• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-05 10:53:03
  • Sursa:
Perchezitii la Vama Siret, intr-un dosar de import de tutun. Autoritatea Vamala Romana a sesizat Parchetul European Imagine

Autoritatea Vamală Română a sesizat Biroul din Iaşi al Parchetului European în cazul de la Biroul Vamal de Frontieră Siret, unde au avut loc percheziţii într-un dosar de import de tutun, conform unui comunicat al instituţiei. Procurorii cercetează o rețea transfrontalieră care importă tutun pentru țări din afara UE, dar îl vând pe teritoriul Uniunii, cu profituri uriașe.

Biroul din Iaşi al Parchetului European a efectuat, marţi, opt percheziţii la sediul Biroului Vamal Siret şi la domiciliile unor funcţionari vamali, în cadrul unei anchete privind neplata taxelor vamale, accizei şi a altor impozite, pentru produse din tutun vândute.

Potrivit unui comunicat al EPPO, mai multe persoane fizice şi juridice din Cehia, Germania, Italia, Lituania, Polonia, Slovacia şi Ucraina au pus în aplicare un circuit vamal fraudulos pentru importul de tutun prelucrat (tutun de narghilea şi tutun de pipă) din Emiratele Arabe Unite şi Turcia.

„Aceste produse erau în mod aparent destinate unor ţări terţe (din afara UE), cum ar fi Ucraina şi Kazahstan, şi, prin urmare, au fost declarate ca fiind în tranzit prin UE, ceea ce permite suspendarea plăţii taxelor până la achiziţionarea mărfurilor în ţara de destinaţie finală. În realitate, însă, conform probelor colectate, bunurile nu au părăsit spaţiul UE, ci au fost vândute ilegal pe piaţa neagră din unele ţări ale UE, inclusiv Belgia şi Germania. Acest lucru s-ar fi făcut cu complicitatea vameşilor români de la Biroul Vamal Siret, care este principalul punct vamal de la frontiera României cu Ucraina. În consecinţă, mărfurile erau vândute în ţările UE cu profituri uriaşe, sustrăgându-se în acelaşi timp de la colectarea taxelor, accizelor şi TVA. Se estimează că această schemă a cauzat prejudicii de peste 650.000 euro numai în ceea ce priveşte taxele vamale”, se menţionează în comunicatul Parchetului European.

„Autoritatea Vamală Română este cea care a sesizat organele competente în acest caz şi specialişti de la sediul nostru central sunt prezenţi la faţa locului pentru a oferi sprijinul necesar. Totodată, menţionăm că traficul transfrontalier prin respectivul birou vamal se derulează în condiţii normale, fără a fi înregistrate întreruperi sau blocaje. Integritatea este o responsabilitate comună, iar Autoritatea Vamală Română acordă o atenţie sporită acestui aspect. Am oferit şi vom oferi sprijin permanent organelor de cercetare penală, astfel încât să fie eliminate orice suspiciuni de natură să prejudicieze imaginea personalului vamal”, se arată într-un comunicat al Autorității Vamale Române, citat de Agerpres.

Consolidarea capacităţii de prevenire şi combatere a criminalităţii transfrontaliere şi fraudelor vamale şi fiscale împreună cu creşterea gradului de securizare a frontierei externe a UE sunt printre cele mai importante obiective ale vămii române, potrivit comunicatului AVR.

„Ne exprimăm astfel convingerea că, împreună cu autorităţile competente, vom contribui la creşterea gradului de integritate în cadrul Autorităţii Vamale Române”, se mai arată în comunicat.

Zaharoula Vassilaki priveşte cu mândrie un măslin vechi de două secole de pe proprietatea sa, care continuă să dea roade deşi a fost lovit de fulger în urmă cu câţiva ani. Însă schimburile climatice, în special absenţa iernii, se dovedeşte mult prea dificilă de suportat chiar şi pentru acest arbore veteran din Peninsula Halkidiki din nord-estul Greciei.

Economie 2023-11-27 17:06:55

Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au publicat o înregistrare video cu baraje rutiere şi afirmă că gruparea Hamas împiedică palestinienii să părăsească partea de nord a Fâşiei Gaza şi să se îndrepte spre sud, aşa cum au fost îndemnaţi înainte de o iminentă ofensivă israeliană.

Economie 2023-10-14 20:59:07

Un accident feroviar a avut loc duminică dimineața, în comuna Costişa din județul Neamț, o mașină fiind lovită de tren. În urma impactului, o femeie de 54 de ani, aflată în tren, a fost rănită și transportată la spital, iar cei trei tineri aflați în autoturism au fost preluați de echipajele medicale. Autoritățile au intervenit rapid cu echipaje de pompieri și ambulanțe, relatează News.ro. Trenul circula pe ruta Piatra Neamț – Bacău.

Economie 2025-01-05 11:18:35

Simplitatea este cea mai bună cale în viaţă, indiferent dacă eşti preot sau liderul unei mari puteri, spune într-un interviu pentru Digi24 cel care în America este cunoscut ca „părintele Alex”. A fost în Biroul Oval în timpul mandatelor ultimilor opt președinți ai Statelor Unite, iar de actualul locatar de la Casa Albă, Joe Biden, îl leagă o prietenie de 40 de ani. Respectul reciproc şi valorile comune i-au unit pe cei doi şi au construit temelia unei relaţii care a trecut, firesc, din sfera profesională în cea personală.

Economie 2022-06-27 08:00:18

România (Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Tivodariu, Mădălina Bereş, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria-Ştefania Petreanu) s-a impus cu timpul de 06 min 01 sec 55/100, fiind urmată la mare distanţă de Marea Britanie (06:08.01) şi Italia (06:13.07).

Economie 2023-05-28 17:20:24

Foarte popularul sistem de învățământ nordic se schimbă din nou, de această dată în Suedia. Din 2028, copiii vor începe școala mai devreme cu un an, scrie News.ro.

Economie 2024-09-19 12:24:35

Un profesor universitar din Florida a bătut recordul mondial pentru cea mai lungă perioadă petrecută sub apă și nu are de gând să renunțe la stilul de viață subacvatic prea curând, scrie CBS News. Jospeh Dituri plănuiește să rămână sub apă cel puțin 100 de zile cu scopul de a studia cum corpul uman funcționează în condiții extreme.

Economie 2023-05-16 08:00:33

1945 - JAPONIA CAPITULEAZĂ

Economie 2023-08-10 18:59:34