• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-13 08:54:38
  • Sursa:
Parteneriat Ministerul Educatiei si TikTok pentru promovarea stiintei. CNA va combate continutul ilegal de pe Net Imagine

Prea mulți tineri și seniori români sunt copleșiți de manipularea pseudoștiinței sau a pseudoreligiei, spune ministrul Educației. Daniel David precizează că de vină sunt dezinformările și continutul periculos de pe rețelele de socializare. Este motivul pentru care a încheiat parteneriate cu CNA și cu TikTok, pentru a-i informa pe oameni despre cum se pot feri de informațiile false și de manipularea online.

Ministrul Educației, Cristian David, s-a întâlnit cu reprezentanții TikTok România și au stabilit inițierea unui parteneriat în cadrul căruia se vor realiza o serie de activități educaționale de promovare a științei.

Parteneriatul vizează și activități educaționale de control al pseudoștiinței.

Pe platforma TikTok ar putea fi create spații educaționale "sigure, controlabile și stimulative pentru copii (singuri și/sau alături de părinți și profesori) și adulți", potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.

Totodată, Ministerul Educației a realizat un parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului pentru un Ghid privind Combaterea Conținutului Ilegal în Online, care va fi diseminat și discutat în cadrul școlilor/universităților din  țară.

Decidenții din educație-cercetare sunt încurajați să popularizeze acest ghid în grupurile elevilor/studenților, aparținătorilor acestora și ale personalului din educație-cercetare.

"Văd cu mare tristețe în spațiul public prea mulți tineri și seniori români inteligenți, copleșiți însă de manipularea pseudoștiinței/pseudoreligiei, exprimată în agresivitate și (adesea) în comportamente nedemne pentru un om (formula zbierată «Bă!» este de cele mai multe ori o marcă în acest sens). M-aș bucura ca educația să le redea șansa de a-și folosi potențialul bun pe care îl au în roluri prosociale. De asemenea, văd pe unele rețele de socializare tineri din alte țări, care, alături de distracție, exemplifică și aspecte educațional-științifice (ex.: exerciții interesante de matematică), în timp ce la noi, tinerii cu același potențial ajung să exprime prea des lucruri caraghioase și/sau nedemne pentru un om", a declarat ministrul Cristian David.

Consiliul Național al Audiovizualului a demarat o amplă campanie pentu combaterea conținutului ilegal din online. Instituția a lansat și un clip de informare despre ce pot face românii în acest caz. Este un clip ce vrea să promoveze și faptul că atribuțiile Consiliului Național al Audiovizualului acoperă și zona de audiovizual de pe internet.

„Instigare la ură, dezinformare gravă, instigare la violență sau conținut periculos pentru minori. CNA spune STOP. Acum poți săa cționezi rapid împotriva conținutului ilegal de pe internet”, anunță clipul lansat deja pe online.

În același clip, CNA îi îndeamnă pe români să raporteze conținutul din online pe site-ul cna.ro pentru ca acesta să fie șters. Pentru ca această campanie să se răspândească cât mai mult, forul va transmite și televiziunilor rugămintea de a prelua spotul. Totodată, CNA a lansat pe site-ul instituției și un ghid privind modul în care poate fi raportat conținutul ilegal.

 Campania se va derula, la propunerea lui Valentin Jucan, vicepreședinte CNA, pe o perioadă de trei luni. Acesta a mai declarat în țedința CNA că acest ghid va fi distribuit, în colaborare cu Ministerul Educației, și în toate școlile și universitățile din România. „Sensul trimiterii în școli a acestui ghid este să facă discuții la clasă. Fiecare diriginte sau profesor să prezinte ghidul și să încerce să aibă o dezbatere, o discuție cu elevii, cu studenții după caz.”

Ghidul privind combaterea conținutului ilegal poate fo găsit AICI și conține informații despre cum ar trebui făcută o sesizare și pași care urmează după aceea. În cazul în care CNA, după ce analizează conțintul, decide să emită un ordin de eliminare, instituția va sesiza platforma în cauză, Facebook, YouTube, TikTok, care ar trebui să răspundă solicitării în 24 de ore sau într-o oră dacă este vorba de conținut cu caracter terorist. 

