• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-11 14:03:24
  • Sursa:
Patriarhul Kirill: Doar Rusia si alte patru tari din lume sunt „cu adevarat libere”. „Sa ne rugam pentru comandantul nostru suprem” Imagine

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, a declarat în timpul unei slujbe că Rusia este printre cele cinci țări „cu adevărat libere” din lume, toate celelalte neputând fi considerate astfel. El nu a precizat care sunt celelalte patru țări libere, dar le-a atras atenția celor prezenți să se roage pentru „comandantul suprem” Vladimir Putin, a cărui responsabilitate pentru țară i-a fost încredințată „de sus”.

Cuvântarea patriarhului Kirill, care a vorbit în fața unei adunări formate din preoți, militari și alți oficiali, a apărut pe rețelele sociale.

„Până la urmă, în ciuda durerii care ne înconjoară, trăim vremuri îmbelșugate. Dar această bunăstare nu trebuie să ne îndepărteze de Dumnezeu, din contră, trebuie să-I mulțumim pentru fiecare zi pe care o trăim, să-I mulțumim pentru că trăim într-o țară cu adevărat liberă. Am numărat cinci astfel de țări în total. Poate (sunt) mai multe. Dar toate celelalte nu sunt cu adevărat libere. Noi trăim într-o țară cu adevărat liberă. Trebuie să-I mulțumim Domnului pentru toate acestea și să ne rugăm pentru țara noastră, pentru comandantul nostru suprem, Vladimir Vladimirovici Putin - un ortodox care cu siguranță este conștient de enorma responsabilitate care i-a fost încredințată de sus pentru țara noastră mamă. Să ne rugăm pentru soldații noștri și pentru muncitorii din țara noastră, apărând-o nu numai de dușmanii din afară, dar și împotriva dezordinii, fărădelegii a orice ar putea să se transforme în conflict dacă nu este oprit de forțele reprezentate de frații noștri prezenți aici”, a spus patriarhul Kirill, potrivit traducerii oferite de Anton Gherașcenko, consilier a ministrului de Interne de la Kiev.

A nins puternic duminică pe platoul Bucegi, unde s-a depus un nou strat de zăpadă, iar temperaturile au scăzut sub zero grade Celsius, scrie News.ro. 

Economie 2024-05-12 21:32:49

Trupele ruse se află în cea mai mare parte în defensivă în partea de sud a frontului din Ucraina, în celelalte sectoare ale frontului reuşesc să desfăşoare acţiuni ofensive. În Crimeea, un atac care a fost lansat de armata Kievului a distrus un depozit de muniții și a forțat evacuarea oamenilor aflați pe o rază de 5 km din zonă. Traficul rutier pe podul Kerci care leagă Rusia de Crimeea a fost suspendat temporar. Între timp, guvernatorul regiunii ruse Belgorod a acuzat Ucraina că ar fi folosit vineri muniție cu dispersie într-un atac asupra unui sat, dar că nu au fost înregistrate victime.

Economie 2023-07-22 22:43:46

Este vara anului 2025: un stadion mare de atletism de undeva din Europa este plin de oameni. Jos, pe pistă, opt bărbați se aliniază la start pentru finala probei de 100 de metri. Toți au consumat substanțe pentru îmbunătățirea performanței. Unul dintre ei urmează să „distrugă” recordul mondial stabilit de Usain Bolt - s-ar putea ca toți competitorii să îl doboare. Acestea nu sunt Jocurile Olimpice obișnuite, ci Jocurile Îmbunătățite, o competiție alternativă unde toți sportivii sunt încurajați să se dopeze, scrie The Guardian.

Economie 2024-07-02 07:00:32

Cea mai mare fabrică de ciocolată din lume, uzina Wieze din Belgia, și-a încetat temporar activitatea după ce s-a descoperit că un lot de producție a fost contaminat cu bacteria Salmonella, scrie CNN.

Economie 2022-07-06 15:33:54

Directorul executiv al Programului Alimentar Mondial (PAM) al ONU, David Beasley, a spus că a fost martorul unor scene „apocaliptice” în timp ce vizita zonele lovite de cutremur din sudul Turciei.

Economie 2023-02-26 11:43:38

Trei bărbați au fost arestați în Africa de Sud după ce au furat un crocodil de Nil de 2,5 metri lungime de la o fermă, informează ABC News, care citează poliția sud-africană. Reptila valora 1.300 de dolari.

Economie 2023-04-25 15:12:12

La o lună după decesul lui Andy Fletcher, clăparul şi unul dintre membrii fondatori ai trupei Depeche Mode, formaţia britanică a publicat luni seară un comunicat pe reţelele de socializare în care a dezvăluit cauza morţii muzicianului, informează variety.com.

Economie 2022-06-28 14:31:33

ANM a emis o nouă atenţionare de vreme rea, Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă miercuri, între orele 12.00 - 23.00.

Economie 2024-07-25 10:24:29