Partidul Popular austriac (ÖVP), Partidul Social-Democrat (SPÖ) şi formaţiunea liberală NEOS au ajuns la un acord pentru formarea unui guvern la Viena, a anunţat joi dimineaţă un reprezentant al ÖVP.
„În cursul ultimelor zile, a fost elaborat un program comun, care va fi prezentat astăzi'', a declarat liderul ÖVP Christan Stocker, citat într-un comunicat, relatează DPA şi AFP, potrivit Agerpres.
O primă tentativă a ÖVP şi SPÖ de a forma o coaliţie în urma scrutinului din septembrie a eşuat luna trecută.
Ulterior, pe 12 februarie, după câteva săptămâni de negocieri, a fost anunţat şi eşecul discuţiilor între conservatori şi Partidul Libertăţii (FPÖ, extrema dreaptă), învingătorul în alegerile din septembrie anul trecut, cu aproape 29% din voturi.
Austria se află în mijlocul unei crize economice serioase, cu şomaj în creştere şi un deficit bugetar considerabil. În lipsa unui acord rapid asupra unui buget care să includă ţinte de reduceri de cheltuieli, Uniunea Europeană ar fi putut lansa împotriva Austriei procedura de deficit excesiv.