• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-21 02:05:49
  • Sursa:
Parlamentul Olandei a votat impotriva aderarii Romaniei la Schengen Imagine

Parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie care stipulează că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, a anunţat joi, într-o declaraţie pentru AGERPRES, eurodeputata olandeză Sophia in'T Veld, coordonatoarea grupului Renew în Comisia pentru libertăţi civile (LIBE) a Parlamentului European.

„Spre marele meu regret, tocmai am aflat în urmă cu câteva minute că parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie care afirmă că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei în spaţiul Schengen. Regret profund acest lucru. Partidul meu (Democraţii 66, n.red.) a votat împotriva acestei rezoluţii, noi vrem ca România şi Bulgaria să adere imediat la spaţiul Schengen, aţi îndeplinit criteriile necesare. Mă tem că prim-ministrul Olandei face foarte puţin pentru a convinge parlamentul olandez sau pentru a-şi asuma responsabilitatea şi a spune că, în interesul Europei, va fi de acord în Consiliu (cu aderarea României şi a Bulgariei la Schengen, n.red.). Trebuie să înţelegeţi că nu toată lumea în Olanda este împotrivă. Partidul meu vrea ca Bulgaria şi România să adere imediat la Schengen, dar majoritatea partidelor din guvern nu doresc” acest lucru, a declarat Sophia in'T Veld pentru AGERPRES.

În Olanda, după alegerile parlamentare din 15-17 martie 2021 a fost semnat un acord de coaliţie pentru perioada 2021-2025 între Partidul Conservator Liberal (VVD, membru al grupului Renew Europe), Partidul Democraţii 66 (D66, membru al grupului Renew Europe), Apelul Creştin-Democrat (CDA, membru al grupului PPE) şi Uniunea Creştină (membră a grupului PPE). La 10 ianuarie acest an a fost instalat actualul guvern de coaliţie condus de premierul Mark Rutte (VVD).

Rezoluția a fost propusă chiar de unul dintre parlamentarii din partidul lui Mark Rutte. Expunerea de motive este o critică la adresa corupției din România. Parlamentarul olandez notează că guvernul țării sale s-a opus până acum intrării României în Schengen din cauza „problemelor persistente legate de corupție și crima organizată”. El a explicat că aceste lucruri pot cauza probleme întregului spațiu Schengen. A explicat și cum - din cauza corupției, paza frontierelor poate fi slăbită, în condițiile România ar deveni frontiera externă a Spațiului Schengen și de ea ar depinde securitatea întregii zone de liberă circulație. Colegul de partid al lui Rutte a amintit și de MCV, de care România încă nu a scăpat.

La finalul rezoluției, se recomandă guvernului olandez o verificare mai atentă a situației din România. Până atunci, executivul este îndemnat să nu ia nicio decizie ireversibilă, adică să nu dea undă verde României pentru Schengen.

Aceleași acuzații se aplică și Bulgariei, potrivit rezoluției votatejoi de parlamentul Olandei.

Citiți și: De ce a spus Rutte în Parlamentul Olandei „nu acum” pentru România în Schengen. „Când e gata, se poate alătura”

Rezoluția votată joi de Parlamentul de la Haga intervine după ce Parlamentul European a adoptat, marţi, cu o largă majoritate, o rezoluţie non-legislativă (fără putere de constrângere) în care cerea Consiliului Uniunii Europene ca, până la sfârşitul anului 2022, să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia privind admiterea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie. Pentru extinderea spaţiului Schengen este nevoie de o decizie cu unanimitate a Consiliului UE.

Toți cei cinci europarlamentari din partidul premierul olandez Mark Rutte s-au abținut însă în Parlamentul European la votul rezoluției prin care eurodeputații au cerut, cu un vot larg, aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen.

