• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-27 15:55:54
  • Sursa:
Patriarhul Daniel: Sfintii sunt mijlocitori pentru pace intre popoare Imagine

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a subliniat, joi, la sărbătoarea Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, că sfinţii, care aduc pace în suflet, sunt şi mijlocitori înaintea Sfintei Treimi pentru a aduce pace între popoare.

"Aceste sărbători în care sfinţii de neamuri diferite se întâlnesc prin moaştele lor, prin invitarea unor reprezentanţi slujitori ai Ortodoxiei din alte Biserici întăresc comuniunea ortodoxă, mai ales într-o vreme în care există mult individualism, multă dezbinare, multă tulburare. Şi, de aceea, noi considerăm că sfinţii care ne aduc pace în suflet sunt şi mijlocitori înaintea Preasfintei Treimi ca să aducă pace între popoare. Noi aici, la Catedrală, avem permanent, în fiecare zi, rugăciuni pentru pace, mai ales de când a izbucnit războiul în Ucraina", le-a spus PF Daniel miilor de pelerini care au participat la Sfânta Liturghie arhierească, potrivit Agerpres.

Înaltul ierarh a săvârşit slujba împreună cu Mitropolitul Veriei, Naousei şi Kampaniei, Pantelimon, alături de 39 de ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preoţi şi diaconi.

Patriarhul Daniel a amintit promisiunea făcută de Mitropolitul Pantelimon de a dărui Bucureştiului o părticică din moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, subliniind că aceasta reprezintă "o bucurie şi o încurajare, precum şi o intensificare a legăturii dintre popoarele noastre ortodoxe, grec şi român".

Întâistătătorul BOR a evocat viaţa Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, evidenţiind că acesta era smerit şi evlavios, "un călugăr rugător, isihast".

"Sfinţii lui Dumnezeu, mai ales isihaştii, au căutat pacificarea sufletului, au curăţit inima de gânduri rele şi au simţit binecuvântarea lui Dumnezeu, a Mântuitorului Iisus Hristos care a zis 'Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu!'", a punctat înaltul ierarh.

"Deci, rostul vieţii duhovniceşti nu este postul în sine, nici rugăciunea în sine, nici nevoinţele în sine, ci curăţirea inimii de gânduri rele şi după aceea curăţirea cuvintelor, în sensul că trebuie evitate cuvintele şi faptele rele", a accentuat Patriarhul.

Mitropolitul Pantelimon a elogiat prezenţa pe Colina Bucuriei, la Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, a zecilor de mii de credincioşi, care au venit pentru a cinsti Sfintele Moaşte, "izvoare nesecate de vindecări sufleteşti şi trupeşti pentru bolile noastre".

"Sunteţi aşadar privilegiaţi şi fericiţi, pentru că harul lui Dumnezeu v-a dăruit cinstea şi binecuvântarea de a avea aici, în Bucureşti, un ocrotitor atât de puternic, precum este şi sfântul dumneavoastră ocrotitor, Prea Cuviosul Părintele Nostru Dimitrie cel Nou din Basarabi, ca să ocrotească Cetatea Bucureştilor şi pe poporul ei cel evlavios, astfel încât noi toţi putem să alergăm la el şi la racla cu cinstitele sale moaşte, pentru a primi şi noi har, binecuvântare şi vindecare. Şi este cu adevărat o mare binecuvântare în vremurile noastre în care lumea este zguduită din temelii de conflicte şi războaie, de revolte şi neorânduială, să-l aveţi în mijlocul vostru ca pe o ancoră tare şi de neclintit pe sfântul vostru ocrotitor şi apărător", a transmis Mitropolitul grec.

La sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Dealul Mitropoliei au fost prezente numeroase oficialităţi - preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, miniştrii Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marius Budăi şi Marcel Boloş, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Alexe, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, şeful Cancelariei prim-ministrului, Mircea Abrudean, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Corina Corbu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Cristina Florentina Stanca.

