Este acel moment al anului în care ne bucurăm de bradul împodobit, de colinde și de mesele în familie. Dar Crăciunul are și o parte întunecată. În mai multe culturi din emisfera nordică, această perioadă vine și cu povești de groază. Care e explicația? Timp de secole, comunitățile din întreaga Europă au fost în principal rurale și, prin urmare, la cheremul naturii. Așa că nu e de mirare că oamenii s-au simțit guvernați de forțe supranaturale, mai ales în timpul iernilor grele.În Islanda, în această perioadă a anului, când lumina zilei durează 4-5 ore, oamenii medievali credeau că este momentul care fantomele cutreieră pământul. O saga islandeză numită Eyrbyggja include povestea unui fermier care își invită vecinii la o sărbătoare de Crăciun, dar sunt însoțiți de fantome. El îi sfătuiește să-și scuture noroiul de pe haine și să-i stropească pe ceilalți oaspeți cu ei. Cei care încearcă să-i oprească se îmbolnăvesc și mor, relatează The Guardian.

Apoi, există creatura mitologică asemănătoare unui gnom numită Nisse, în sudul Suediei, Norvegiei și Danemarcei, sau Tomte în restul Suediei. Fermierii pun adesea boluri cu terci de orez în pragul ușii pentru a liniști pe aceste sprite scunde, cu barbă albă. Dacă sunt tratate bine, ele protejează familia și animalele de boli și nenorociri. Dar dacă sunt insultate, pot fura obiecte, mutila sau chiar ucide.

În 1812, într-o carte a lui Washington Irving a apărut ideea că Sfântul Nicolae intră în casă pe horn. Dar înainte, vetrele din gospodării erau vizitate de spirite. Adesea, zeul nordic Odin intra în casă prin horn la solstițiul de iarnă. În Anglia, inima unui taur era străpunsă cu cuie de fier și spini și agățată în interiorul hornului, pentru a pedepsi vrăjitoarele.

În folclorul italian există o vrăjitoare pe nume Befana, care vine și ea pe horn pentru a aduce cadouri în ajunul Bobotezei. Este portretizată călărind o mătură și plină cu funingine. Copiii îi lasă adesea un pahar mic de vin și mâncare. Dacă copiii sunt buni, ei sunt răsplătiți cu bomboane. În schimb, primesc o bucată de cărbune dacă sunt răi. Norvegienii cred că vrăjitoarele ies în Ajunul Crăciunului călare pe mături, așa că ascund toate măturile din gospodărie înainte de a merge la culcare.

Amenințarea și mituirea copiilor pentru a încuraja un comportament bun de Crăciun are o tradiție îndelungată.

Krampus este o figură terifiantă din folclorul austro-bavarez. Este păros, cu copite despicate și coarne de capră. Se crede că numele său derivă din cuvântul german „krampen”, care înseamnă „gheară”. Are crengi de mesteacan pentru a-i bate pe copiii obraznici, iar pe cei foarte recalcitranți îi mănâncă sau îi duce in iad.

În Islanda există Gryla, vrăjitoarea de Crăciun, o femeie uriașă cu apetit pentru carnea copiilor răutăcioși. Ea are o pisică uriașă și rea, care mănâncă oamenii care nu au primit haine noi de Crăciun (de parcă nu au aveau oricum destule probleme). Mitul vine din tradiția de a da haine noi celor care și-au terminat toate treburile prin Crăciun.

Tot în Islanda, Băieții Yule sunt un grup de 13 farsori care vizitează pe rând copiii, în cele 13 nopți premergătoare Crăciunului. În loc de ciorapi, copiii pun un pantof în fereastra dormitorului lor. Copiii buni primesc dulciuri, iar cei răi un cartof putrezit.

Una dintre cele mai evocatoare basme populare de Crăciun vine din vestul Ucrainei. Se crede că a fost odată o văduvă săracă, ce locuia cu copiii ei. Într-o zi, a observat că un con de pin a căzut dintr-o ramură și a prins rădăcini în casa lor. Bradul a început să crească și familia l-a îngrijit, dar nu și-au putut permite ornamente de Crăciun pentru a-l împodobi. Legenda spune că unii păianjeni le-au auzit suspinele și au creat pânze frumoase pe copac, spre uimirea familiei. Acum, mulți ucraineni nu mătură pânzele de păianjen, mai ales în perioada Crăciunului, deoarece se spune că aduc noroc în noul an.