• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-24 10:19:10
  • Sursa:
Perchezitii de amploare la clanurile din Bucuresti, in cadrul operatiunii Jupiter: 15 persoane vor fi audiate Imagine

Poliţiştii din cadrul Serviciului Grupuri Infracţionale Violente din Capitală fac joi 16 percheziţii în urma unui conflict produs în luna august, când şapte persoane au agresat cu arme albe doi bărbaţi, într-o benzinărie din Giurgiu. O percheziţie vizează o persoană acuzată de operaţiuni financiare frauduloase şi de acces ilegal la un sistem informatic. Alte trei percheziţii au loc în București şi în Dâmboviţa, într-un dosar de evaziune fiscală.

„În această dimineaţă, în cadrul operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea unităţilor de parchet competente, pun în aplicare 21 de mandate de percheziţie domiciliară, în cadrul unor dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic, tâlhărie, şantaj, lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, anunţă Poliţia Capitalei.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Grupuri Infracţionale Violente pun în aplicare 16 mandate de percheziţie domiciliară, într-un dosar penal deschis pentru şantaj, lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În acest context, poliţiştii din cadrul Serviciului Grupuri Infracţionale Violente au desfăşurat activităţi investigativ-operative, în vederea probării activităţii infracţionale a 12 persoane.

Faptele au avut loc în noaptea de 16/17 august 2024, când şapte persoane au fost instigate de un bărbat şi au urmărit alţi doi bărbaţi, din Bucureşti până în judeţul Giurgiu.

După ce cei doi bărbaţi au oprit la o staţie de alimentare, cele şapte persoane, având asupra lor arme albe, i-au fi agresat fizic.

Totodată, aceştia au tulburat ordinea şi liniştea publică.

„După investigaţii amănunţite s-a mai stabilit că această agresiune a avut loc în urma unui conflict preexistent, generat de faptul că una dintre persoanele vătămate a achiziţionat, cu intenţia de a locui, un imobil în judeţul Ilfov, contrar înţelegerii anterioare pe care a avut-o cu trei dintre persoanele cercetate în acest dosar penal. Aceste fapte au avut drept scop determinarea persoanei vătămate să nu locuiască în respectivul imobil”, transmit poliţiştii.În vederea administrării materialului probator, la data de 24 octombrie 2024, sunt puse în executare 16 mandate de percheziţie domiciliară şi 15 mandate de aducere.

De asemenea, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii pun în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară în Capitală, la adresa unei persoane, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos (776 acte materiale) şi acces ilegal la un sistem informatic (920 acte materiale).

În acest dosar penal prejudiciul cauzat a fost estimat la aproximativ 300.000 de euro.

Totodată, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1 fac trei percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi judeţul Dâmboviţa, într-un dosar penal, în care au loc cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru evaziune fiscală.De asemenea, poliţişti din cadrul Secţiei 7 Poliţie au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară în judeţul Ilfov, în vederea completării probatoriului şi depistarea autorului, într-un dosar penal de tâlhărie.

Cea mai frecventă afecțiune endocrină la femei, ovarul polichistic, este o disfuncție ovariană cu mai multe riscuri. Cum se manifestă acest sindrom, care sunt cauzele şi cum se poate trata ne spune dr. Corina Neamţu, medic primar Endocrinologie.

Economie 2022-09-22 10:43:54

Fostul fotbalist Dani Alves, care a fost condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare pentru viol, dar a făcut apel, a părăsit luni închisoarea în care a fost deţinut timp de 14 luni, în apropiere de Barcelona, după ce a plătit o cauţiune de un milion de euro, informează news.ro.

Economie 2024-03-25 19:52:15

Ileana Márquez Pedroza a câştigat titlul de Miss Venezuela şi a intrat în istorie drept prima mamă care participă la acest concurs de frumuseţe şi obţine coroana. Profesoara în vârstă de 27 de ani, acum regină a frumuseţii, a fost însoţită pe podium de fiica ei de 11 ani, Guadalupe, care a purtat o rochie asemănătoare cu cea a mamei sale.

Economie 2023-12-10 17:07:13

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat miercuri că Armata se află în plin proces de modernizare şi transfomare şi a atins deja, "în multe dimensiuni", standardele NATO. Creșterea bugetului pentru apărare, de la 2% din PIB în 2017, la 2.5% în 2023, a contribuit la dotarea cu tehnică și echipamente moderne.

Economie 2023-10-25 11:02:17

China a realizat luni progrese semnificative în explorarea petrolului şi gazelor prin forarea primului puţ vertical de 10.000 de metri din Asia, situat în bazinul Tarim, în regiunea Xinjiang, situată în vestul gigantului asiatic, informează EFE, citată de Agerpres.

Economie 2024-03-04 15:06:56

Jurnalistul BBC George Alagiah, prezentatorul emisiunii One's News At Six, a murit la 67 de ani, la nouă ani după ce a fost diagnosticat cu cancer, relatează BBC și Sky News.

Economie 2023-07-24 15:56:28

Lisa Kudrow, unul dintre starurile serialului „Friends”, a dezvăluit că a găsit recent într-un borcan de biscuiţi un bilet de la regretatul său coleg Matthew Perry, informează DPA/PA Media.

Economie 2025-01-08 20:30:07

Luptătorii ucraineni din unitatea Steel Lions a Brigăzii Mecanizate Separate 63 au urmărit și distrus un lansator de rachete antisubmarin Smerch-2 rusesc în pădurile de pe frontul Lîman. Operațiunea a fost întreprinsă cu ajutorul dronelor.

Economie 2025-02-12 07:28:19