Evenimentele organizate cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou au început sâmbăta trecută, urmând să se încheie vineri. Alături de moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina sunt cinstite în acest an şi cele ale Sfântului Ierarh Grigorie Palama, aduse din Grecia de la Mitropolia de Veria.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, aproximativ 65.000 de pelerini s-au închinat până joi la Sfintele Moaşte, care vor fi reaşezate, vineri, în Catedrala Patriarhală.

Sfântul Cuvios Dimitrie s-a născut în perioada împăraţilor româno-bulgari Petru şi Ioniţă Asan (secolele XII - XIII), la câţiva kilometri de oraşul Rusciuc, într-un sat locuit de vlahi, Basarabov, pe valea râului Lomul, din părinţi ortodocşi. El s-a călugărit la o mănăstire de pe valea Lomului, nu departe de Basarabov.

În timpul războiului ruso-turc din Balcani (1769 - 1774), generalul rus Petru Salticov a ridicat sfintele moaşte să le ducă în Rusia. Dar, la stăruinţa unui bun creştin român, Hagi Dimitrie, moaştele Sfântului Dimitrie au fost dăruite Ţării Româneşti şi aşezate cu mare cinste în Catedrala mitropolitană din Bucureşti în iulie 1774, unde se află şi astăzi.

Sfântul Cuvios Dimitrie a fost proclamat oficial Ocrotitorul oraşului Bucureşti de către Mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793).

Ministerul de Externe al Ucrainei a condamnat duminică „încălcarea suveranităţii teritoriale” de către un grup de angajaţi ai AIEA care au vizitat centrala nucleară ucraineană Zaporojie, aflată sub controlul Rusiei, şi care s-au deplasat pentru prima oară via teritoriul ocupat, informează Reuters.

Economie 2025-03-02 15:10:06

Deputaţii ruşi au validat joi, în cea de a treia şi ultima lectură, proiectul de lege a bugetului aferent perioadei 2025-2027, care prevede o creştere cu 30% a cheltuielilor militare în 2025, în plină intensificare a războiului din Ucraina.

Economie 2024-11-22 00:04:29

Caz șocant la Liceul cu Program Sportiv din Brașov. Un elev de clasa a VII-a și-ar fi șantajat profesoara de istorie. Adolescentul ar fi amenințat-o că va face publice, pe rețelele sociale, poze cu fiica acesteia în ipostaze indecente, dacă nu va primi note bune la istorie. Profesoara a sesizat Poliția, care a deschis un dosar penal in rem pentru amenințare, scrie Biz Brașov.

Economie 2024-04-10 12:34:37

Plenul Parlamentului a adoptat, miercuri, proiectul bugetului de stat pe 2023 și bugetul asigurărilor sociale. S-au înregistrat 251 voturi „pentru”, 115 „împotrivă” şi trei abţineri.

Economie 2022-12-14 18:27:35

Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan (PNL), a explicat că Senatul va putea funcţiona cel puţin la fel de bine cu mai puţini angajaţi, conform noii organigrame decisă de Biroul Permanent al Senatului. El este de părere că nepoţii şi cei numiţi politic nu ar mai trebui să lucreze în Senat, ci doar cei competenţi. În acest fel, instituţia va face economii.

Economie 2025-01-22 21:13:30

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat marţi la Sfântu Gheorghe că se merge „mai departe” cu implementarea „planului de acţiune pentru ursul brun”, care are la bază studii ştiinţifice şi care pe termen mediu şi lung va duce la „rezolvarea problemei”.

Economie 2023-05-16 22:18:44

Aproximativ 80 de cazuri de variola maimuței au fost confirmate în 11 țări, a comunicat Organizația Mondială a Sănătății, care a avertizat că numărul ar putea crește. Potrivit OMS, alte 50 de cazuri suspecte sunt investigate, dar nu au fost făcute precizări despre țările unde sunt acestea. În acest context, reprezentanții OMS s-au întrunit într-o reuniune de urgență și au anunțat că ședințele vor continua zilnic în următoarea perioadă, se arată într-un comunicat al organizației.

Economie 2022-05-21 08:40:03

Un bărbat care și-a ucis fiica trecând de două ori cu mașina peste ea a fost condamnat la închisoare pe viață, cu drept de eliberare condiționată după 18 ani.

Economie 2022-09-22 14:20:02