• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-06 23:50:17
  • Sursa:
Patru oameni au fost raniti intr-un atac armat in Bruxelles Imagine

Patru persoane au fost rănite, dintre care una grav, miercuri seară, într-un atac armat pe o arteră comercială importantă din Bruxelles, a anunţat poliţia din capitala Belgiei, potrivit AFP și Agerpres.

Autorul sau autorii atacului părăsiseră locul incidentului când poliţiştii au intervenit după ce au primit un apel în jurul orelor 19.30 (18.30 GMT), a precizat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a poliţiei, Ilse Van de Keere.

"Deocamdată, nu există niciun element care ar putea sugera că este vorba despre un act terorist", a subliniat ea.

Pentru unul dintre cei patru răniţi, prognosticul este grav, potrivit aceleiaşi surse. Nu a fost precizată identitatea victimelor.

Focurile de armă au trase pe Avenue de la Toison d'Or, o arteră comercială în general foarte frecventată, în apropierea unui centru comercial care găzduieşte multe mărci importante. Galeria a fost evacuată, potrivit presei belgiene.

A fost instituit un perimetru de securitate, iar traficul a fost parţial întrerupt pe artera respectivă.

Imagini de la televiziunea belgiană au arătat o mare desfăşurare de maşini de poliţie şi ambulanţe la începutul serii.

Belgia se află în prezent la nivelul 3 (din patru posibile) al ameninţării teroriste, considerată gravă.

Pe 16 octombrie, la Bruxelles, un tunisian radicalizat a ucis doi cetăţeni suedezi cu o armă automată în seara unui meci Belgia-Suedia. El a fost împuşcat de poliţie a doua zi.

Atacul a fost revendicat de gruparea Stat Islamic, reaminteşte AFP.

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au scăzut pentru a cincea zi consecutiv, traderii fiind mai îngrijoraţi de cererea redusă decât de riscurile de aprovizionare din Rusia, transmite Bloomberg.

Economie 2022-06-07 12:21:27

Manfred Weber, preşedintele Partidului Popular European, susține aderarea României la Spaţiul Schengen. Într-un interviu în exclusivitate la Digi24, el a declarat că votul negativ al Austriei a pus la îndoială principiile fundamentale ale Uniunii Europene și că dacă aderarea unui stat nu se face pe baza criteriilor cerute, atunci situația devine dificilă în Europa. 

Economie 2022-12-13 10:42:28

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut, vineri, ajungând la 7,92%, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Economie 2022-09-09 11:42:01

Ucraina a ţintit capitala rusă în ceea ce pare a fi cel mai mare atac cu drone de până acum, forţând închiderea a două dintre aeroporturile care deservesc oraşul, provocând incendii şi avariind case, au declarat oficiali şi mass-media, potrivit Reuters. Informația a fost transmisă și de primarul orașului, Serghei Sobianin, informează AFP, preluată de Agerpres. Agenția de presă franceză amintește că atacul are loc cu câteva ore înainte de discuţiile dintre reprezentanţi ucraineni şi americani în Arabia Saudită.

Economie 2025-03-11 10:12:36

Mai mulţi indivizi sunt căutați de polițiști după ce au bătut cu bestialitate un tânăr, în fața unei săli de jocuri de noroc din Drobeta-Turnu Severin, apoi l-au abandonat în mijlocul străzii, printre mașini. Imagini și informații care vă pot afecta emoțional.

Economie 2024-01-07 17:52:19

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Târgu-Mureş, că partidul e într-o situaţie similară cu cea din anul 2000, atunci când a câştigat toate alegerile. Ministrul Transporturilor a adăugat că PSD va da preşedintele României, pe Marcel Ciolacu.

Economie 2024-02-23 20:54:55

Trupele ucrainene au distrus peste 900 de vehicule blindate de luptă ale rușilor în luna octombrie, cel mai mare număr de la începutul războiului, potrivit unei raportări a Ministerului Apărării de la Kiev. În medie, rușii au pierdut 30 de blindate pe zi, în vreme ce ucrainenii continuă să le atace pozițiile pe frontul din Harkov sau Lugansk.

Economie 2024-11-01 15:18:46

Mary Donaldson, născută în Australia, care va deveni duminică regină a Danemarcei, atunci când soţul ei, prinţul moştenitor Frederik, va urca pe tron, a fost recunoscută ca fiind una dintre cele mai sofisticate şi bine îmbrăcate persoane din lume. Dar fostul director de marketing a avut un drum lung de la statul insular Tasmania, unde s-a născut, până la reşedinţa regală daneză Amalienborg, urmând o dată un curs intensiv de opt săptămâni de comportament, etichetă şi protocol ţinut de un fost model, transmite Reuters. 

Economie 2024-01-10 17:10:45