• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-02-03 18:26:00
  • Sursa:
Pastele catolic in 2023: cand sarbatoresc crestinii catolici anul acesta  Imagine

Paștele catolic 2023 pică la începutul lunii aprilie, la o dată diferită de Paștele ortodox. Paștele este considerat cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, care comemorează Învierea lui Iisus Hristos, și pentru care enoriașii se pregătesc în fiecare an așa cum se cuvine.

În 2023, Paștele catolic pică pe data de 9 aprilie, în timp ce Paștele ortodox va fi sărbătorit o săptămână mai târziu, pe 16 aprilie. Anul 2017 a fost ultimul an când Paștele catolic și Paștele ortodox au căzut în aceeași zi.

Câteva dintre cele mai importante tradiții din noaptea de Înviere sunt binecuvântarea focului, aprinderea lumânării pascale şi a celorlalte lumânări, cântările adresate lui Iisus Hristos, lecturile din Vechiul Testament, proclamarea evangheliei Învierii și împărtăşirea credincioşilor. În noaptea de Înviere are loc celebrarea solemnă a Vigiliei Pascale, prin care se exprimă trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă în Isus Hristos Înviat.

În duminica Paştelui, Papa Francisc va rosti, în Piaţa Sfântul Petru, de la Vatican, în faţa a mii de credincioşi, în zeci de limbi tradiţionalul mesaj de Paşte şi binecuvântarea „urbi et orbi”. Alte tradiții nu au însă nicio legătură cu cele religioase, cum ar fi „vânătoarea de ouă” în grădini sau case. În Transilvania este cunoscut „mersul cu stropitul” sau „cu udatul”. Stropitul fetelor nemăritate este un obicei care se practică în multe dintre satele din Ardeal. Printre alte obiceiuri de Paşte la catolici se numără dăruirea şi ciocnitul ouălor, tradiţii similare cu cele ale ortodocşilor.

Multe țări au însă propriile tradiții pe care le respectă de Paște. De pildă, italienii pregătesc prăjitura specifică numită „Colomba”, un cozonac în formă de porumbel, simbol al veștilor bune. În Spania, prăjitura specifică este Mona, un tip de cozonac auriu peste care se pun ouă colorate înainte de a fi băgat la cuptor.

În Marea Britanie, jambonul de porc se află pe masă în prima zi de Paști, pentru că animalul este considerat simbolul norocului la englezi. În Finlanda, copiii deghizați în bătrânici sau vrăjitoare sună la casele vecinilor, pentru a primi dulciuri. Tradiția, numită Virpominen, vine de la o veche legendă potrivit căreia trolii și vrăjitoarele se plimbau la vedere în perioada cuprinsă între Vinerea mare și prima zi de Paști. 

În Germania, familia se reunește în jurul focului de Paști, Osterfeuer, odată cu căderea nopții, o veche tradiție care celebrează primăvara.

Paștele este o sărbătoare cu dată variabilă, nu cu dată fixă, precum Crăciunul, iar de la an la an ziua în care cade variază în medie cu 14-15 zile. Calcularea datei ține de două fenomene naturale, echinocțiul de primăvară și luna plină. Cea din urmă face ca data Paștelui să varieze în fiecare an.

De asemenea, utilizarea a două calendare diferite explică decalajul acestei sărbători la catolici și ortodocși. În timp ce Biserica Catolică se raportează la echinocțiul de primăvară după calendarul gregorian, Biserica Ortodoxă calculează același eveniment astronomic după calendarul iulian, pe stil vechi. Potrivit primului conciliu de la Niceea, Paștele se sărbătorește în prima duminică de după prima lună plină care coincice sau succede echinocțiului de primăvară.

Alba Iulia este primul oraș din Transilvania care a primit titlul de „Comunitate sustenabilă”, fiind recunoscute astfel eforturile în privința eficienței energetice și dezvoltării sustenabile. Cetatea Alba Carolina, cel mai important obiectiv turistic al orașului, este un loc cu respect pentru mediu.

Economie 2023-07-21 17:07:19

Viceprimarul Brașovului Flavia Boghiu a scris marți pe Facebook că a mers la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Brașov, pentru care au fost emise amenzi din cauza a „4 lămâi mucegăite, o cădiță de duș pe care o puteți vedea în poze cu o depunere de calcar și pentru urme de degete pe pereții unei camere care găzduiește o persoană greu deplasabilă”, în urma „ororilor scoase la suprafață (...) la Centrul din Voluntari, Ilfov, controlat de cuplul Firea-Pandele”. Mesajul vine în contextul în care acuză că „se încearcă distragerea atenției publice de la ororile comise de toți cei care știau ce se întâmplă”. 

Economie 2023-07-11 20:34:50

Digi24 prezintă primele imagini cu pregătirea pentru România a avioanelor F-16 cumpărate din Norvegia. Cu câteva zile înainte de 1 Decembrie, primele aparate de zbor au primit însemnele naționale românești. În total, România a cumpărat 32 de avioane F-16 din Norvegia. Țara scandinavă le-a retras din activitate, pentru că le-a înlocuit cu F-35.

Economie 2023-11-29 19:30:08

Rețeaua lui Elon Musk X, fostă Twitter, este acuzată că a acceptat plăți pentru bife albastre de la grupări teroriste desemnate și de la unele organizații cărora li se interzice să opereze în SUA, informează BBC.

Economie 2024-02-15 12:56:56

18 cadre medicale de la Institutul Marius Nasta trebuie să dea explicații în comisia de disciplină, din cauza unghiilor lungi, date cu ojă sau cu gel. Este vorba despre asistente, infirmiere și doctorițe rezidente. Legislația le interzice să poarte unghii lungi, pentru că igiena mâinilor nu poate fi făcută corect în aceste condiții și favorizează răspândirea infecțiilor nosocomiale. Cu toate acestea, cele 18 cadre medicale refuză să își taie unghiile. Marius Nasta nu e singurul spital la care există această problemă.

Economie 2022-07-01 17:58:29

Numărul jurnaliştilor ucişi anul trecut a fost cu 50% mai mare decât cel din 2021, majoritatea crimelor având loc în Ucraina, Haiti şi Mexic, relevă un raport prezentat marţi de Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ), potrivit DPA.

Economie 2023-01-25 12:41:22

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va avea o întrevedere cu omologul său rus Vladimir Putin miercuri, la Astana, în marja unui summit regional în capitala Kazahstanului, a anunţat marţi pentru AFP un responsabil turc.

Economie 2022-10-11 12:22:09

Joi, 30 iunie 2022, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile de duminică, 26 iunie, Loteria Română a acordat peste 22.200 de câștiguri în valoare totală de peste 1,17 milioane de lei.

Economie 2022-06-30 18:48:17