CNA a început deja de câteva luni să emită aceste ordine de eliminare pentru conținut audiovizual care încalcă legislația audiovizuală. Anul trecut, în septembrie, forul a votat un ordin de eliminare pentru o emisiune de la Nașul TV postată pe Facebook în care se făcea apologia regimului comunist. 

 

 

Un turist irlandez, aflat sub influența alcoolului s-a urcat pe o statuie și a spart-o, după ce aceasta a fost recent renovată într-un proiect care a costat 90 de milioane de euro. Incidentul a avut loc la doar o zi după redeschiderea oficială a clădirii Bursei din Bruxelles, în fața căreia se află statuia.

Economie 2023-09-15 13:17:31

Efective importante de polițiști au apărut pe străzile din marile orașe din China în încercarea de a preveni noi proteste, relatează DPA, citată de Agerpres. În ultimele zile, China a fost zguduită de manifestații. Mii de de oameni și-au strigat nemulțumirea față de restricţiile dure anticoronavirus introduse de guvernul din China. Încă de luni, un contingent sporit de poliţie a putut fi văzut pe străzile din capitala Beijing şi din alte mari oraşe precum Shanghai, Guangzhou şi Hangzhou.

Economie 2022-11-29 09:56:03

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul Centenarului Mausoleului Eroilor de la Mărăşeşti, în care aduce un omagiu tuturor înaintaşilor noştri care s-au jertfit pentru ţară, dar face referire şi la conflictul din Ucraina, care ne aminteşte ororile războiului şi datoria de a consolida capacitatea de apărare a României.

Economie 2023-08-06 16:10:22

Incursiunea militară a Ucrainei în Kursk vizează crearea unei „zone tampon” pentru a preveni atacurile transfrontaliere ale forţelor Moscovei, a spus duminică preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în contextul în care trupele sale au aruncat în aer al doilea pod în regiunea de frontieră cu Rusia, relatează CNN.

Economie 2024-08-19 07:44:47

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede interzicerea jocurilor de noroc în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. După adoptarea de către Camera Deputaţilor a legii, săptămâna trecută, social-democratul Alfred Simonis a declarat în plen că este „un prim pas, o primă victorie împotriva industriei păcănelelor, care în următoarele zile va trebui să închidă în peste 90% din localităţile din România sălile de jocuri care sunt deschise”.

Economie 2024-04-17 13:18:41

Este scandal la Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai" după prima zi a examenului de bacalaureat. Două profesoare au reclamat că zeci de lucrări au fost anulate dintr-un motiv absurd.

Economie 2023-06-27 09:18:40

Vicepreședintele Colegiului CNSAS, cercetătorul Mădălin Hodor, a explicat, în exclusivitate pentru Digi 24, care este motivul pentru care CNSAS nu a dat publicității declarația dată de Crin Antonescu la Securitate în anii 80 referitoare la tentativa de fugă din țară a unui prieten. Hodor a confirmat, cu această ocazie, că din documentele studiate, reiese că Antonescu nu a fost nici lucrător, nici colaborator al fostei Securități. „Noi eliberăm aceste documente în regim legal. Noi nu putem elibera documente la cererea oricui. Dau șanse foarte mari ca această declarație să ajungă publică, așa cum a declarat Antonescu că intenționează să o facă”, a declarat Hodor referitor la declarația dată de Crin Antonescu.

Economie 2025-04-16 07:02:18

Agenția spațială a Rusiei, Roskosmos, încearcă să rezolve o scurgere de lichid de răcire apărută la unul dintre modulele rusești ale Stației Spațiale Internaționale, o nouă defecțiune care se adaugă unui șir mai mare de probleme mecanice produse la bordul stației în ultimul an, informează CNN.

Economie 2023-10-10 10:07:54