din România și Austria, în vederea exploatării acesteia", se arată în comunicatul transmis de Poliția Română.

În dosarul deschis pentru trafic de persoane, proxenetism, dar și deținere de droguri de risc și de mare risc, pentru consum propriu, polițiștii au făcut și 5 percheziții domiciliare în județul Constanța.

"De asemenea s-a reținut că, în perioada noiembrie 2017 – septembrie 2022, cei doi bărbați ar fi determinat 4 persoane să practice prostituția pe teritoriul României și Austriei și ar fi înlesnit activitatea acestora, prin identificarea și închirierea de locuințe, postarea de anunțuri pe internet, racolarea clienților, transportarea și protecția acestora, obținând sume de bani din activitatea desfășurată. În perioada iulie 2021 - februarie 2022, bărbații ar fi obținut foloase materiale de pe urma practicării prostituției, de către 4 persoane vătămate.", transmit reprezentanții Poliției.

În urma audierilor, procurorii au decis ca cei doi bărbați să fie reținuți și propuși pentru arestare preventivă. 

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că preşedintele ANPC a pus în transparenţă ordinul care impune procesatorilor să semnaleze clar orice micşorare a gramajului produselor, el precizând că va exista un control asupra pieţei detergenţilor unde există creşteri de preţuri total nejustificate.

Economie 2024-05-16 13:17:23

România primește 260 de milioane de euro de la Comisia Europeană pentru trei proiecte de infrastructură, potrivit unui comunicat al europarlamentarului Adina Vălean, fost comisar european pentru transporturi, potrivit Agerpres.

Economie 2024-07-17 15:00:19

O studentă din Nigeria a fost omorâtă în bătaie și incendiată de colegi, care au acuzat-o că a trimis într-un grup de WhatsApp mesaje considerate de aceștia blasfemii. Martorii au povestit că polițiștii și câțiva reprezentanți ai școlii au încercat să o salveze pe tânără, însă nu au putut face față "furiei studenților", relatează The Guardian.

Economie 2022-05-13 12:48:00

Încrederea cetăţenilor israelieni în executivul condus de premierul Benjamin Netanyahu se situează la cel mai scăzut nivel dintre toate guvernele din ultimii 20 de ani, potrivit unui sondaj publicat luni, relatează EFE şi The Times of Israel, preluate de Agerpres.

Economie 2023-10-23 18:45:35

Ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu a prezentat miercuri detaliile unui plan ONU de a crea un coridor maritim din Ucraina pentru exportul de cereale, afirmând că rute sigure pot fi formate fără a demina zonele din jurul porturilor ucrainene, relatează Reuters.

Economie 2022-06-15 18:29:28

Un astronaut american şi doi cosmonauţi ruşi vor zbura împreună miercuri spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS), o misiune considerată un semnal rar de cooperare între cele două ţări în contextul tensiunilor cauzate de războiul din Ucraina.

Economie 2022-09-21 11:20:08

Un bărbat din municipiul Curtea de Argeş, înarmat cu două cuţite, a incendiat un autoturism, miercuri seara, el fiind ulterior imobilizat de poliţişti.

Economie 2023-01-04 22:27:28

Actrița de la Hollywood Eva Longoria a dezvăluit că familia ei nu mai locuiește în Statele Unite și își împarte timpul între Mexic și Spania, scrie BBC.

Economie 2024-11-15 13:16:06