• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-31 13:44:41
  • Sursa:
Patru pietoni au fost loviti pe trotuar de o soferita care a pierdut controlul volanului Imagine

Patru pietoni din Suceava au fost loviți pe trotuar de o șoferiță care a pierdut controlul volanului. 

În imaginile de la locul accidentului se vede mașina implicată în accident, avariată destul de tare. 

Cei patru pietoni se aflau pe trotuar, iar doar una dintre persoane a fost rănită ușor. La fel și șoferița, o femeie din 58 de ani, care a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare, dar și pentru a i se recolta probe biologice. Polițiștii au testat-o la fața locului și au stabilit că nu consumase alcool.

În grupul persoanelor lovite pe trotuar se aflau doi adulți și doi copii. 

Cauzele exacte ale producerii accidentului urmează să fie stabilite de polițiști, care au deschis și un dosar penal pentru vătămare corporală.

Militarii americani i-au felicitat pe soldații români în cadrul unui exercițiu NATO desfășurat în Germania, conform unui reportaj video publicat zilele trecute pe rețelele sociale și realizat de jurnaliștii militari ai Alianței Nord-Atlantice. Reportajul a prezentat activitatea unui detașament special al armatei americane, care a jucat rolul „inamicului” în respectivul exercițiu militar. În cadrul unei misiuni, americanii au încercat să „captureze”, fără succes, un vehicul din dotarea trupelor române.

Economie 2023-04-23 15:11:13

Potenţiala livrare de către Grecia, Kievului, a unor sisteme de apărare aeriană S-300 de fabricaţie rusească ar fi o încălcare flagrantă a acordurilor dintre Moscova şi Atena şi orice echipament militar trimis în Ucraina va fi "urmărit şi distrus" de armata rusă, a avertizat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus Maria Zaharova, citată luni într-un comunicat oficial publicat pe site-ul ministerului.

Economie 2022-12-19 17:56:39

Suedia va trimite şase până la opt avioane de luptă Gripen pentru misiunile de supraveghere a spaţiului aerian ale NATO în Polonia, prima desfăşurare a avioanelor sale de luptă într-o ţară aliată de la aderarea sa la Alianţa Nord-Atlantică în 2024, a anunţat joi guvernul suedez, relatează AFP şi Reuters.

Economie 2025-03-06 14:28:11

România înregistrează întârzieri mari în atragerea fondurilor europene aferente exerciţiului financiar 2021-2027 şi a celor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a avertizat marți fostul comisar european Corina Crețu, actual eurodeputat în Parlamentul European.

Economie 2022-11-01 17:40:40

Cum o să mă las de fumat ? Prin alegere.Iar dacă drumul mi se pare greu, pot alege să fiu ajutat. Sigur, pot alege și să fumez pentru că e alegerea mea, deși știu că e greșit. Sau pot să aleg să fumez pentru că nu mai știu cum e să nu fumez. Dar îmi place libertatea de a fuma sau nu. Îmi place ca orice libertate personală.

Economie 2023-12-19 20:41:21

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spune că infecţia cu SARS CoV-2 se transformă încet într-o viroză sezonieră şi dacă va mai exista un nou val, el nu va pune probleme.

Economie 2022-05-14 17:45:35

Un copil în vârstă de 13 ani a fost găsit inconștient într-un parc din Sectorul 2 al Capitalei. Echipajul medical sosit la fața locului nu a putut decât să constate decesul.

Economie 2023-10-17 13:23:09

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, vineri, că în Coaliție și în Guvern nu se discută despre o naţionalizare a pilonului II de pensii.

Economie 2022-08-26 14:07:47