• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-11 17:30:53
  • Sursa:
Perchezitii la persoane care au primit bani sa cumpere masini din strainatate si nu le-au mai livrat clientilor Imagine

Mai multe percheziţii au fost avut loc, luni, la persoane care au primit bani să cumpere maşini din străinătate, iar apoi nu le-au mai livrat clienţilor. Poliţiştii afirmă că prejudiciul în acest caz se ridică la 600.000 de lei, iar o persoană fără adăpost a fost folosită în acest caz, fiind trecută administrator la una dintre firmele implicate.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţean Constanţa au transmis, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale Constanţa au făcut, luni, şase percheziţii domiciliare la locuinţele a trei persoane şi la două societăţi comerciale, din judeţul Constanţa şi municipiul Bucureşti. Două dintre cele trei persoane sunt cercetate pentru înşelăciune.

„Astfel, din cercetările efectuate în dosar a reieşit că, în cursul anului 2023, acestea ar fi indus în eroare trei persoane, de la care ar fi primit diferite sume de bani, în vederea achiziţionării unor autoturisme din străinătate, care ulterior nu le-ar mai fi fost livrate. Prejudiciul este de aproximativ 599.000 de lei”, au anunţat poliţiştii, potrivit News.ro.

Ei au precizat că persoanele cercetate s-au folosit de o persoană fără adăpost, care ar fi deţinut, în documente, calitatea de administrator al uneia dintre societăţile comerciale.

În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, înscrisuri cu valoare probatorie, un laptop, trei telefoane mobile, 700 de euro, mai multe carduri bancare şi au fost indisponibilizate două autoturisme.

Cele trei persoane au fost duse la sediul IPJ Constanţa, pentru audiere.

Franţa pare să împartă între două extreme, cea dreaptă şi cea stângă. Francezii sunt atât de supăraţi pe Emmanuel Macron, încât la alegerile anticipate pentru parlament au votat în număr mai mare politicieni cu vederi radicale. Cum va arăta Franţa condusă de extremişti? Mai putem vorbi despre libertate, egalitate, fraternitate în aceste condiţii? Răspunde analistul politic Ştefan Popescu, la „Paşaport diplomatic”.

Economie 2024-07-12 13:14:29

La doar câteva ore după învestirea sa, președintele Donald Trump a anunțat că va desemna cartelurile mexicane de droguri drept grupări teroriste. Măsura face parte din ceea ce el numește o „revoluție a bunului simț”, împreună cu înăsprirea securității la granița SUA.

Economie 2025-01-23 07:00:38

Noaptea dintre ani e un prilej bun pentru a le transmite oamenilor din viața ta că îi apreciezi și sunt importanți pentru tine. Pentru că nu poți fi alături de Revelion de toate persoanele dragi, am selectat cele mai frumoase și haioase mesaje de Anul Nou 2024 pe care le poți trimite pe 31 decembrie, la miezul nopții. 

Economie 2023-12-31 08:00:20

Guvernul de la Londra a confirmat că frații Tate vor fi extrădați în Marea Britanie după ce vor fi judecați în România. Într-o scrisoare consultată de The Telegraph, ministrul adjunct al Securității, Dan Jarvis, a declarat că Andrew, în vârstă de 38 de ani, și fratele său, Tristan, în vârstă de 36 de ani, vor fi predați Regatului Unit după încheierea procedurilor penale din România.

Economie 2025-05-20 14:10:54

La două luni după ce două femei – surori din Arabia Saudită – au fost găsite moarte în apartamentul lor din Sydney, poliția nu a putut afla ce s-a întâmplat cu ele. Informațiile sunt puține, iar rezultatele autopsiilor nu au adus prea multe lămuriri despre ce s-a întâmplat. A fost sinucidere, accident sau "altceva"? Această întrebare nu are încă un răspuns. Moartea celor două a speriat femeile saudite din Australia, care spun că au ajuns "să se uite peste umăr" când ies pe stradă.

Economie 2022-08-12 11:46:47

Un bărbat din comuna Pufeşti, judeţul Vrancea a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat trei căţei pe un teren viran din apropierea municipiului Adjud.

Economie 2024-04-24 17:38:29

Un accident rutier s-a produs luni pe DN 7C, Transfăgărăşan, între Cârţişoara şi Bâlea Cascadă, în urma coliziunii dintre un autoturism, care a intrat pe contrasens, şi o motocicletă, informează IPJ Sibiu.

Economie 2022-08-15 17:47:31

Spencer Matthews vrea să alerge 30 de maratoane pe parcursul a 30 de zile pentru a sprijini o organizație caritabilă. Tânărul dorește să stabilească un record mondial și povestește despre cum s-a luptat cu problemele cu alcoolul, factorul care l-a făcut să își schimbe viața. 

Economie 2024-07-11 07:49:42