• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-26 00:33:50
  • Sursa:
Patru oameni au murit dupa ce un avion de mici dimensiuni s-a prabusit in muntii Austriei Imagine

Corpurile a patru persoane au fost găsite după prăbuşirea unui avion de dimensiuni mici în vestul Austriei, a anunţat sâmbătă poliţia austriacă, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Avionul s-a prăbuşit sâmbătă în jurul prânzului în apropiere de Gruenau im Almtal, în landul Austria Superioară.

După localizarea epavei avionului a fost lansată o amplă operaţiune de căutare, într-o zonă muntoasă acoperită de zăpadă.

Cele patru victime nu au putut fi deocamdată identificate.

Potrivit website-ului Aviation Safety Network, avionul ar fi un monomotor Rockwell Commander 112B, care decolase de pe aeroportul Pribram (Republica Cehă) şi se îndrepta spre oraşul croat Medulin.

Instalația de transport pe cablu din zona Rusu, care urcă în stațiunea Parâng, este oprită toată ziua de miercuri, au anunțat administratorii domeniului schiabil din Parâng, precizând că este vorba de o defecțiune apărută ca urmare a cutremurului care a avut loc marți în Oltenia.

Economie 2023-02-15 11:53:48

Procurorii DIICOT au reținut miercuri șase persoane acuzate de infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat și trădare. În dosar este implicat și generalul în retragere Radu Theodoru, în vârstă de 101 de ani, veteran de război, a cărui imagine a fost folosită de membrii organizației. Potrivit anchetatorilor, gruparea era organizată în stil militar și urmărea preluarea puterii și desființarea partidelor politice. DIICOT arată că membrii grupării au luat legătura cu „agenți ai unei puteri străine” și au mers de mai multe ori în Rusia. 

Economie 2025-03-06 13:49:54

Era mai cinstit dacă la prezentarea bugetului pe 2024 ieșea Ciolacu și zicea: “fraților, vine 2024 cu patru rânduri de alegeri. Noi vrem cu tot dinadinsul să rămânem la butoanele împărțirii (a se citi jefuirii) banilor publici, așa că n-o să tăiem nimic din cheltuieli, ba chiar o să le creștem. Însă bani în plus n-o să avem de unde lua; ce-am pus noi acolo în buget, eu și cu Boloș, creștere economică, investiții record etc. e poveste; așa că o să o să ne împrumutăm în continuare; și nici așa nu o să ajungă, așa că o să ajustăm iar taxele (n-o să zicem că le creștem) ca să putem plăti promisiunile de campanie”.

Economie 2023-12-20 17:41:32

Doi tineri au fost reţinuţi de poliţiştii din Bucureşti, fiind suspectaţi că au intrat, noaptea, în locuinţa unei femei din Sectorul 3, şi au bătut-o pentru a le spune unde îşi ţine banii. Ei au plecat apoi fără a fura ceva.

Economie 2024-04-18 11:58:16

Forțele serviciului special de informații al Ucrainei (SBU) susțin că au distrus sau avariat nu mai puțin de 16 lansatoare multiple de rachete rusești Grad în ultimele două săptămâni.

Economie 2024-11-11 10:02:10

Circulaţia rutieră în Pasajul Unirii va fi restricţionată, în noaptea de luni spre marţi, ca urmare a unor lucrări de mentenanţă programate la nivelul acestuia.

Economie 2023-01-23 20:26:39

Războiul este haotic, inexplicabil și devastator pentru copiii prinși în el. Dar războiul nu este o scuză pentru a răpi copiii de la părinți și de la națiunea lor, așa cum face Rusia acum în Ucraina. Acest lucru este interzis în mod specific de Convenția Națiunilor Unite din 1948 privind prevenirea și pedepsirea crimei de genocid. Transferul copiilor ucraineni în Rusia – și încercările de a le spăla creierul, eliminându-le limba și cultura – este o crimă de genocid care necesită urmărire penală, scrie The Washington Post.

Economie 2022-12-29 13:10:25

Suita de inteligenţă artificială dezvoltată de Apple este acum disponibilă în România şi în toată Uniunea Europeană pe dispozitivele compatibile.

Economie 2025-04-01 07:50:16