• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-19 17:51:20
  • Sursa:
Parlamentul Serbiei a aprobat demisia premierului. Cata sustinere mai are presedintele Vucic, care trebuie sa formeze un nou guvern Imagine

Parlamentul Serbiei a acceptat oficial miercuri demisia premierului Milos Vucevic, declanşând un termen de 30 de zile pentru formarea unui nou guvern sau convocarea de alegeri anticipate, în condiţiile în care puterea de la Belgrad se confruntă cu o criză de credibilitate pe fondul unei contestări în stradă care are loc de luni de zile, relatează Reuters.

Milos Vucevic, liderul Partidului Progresist Sârb (SNS), aflat la putere, şi aliat al preşedintelui populist Aleksandăr Vucic, a demisionat la 28 ianuarie, în urma protestelor declanşate de prăbuşirea unei copertine într-o gară din oraşul Novi Sad (nord), în noiembrie anul trecut, în urma căreia au murit 15 persoane.

Peste 100.000 de protestatari au ieşit sâmbătă în stradă la Belgrad la unul dintre cele mai mari mitinguri din ultimele decenii. Protestatarii spun că dezastrul feroviar a fost un simptom al corupţiei generalizate şi al proastei administrări, ceea ce guvernul neagă.

Confrom Constituţiei, preşedintele Vucic are acum la dispoziţie 30 de zile pentru a propune un nou prim-ministru desemnat care să conducă guvernul până în 2027, când sunt programate alegeri parlamentare şi prezidenţiale.

„Parlamentul sârb a aprobat demisia prim-ministrului, iar mandatul guvernului se încheie”, a anunţat preşedinta Parlamentului, Ana Brnabic. „Termenul limită pentru noul guvern este 18 aprilie la miezul nopţii”, a precizat ea.

În cazul în care Vucic nu reuşeşte să numească un nou prim-ministru în termenul limită, vor fi declanşate alegeri în termen de 45 până la 60 de zile.

Sesiunea parlamentară care a început la 4 martie şi care a avut ca ultim punct pe ordinea de zi demisia lui Vucevic, a fost marcată de violenţe, în timp ce parlamentarii opoziţiei au contestat guvernul şi şi-au manifestat zgomotos sprijinul pentru studenţii care protestau.

Protestele la nivel naţional au zdruncinat puternic autoritatea lui Vucic, care se află la putere de când a devenit prim-ministru, în 2014, şi apoi preşedinte din 2017. Manifestațiile, care au început în Novi Sad în noiembrie, s-au extins de atunci în restul Serbiei.

Nu este clar cum s-ar descurca aliaţii lui Vucic dacă ar fi convocate alegeri anticipate. În decembrie, un sondaj IPSOS Strategic Marketing arăta că SNS se bucura de sprijinul a 48,3% din electorat, deşi sentimentul popular împotriva guvernului a crescut de atunci.

Partidele de opoziţie au respins posibilitatea unui vot anticipat şi au cerut un guvern interimar fără SNS. Vucic a respins în mod repetat o astfel de opţiune.

Infertilitatea este o problemă cu care se confruntă tot mai multe cupluri, diagnosticul fiind stabilit atunci când sarcina nu poate fi obținută pe cale naturală după 12 luni de contact sexual neprotejat sau după 6 luni, dacă partenera are peste 35 de ani.

Economie 2025-05-15 10:07:46

Rusia a reclamat miercuri faptul că ministrul de Externe, Serghei Lavrov, şi delegaţia sa nu au primit încă viză de Statele Unite pentru a participa la reuniunile Consiliului de Securitate al ONU de la sfârşitul acestei luni, în cadrul preşedinţiei rotative ruse, din aprilie, la acest organism decizional al Naţiunilor Unite, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Economie 2023-04-12 16:01:18

Moartea liderului Hamas, Yahya Sinwar, oferă şansa păcii în Orientul Mijlociu, a declarat joi seară premierul israelian Benjamin Netanyahu, care a avertizat însă că războiul din Fâşia Gaza nu s-a încheiat şi că Israelul îşi va continua operaţiunile până când ostaticii vor reveni la căminele lor, transmit AFP, Reuters şi EFE, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-10-17 22:57:27

Lucrările de la simularea Evaluării Naționale 2024, care începe luni, vor fi corectate digital. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, face precizări despre ce presupune evaluarea digitalizată și asigură că aceasta nu influenţează nici tipurile de subiecte, nici timpul de lucru al copiilor, informează News.ro.

Economie 2024-02-03 13:03:50

La un an și jumătate de la exploziile puternice de la o stație GPL, un incendiu violent a cuprins barăcile în care locuiau cei rămași fără un acoperiș deasupra capului. Focul, care a izbucnit chiar lângă fosta stație GPL, s-a extins atât de repede, încât oamenii abia au reușit să-și salveze viețile. Patru containere care erau instalate într-o curte au ars din temelii, iar zeci de oameni sunt acum din nou pe drumuri. 

Economie 2025-01-25 14:49:26

Klaus Iohannis o va primi joi, la Cotroceni, pe Maia Sandu, cu prilejul vizitei pe care președintele Republicii Moldova o face în țara noastră. Cei doi șefi de stat vor discuta despre proiectele comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educaţie sau societate informaţională, precum şi despre provocările de securitate ale momentului.

Economie 2023-02-22 11:24:35

Podurile mobile pot fi adevărate bijuterii arhitectonice. Un top al celor mai frumoase construcții de acest fel din lume a fost întocmit de o companie din India. Printre ele se numără poduri din Franța, Spania sau Marea Britanie.

Economie 2023-03-04 17:07:04

O femeie din New York și-a anunțat propria moarte printr-o postare tulburătoare pe rețelele sociale, în care le-a transmis celor apropiați că știe cât de mult au iubit-o.

Economie 2023-11-19 20:05:17