„Inspectorul general (Pere Tobă - n.r.) a dispus declanșarea procedurii de cercetare prealabilă față de patru ofițeri cu funcții de conducere din cadrul Direcției Rutiere, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței abaterilor disciplinare de: comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituţiei, față de un ofițer de poliție, precum și a celei de neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege, față de toți patru", precizează Poliţia Română.
Pe de altă parte, şeful Poliției Române a dispus sesizarea unității de parchet competente, la finalizarea tuturor verificărilor efectuate de Direcția Control Intern din IGPR, referitoare la un ofițer din cadrul Direcției Rutiere care a condus fără permis, întrucât au fost identificate indicii cu privire la fapte de natură penală privind încadrarea și promovarea acestuia în structurile Poliției Române.
