• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-20 08:43:20
  • Sursa:
Perchezitii in Dambovita intr-un dosar de evaziune fiscala. Prejudiciul se ridica la peste 11 milioane de lei Imagine

Cinci percheziţii au loc joi dimineaţă în Dâmboviţa, la persoane bănuite de evaziune fiscală, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de peste 11 milioane de lei.

„În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, au pus în executare 5 mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţului”, informează Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), relatează Agerpres. 

Potrivit sursei citate, vor fi puse în aplicare 3 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul poliţiei pentru audieri.

 

Din investigaţiile efectuate a rezultat că, din anul 2018 până în prezent, trei persoane, având calitatea de asociaţi şi administratori ai unei societăţi comerciale cu activitate în domeniul construcţiilor termo-sanitare, au omis în tot sau în parte evidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale desfăşurate.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat se ridică la peste 11.000.000 de lei.

De asemenea, persoanele vizate s-ar fi sustras de la efectuarea verificărilor financiare prin declararea fictivă a sediului societăţii şi refuzul de a pune la dispoziţia autorităţilor competente documentele contabile aferente activităţii comerciale.

În cauză, cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, urmând a fi dispune măsurile prevăzute de lege. 

Un copil de 15 ani este suspectat că ar fi condus peste 600 de kilometri, din Bacău în Arad. În mașina care figura ca fiind furată pe 7 aprilie din Bacău se aflau alți doi copii, de aceeași vârstă, toți din județul Bacău. Când au dat nas în nas cu polițiștii din Nădlac, care i-au tras pe dreapta pentru un control de rutină, cei trei au încercat să scape, scrie PressAlert.ro.

Economie 2024-04-11 14:04:41

Bolivia a întrerupt relațiile diplomatice cu Israelul din cauza acțiunilor militare „agresive și disproporționate” din Gaza, scrie BBC. Luni, după întâlnirea cu ambasadorul palestinian în Bolivia, Mahmoud Elalwani, președintele Boliviei Luis Arce a transmis un mesaj pe X, în care a descris acțiunile Israelului în Gaza drept „crime de război”.

Economie 2023-11-01 11:36:23

A fost scandal la Primăria Sector 1 exact în momentul în care părinții elevilor de la școala Nicolae Titulesc cer mai mulți paznici în școala în care învață copiii lor, în aceeași în care un copil de 10 ani a fost abuzat sexual de două ori în baia școlii. Reprezentanţii Asociaţiei de Părinţi de la Şcoala "Nicolae Titulescu" au venit joi în Consiliul Local Sector 1 pentru a cere soluţii de creştere a siguranţei în şcoli. Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a declarat pentru Digi24 că nu a fost încă depusă o solicitare pentru suplimentarea numărului de paznici în școala Nicolae Titulescu, dar că „orice cerere de sprijin, orice cerere financiară este imediat acceptată și votată și imediat ne conformăm nevoilor școlilor”.

Economie 2024-03-07 16:30:46

Ambasada SUA la București a anunțat că șefa misiunii diplomatice, Kathleen Kavalec, se va retrage din serviciu. Vicepreşedintele Comisiei Electorale Federale din SUA declarase la începutul lunii mai că ambasadoarea a ales să se pensioneze.

Economie 2025-05-20 09:33:59

Preşedintele Emmanuel Macron a ajuns în capitala Noumea din Noua Caledonie. Acesta a promis că forţele de poliţie franceze vor rămâne "atât timp cât va fi necesar" în Noua Caledonie, la sosirea sa în teritoriul francez din Pacific, afectat de revolte, pentru o revenire la calm și la viața normală.

Economie 2024-05-23 08:47:25

Liceenii români sunt invitaţi să se înscrie la Future Leaders Exchange Program (FLEX), până pe 28 septembrie, transmite un comunicat al American Councils for International Education.

Economie 2023-08-02 17:53:23

Știu expresia consacrată în limba română este „din mocirlă”, dar, pentru bucureștenii sectorului 1, din motive lesne de intuit, se potrivește mai bine „de sub mocirlă”. Să explic.

Economie 2023-12-17 13:06:20

PNL susţine ca românii să beneficieze de preţuri mai mici la alimentele de bază şi consideră că, pe termen lung, soluţia este sprijinul producătorilor şi procesatorilor români, pentru ca aceştia să îşi permită să aplice astfel de preţuri, a afirmat joi preşedintele PNL Nicolae Ciucă.

Economie 2023-06-29 15:08:51