• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-07 17:16:19
  • Sursa:
Perchezitii la persoane suspectate ca au furat masini de lux din UE. Au fost gasite doua vehicule in valoare de peste 100.000 de euro Imagine

Poliţiştii au făcut, joi, 12 percheziţii în localităţile Urziceni, Bărbuleşti şi Armăşeşti, judeţul Ialomiţa, la persoane suspectate că au furat maşini de lux din state ale Uniunii Europene. Au fost găsite două autoturisme în valoare de peste 100.000 de euro.

„Poliţiştii de investigaţii criminale, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Urziceni au efectuat 12 percheziţii domiciliare, în localităţile Urziceni, Bărbuleşti şi Armăşeşti, în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de tăinuire. Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada august-octombrie 2024, persoanele în cauză ar fi sustras, de pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene, autoturisme de lux”, a transmis, joi, IPJ Ialomiţa, potrivit News.ro.

Poliţiştii au ridicat două autoturisme, în vederea continuării cercetărilor, în valoare de peste 100.000 de euro.

În cauză se continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale şi a tuturor persoanelor implicate.

Imagini în exclusivitate cu mașina furată în care erau fostul ministru al muncii, Marius Budăi, și deputatul PSD Dan Constantin Șlincu. Cei doi au fost lăsați fără autovehicul la frontieră când se întorceau din Republica Moldova. Mașina deputatului PSD era declarată furată de autoritățile belgiene încă din anul 2016. Fusese înmatriculată în anul 2015 de deputatul PSD, care a declarat că nu știa că aceasta era furată. Deputatul PSD spune că se consideră o victimă și că va iniția un proiect de lege ca românii de bună-credință care vor să cumpere o mașină din străinătate să nu ajungă în situația lui.

Economie 2023-12-18 15:17:48

De multe ori, oamenii au tendința să dea vina pe „Mercur retrograd” pentru problemele lor, fie că vorbim despre stări de iritabilitate, tristețe sau evenimente pe care nu le pot controla. Multe persoane care cred în influența lui „Mercur retrograd” evită de obicei să facă achiziții în acea perioadă sau chiar amână semnarea unor contracte sau mutarea într-o casă nouă. Un astrolog celebru a dezvăluit pentru BBC ce se întâmplă de fapt în timpul fenomenului „Mercur retrograd”.

Economie 2024-08-04 15:57:25

Ploile abundente și inundațiile au afectat mai multe zone ale Indiei în ultimele săptămâni. Sute de oameni au murit sau sunt dați dispăruți, iar câteva mii au fost nevoite să fugă din calea apelor, relatează BBC.

Economie 2024-08-03 08:08:44

O adolescentă de 15 ani, din Călărași, a fost găsită moartă în camera ei. Procurorii iau în calcul ca ea să fi fost o victimă a hărțuirii, ceea ce ar fi împins-o la sinucidere. O altă ipoteză este că ar fi urmat un trend periculos de pe rețelele sociale.

Economie 2024-10-16 13:56:16

Loteria Română a organizat duminică, 3 decembrie 2023, Tragerile Speciale Loto de Moș Nicolae. Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 au avut loc două trageri: o tragere principală și o tragere suplimentară. Pentru cea de-a doua tragere, cea suplimentară, Loteria Română a suplimentat fondul de câștiguri al categoriei I la Loto 6/49 cu 150.000 de lei, la Joker cu 50.000 de lei și la Loto 5/40 cu 25.000 de lei.

Economie 2023-12-03 18:57:52

Orașele italiene Verona și Pisa, locuite de peste 350.000 de oameni cumulat, au început raționalizarea apei potabile începând de sâmbătă, ca urmare a unei secete istorice în regiunea nordului Italiei, relatează Euronews. Măsurile vin după ce starea de urgență a fost declarată în nordul Italiei.

Economie 2022-07-05 13:28:31

Cele mai importante evenimente petrecute pe 21 aprilie:

Economie 2024-04-21 15:00:47

Victorie de etapă pentru frații Tate. Cei doi influenceri britanici, acuzați de proxenetism, trafic de persoane și viol, și-au recuperat niercuri mașinile de lux puse sub sechestru de procurori. Tristan Tate a mers la sediul ANABI ca să-și revendice bolizii în valoare de 4 milioane de euro. Fratele lui, Andrew Tate, nu s-a putut bucura alături de el pentru că este în arest la domiciliu și nu poate părăsi vila din Voluntari.

Economie 2024-10-02 20:03:26