• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-10 19:31:27
  • Sursa:
Perchezitii DIICOT la o grupare infractionala specializata in trafic de droguri catre elevi si studenti Imagine

Procurorii DIICOT au efectuat, luni, percheziţii în municipiul Bucureşti şi în alte cinci judeţe la o grupare infracţională specializată în traficul de droguri către elevi şi studenţi.

Pentru intermediere s-ar fi folosit o aplicaţie criptată de comunicare pe care erau înregistraţi aproximativ 11.000 de membri activi, în România.

Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis Agerpres, luni, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală şi Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate au pus în aplicare 17 mandate de percheziţie domiciliară, pe raza municipiului Bucureşti şi judeţelor Brăila, Ilfov, Galaţi, Mureş şi Dâmboviţa, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi mare risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu substanţe psihoactive.

„În cauză s-a reţinut că în anul 2022 s-a constituit un grup infracţional organizat, la care ulterior au aderat mai multe persoane, în scopul intermedierii legăturii între dealeri de droguri şi consumatori, inclusiv minori, prin intermediul unei aplicaţii criptate de comunicare, platformă ce înregistrează în prezent aproximativ 11.000 de membri activi, în România. Distribuţia drogurilor ar fost îndreptată, cu predilecţie, spre consumatori tineri, din categoria elevilor şi studenţilor, sub protecţia anonimatului”, precizează anchetatorii.

Procurorii explică faptul că gruparea ar fi fost structurată pe paliere şi nivele de acces şi ar fi asigurat distribuţia de droguri de risc şi de mare risc, la nivel naţional, în majoritatea marilor oraşe.

Ca mod de operare, spun anchetatorii, clienţii, utilizatori ai unor terminale mobile, contactau distribuitorii pe această platformă, iar apoi, în urma negocierilor directe, erau îndrumaţi către cel mai apropiat dealer local, în funcţie de localitate, tipul de drog solicitat şi alte criterii stabilite la momentul interacţiunii.

„Distribuitorii îşi promovau ofertele de droguri pe această platformă şi astfel se împărţeau zonele de distribuţie, în scopul acaparării a cât mai mulţi clienţi. Administratorul platformei modera discuţiile şi selecta componenţa membrilor grupului. Platforma de comunicare avea capabilitatea de a genera în jur de 40.000 - 50.000 de mesaje zilnic, majoritatea fiind legate despre modalităţile de distribuţie a drogurilor, consum, zone de distribuţie, dar şi despre efectele drogurilor”, menţionează DIICOT.

În urma percheziţiilor, care au vizat în principal dealerii, sursa citată arată că au fost identificate şi ridicate sumele de 17.500 de lei, 110 dolari şi 100 de euro, cantitatea de 3,5 kilograme de canabis, 20 de telefoane mobile, 2 cartuşe de 9 mm, 20 de grame de substanţă pulverulentă de culoare albă (NSP), 228 de comprimate de ecstasy şi 48 de timbre LSD, drogurile identificate având ca destinaţie în special comercializarea stradală.

La sediul DIICOT - Structura Centrală au fost conduse pentru audieri 15 persoane.

O investigație realizată de BBC, care a durat un an, a dezvăluit o rețea internațională de persoane care se filmează în timp ce torturează maimuțe de plăcere și distribuie apoi videoclipurile pe internet, ce se extinde din Indonezia până în Statele Unite.

Economie 2023-06-21 08:00:46

O femelă pinguin născută și crescută în captivitate a devenit  subiect de presă în Japonia după ce a evadat în timpul unui eveniment zoo și a reușit să supraviețuiască timp de două săptămâni în largul mării. Îngrijitorul sa a catalogat supraviețuirea păsării drept un miracol, scrie The Guardian.

Economie 2024-09-11 17:59:58

Nimic nu-l irită mai tare pe George Simion decât eticheta de extremist. Duminică seara, într-un scurt interviu telefonic după mitingul AUR din București, George Simion m-a interpelat agresiv: “Ați început emisiunea cu un derapaj. Ați vorbit despre partidul extremist AUR”. Pentru că scopul interviului nu era o dispută cu George Simion, explic, astăzi, de ce atât el, cât și partidul său intră în categoria extremismului politic.

Economie 2025-01-14 19:23:56

Veneția va fi scena nunții multimiliardarului Jeff Bezos cu Lauren Sanchez, potrivit mai multor relatări de presă, dar chiar și unul dintre cei mai bogați oameni din lume s-ar putea confrunta probleme în a avea acces la cele mai frumoase priveliști pe care orașul italian le poate oferi, scrie CNN.

Economie 2025-03-29 07:00:09

Departamentul Apărării din SUA monitorizează trecerea satelitului misiunii TIMED (Thermosphere Ionosphere Mesosphere Energetics and Dynamics) a NASA periculos de aproape de satelitul rusesc Cosmos 2221, a anunţat NASA într-o postare pe blog, miercuri dimineaţă, informează Reuters.

Economie 2024-02-28 11:30:46

O fostă consilieră a guvernatorului statului New York a fost arestată şi acuzată că a lucrat ca agent al Chinei pentru milioane de dolari, unui stil de viaţă somptuos şi raţă sărată, au anunţat marţi procurorii federali americani, scrie Agerpres.

Economie 2024-09-04 08:49:01

Un român a fost implicat într-un accident grav pe o autostradă din Slovacia, soldat cu un mort și 59 de răniți. Un autocar înmatriculat în Ungaria a lovit cu putere și cu o viteză de 100 de kilometri pe oră camionul cu remorcă pe care îl conducea șoferul român.

Economie 2023-05-16 14:19:39

Apar noi detalii despre practicile cardiologului din Iași acuzat că le implanta pacienților stimulatoare luate de la persoane decedate. Judecătorii care au decis că Dan Tesloianu trebuie să rămână în arest pe durata anchetei precizează în motivarea hotărârii lor că doctorul scria în fișele pacienților că inima acestora funcționează la doar 25%, deși procentul real era cel puțin dublu. Și le-ar fi condiționat operația - care le spunea el că le salva viața - de analize făcute la clinica lui privată.   

Economie 2023-02-28 12:30:08