Un exemplu, este pe Aleea Rozelor, unde un capac de la o gură de canal de pe mijlocul străzii a dispărut de o săptămână însă nu a fost înlocuit nici până acum.
„Pe timp de noapte e cam greu să observi o gură de canal. Asta e nepăsarea Primăriei şi a autorităţilor care ne conduc în ziua de azi,” este de părere un ieșean.
„E foarte periculos şi noaptea şi ziua, dar eu dacă nu văd şi ziua mă împiedic?! - Cam de cât timp a dispărut? - De săpămâna trecută cred,” a spus un locuitor din zonă.
Reprezentanţii regiei de apă spun că furtul capacelor de canal este deja un fenomen.
„Lipsa unui capac într-o zonă carosabilă sau într-o zonă circulabilă pietonal, cum ar fi trotuarul, este un potenţial risc de accident. Din păcate, cei care comit astfel de fapte nu se gândesc şi la repercusiuni,” a declarat Răzvan Manolache, purtător de cuvânt ApaVital.
Până când capacele vor fi înlocuite, pietonii şi şoferii trebuie să dea dovadă de atenţie sporită pentru a nu se accidenta.
