Colegiul Tehnic Henri Coandă din Timişoara este una din cele aproape 100 de şcoli din oraş care ar trebui să fie păzită, în ture, de 8 paznici. În realitate, sunt jumătate. Directorul Constantin Rotaru spune că ”Avem foarte mare nevoie de acesti oameni, și de portari, și de femei de serviciu, de exemplu mi-au plecat mai multe și nu pot angaja, mi-e foarte greu să facem pregătirile pentru noul an şcolar”.
Iar de la lipsa pazei, la probleme în preajma şcolilor este numai un pas. În prima parte a anului au fost înregistrate 40 de infracţiuni in zona unităţilor de învățământ. Grav este ca 34 dintre acestea s-au petrecut chiar în şcoli. Tocmai de aceea, directorii mai multor instituţii de învăţământ au decis să monteze sisteme de supraveghere. Lipsa personalului auxiliar din şcolile timişene a intrat şi în vizorul prefectului. Eugen Dogariu, prefectul judeţului Timiş, consideră că ”ordonanța 77 poate rezolva problema, se va face angajare post pe post”.
La nivelul judeţului Timiş, 26% dintre posturile de paznic şi portar sunt vacante, dar până când Guvernul le va debloca, directorii trebuie să găsească singuri soluții pentru siguranţa copiilor.
reporter: Sorina Covlea operator: Mihai Popeditor web: Călin Țenche
