• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-22 10:38:57
  • Sursa:
Perchezitii in Prahova la persoane care au batut un caine si au provocat un altul sa il muste Imagine

Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor Prahova efectuează, miercuri, trei percheziţii, în oraşul Urlaţi şi într-o comună din judeţ, la persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de schingiuirea animalelor şi folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea. Două persoane vor fi audiate, urmând ca autoritățile să dispună măsuri legale."Din cercetări a reieşit că, la data de 15 noiembrie, doi bărbaţi, de 19 şi 43 de ani, ar fi lovit, în repetate rânduri, un câine, iar ulterior ar fi provocat un alt câine să-l muşte pe acesta", arată Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, citat de Agerpres.Două persoane vor fi duse la audieri, urmând a fi dispuse măsuri legale.Activitatea beneficiază de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova. 

Marea soprană Mariana Nicolesco a murit la vârsta de 73 de ani.

Economie 2022-10-14 20:04:55

Averea netă a lui Elon Musk a scăzut, ieri, sub nivelul de 200 de miliarde de dolari, după ce investitorii au vândut masiv acţiunile pe care le aveau la Tesla. Mutările pe bursă vin din cauza temerilor că principalul acţionar al Tesla este acum mai preocupat de reţeaua de socializare Twitter și își va neglija celelalte afaceri, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Economie 2022-11-09 12:05:52

Majoritatea alegătorilor înregistraţi în SUA pentru a vota la alegerile prezidenţiale din noiembrie consideră că fostul preşedinte Donald Trump l-a învins pe actualul preşedinte, Joe Biden, la dezbaterea desfăşurată joi în studioul CNN Atlanta, potrivit unui sondaj realizat de rețeaua americană de televiziune în rândul telespectatorilor.

Economie 2024-06-28 15:27:44

Un tren a deraiat în cursul zilei de joi în SUA, iar mai multe dintre vagoanele-cisternă în care se afla etanol au luat foc, forţând evacuarea locuitorilor din zonă, la două luni după un incident similar în Ohio, a declarat poliţia, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2023-03-30 23:08:19

Crin Antonescu a fost validat drept candidat la alegerile prezidențiale, însă votul nu a fost în unanimitate pentru cel care a fost în urmă cu câțiva ani președinte al PNL. Florin Roman este singurul liberal care nu a votat pentru validarea lui Crin Antonescu, având și un reproș la adresa acestuia.

Economie 2025-01-26 14:52:35

Ministrul Finanţelor, Tánczos Barna (UDMR), a declarat duminică seară că există o şansă uriaşă ca Nicuşor Dan să fie preşedintele României, iar ţara să scape de abordarea propagandistică şi de izolaţionism.

Economie 2025-05-18 23:27:11

Aproximativ 13.000 de persoane au primit ordin de evacuare temporară dintr-un cartier din Düsseldorf (vestul Germaniei), după descoperirea unei bombe americane din cel de-al Doilea Război Mondial, au anunţat luni pompierii.

Economie 2023-08-08 08:02:43

Guvernul și conducerea societății Nuclearelectrica au semnat Acordul de sprijin privind proiectul Unităţilor 3 şi 4 ale CNE Cernavodă, a anunțat vineri ministrul Energiei, Virgil Popescu. Documentul stabilește modalităţile efective de cooperare între cele două părți, prin stabilirea unor angajamente şi obligaţii ale statului român referitoare la asigurarea măsurilor necesare în ceea ce priveşte finanţarea proiectului, implementarea şi adoptarea măsurilor de sprijin, inclusiv măsuri de ordin legislativ.

Economie 2023-06-09 11:39:47