Femeia s-a adresat la Inspectoratul de Poliție Ciocana pe 2 iunie. Ea a spus că, începând cu luna martie, a fost victima unei escrocherii.
Potrivit femeii, persoane necunoscute care comunicau prin WhatsApp în limba rusă s-au dat drept clarvăzători și au convins-o să participe la ritualuri pentru a-și proteja fiul de eventuale pericole.
Sub pretextul că banii pe care îi deținea erau „încărcați energetic negativ” și necesitau „purificare”, suspecții au convins-o să transmită unei persoane necunoscute suma de 96.000 de euro. Ulterior, invocând faptul că banii ar fi fost blocați la vamă, suspecții au convins-o să efectueze și alte transferuri prin sisteme de remitere internațională, în valoare de 27.723 de euro, către persoane aflate în Ucraina și Armenia. Pe 25 mai 2026, ea a transmis încă 7.000 de euro unei alte persoane, de gen feminin. În total, victima a pierdut 130.723 de euro.
Poliția a declarat că ia măsuri pentru a identifica toate persoanele implicate și pentru a stabili circumstanțele cazului.
Potrivit Poliției din Moldova în doar 12 zile, escrocii au sustras peste 27.2 milioane de lei moldovenești (aproximativ 13,5 milioane de euro) din buzunarele sau de pe conturile cetățenilor. În perioada 20 mai – 1 iunie au fost înregistrate 149 de cazuri de escrocherii telefonice și 2.911 tentative de fraudă.