Pe de altă parte, ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, a declarat că Olanda nu se va opune intrării României în spațiul Schengen. „Prim-ministrul Rutte a spus foarte clar că Olanda nu se opune, de principiu, aderării României la Spațiul Schengen. Acest vot de abținere pe care parlamentarii din partidul domniei sale l-au dat în Parlamentul European este un vot care arată de fapt că, exact cum a spus și prim-ministrul Rutte, Olanda nu se opune acestei aderări. Nu înseamnă nici că este „pentru” în acest moment. Asta înseamnă că procesul decizional continuă, dar este clar că efortul nostru trebuie să meargă mai departe”, a declarat Bogdan Aurescu, miercuri, la B1 TV. El a precizat că nici Finlanda nu se mai opune aderării României la Schengen.

Premierul Mark Rutte a fost săptămâna trecută într-o vizită în România, iar președintele Klaus Iohannis a declarat că i-a transmis „așteptarea legitimă” a României de a adera la spațiul Schengen. „Sunt optimist”, a spus Klaus Iohannis, precizând însă că nu vrea să facă „o afirmație extrem de optimistă asupra duratei”. La rândul său, Mark Rutte a declarat că Olanda „nu este în principiu împotrivă”. Întrebat dacă ar putea fi de acord cu aderarea României în acest an, premierul olandez a spus că nu poate da un termen.

În prezent, dintre ţările membre ale UE, doar Bulgaria, Croaţia, Cipru, Irlanda şi România nu fac parte din spaţiul Schengen, care include, de asemenea, state ce nu sunt membre ale blocului comunitar (Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein).

Citiți și: Ce avantaje ar avea aderarea la Schengen pentru România

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat joi o lege ce interzice difuzarea de emisiuni de ştiri ruseşti în această ţară, unde tensiunile între forţele prooccidentale şi cele proruse s-au accentuat odată cu conflictul din Ucraina, informează agenţia de presă AFP.

Economie 2022-06-02 22:22:33

Germania s-a oferit să redesfăşoare lansatoare antiaeriene Patriot în Polonia la începutul anului viitor, a anunţat joi Ministerul german al Apărării, potrivit Reuters.

Economie 2024-11-28 16:13:40

Comitetul Olimpic și Sportiv Român a anunțat că a intrat în posesia medaliei de bronz care urmează să-i fie oferită gimnastei Ana Maria Bărbosu, însă aceasta nu este aceeași cu cea primită inițial de americanca Jordan Chiles la Paris, la Jocurile Olimpice.

Economie 2024-08-15 19:00:12

România se află pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor de admitere în programul Visa Waiver, susţine ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Dan-Andrei Muraru.

Economie 2024-06-18 19:16:39

Un avion Boeing care luna trecută a ajuns la un centru de finalizare din China, s-a reîntors în SUA, arată datele de zbor de vineri, o dovadă că cel puţin o companie aeriană chineză a încetat să mai intre în posesia avioanelor comandate anterior producătorului american din cauza tarifelor impuse de preşedintele Donald Trump, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Economie 2025-04-18 11:15:42

Guvernul chinez a recunoscut că balonul care a survolat vineri America Latină este tot al Chinei, însă a negat faptul că ar fi folosit pentru spionaj, scrie BBC.

Economie 2023-02-06 13:48:24

Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, a fost întrebat de către Denise Rifai, în emisiunea moderată de aceasta la Kanal D, dacă a plătit vreodată pentru sex. Ezitant și vizibil iritat de întrebare, Negoiță a înghițit în sec, după care a spus că nu a plătit "în sensul în care este definită chestiunea", pentru că i se pare sub demnitatea lui să facă așa ceva. Cu toate acestea, edilul a dat de înțeles că ar fi răsplătit altfel momentele de intimitate, deoarece este un bărbat generos, și a ținut să explice acest lucru printr-o analogie neobișnuită. "Eu am fost martor când tatăl meu dădea bani mamei mele. Presupun că tatăl meu avea relație sexuală, contact sexual cu mama mea. Dar refuz să cred că mama mea era o prostituată sau tatăl meu plătea o prostituată", a declarat Robert Negoiță."În sensul în care este definită chestiunea, nu, dar este o întrebare foarte personală și, ok... La modul în care «cât îți dau să?», mie mi se pare că asta este sub demnitate, dar permanent, cu toată zarva asta pe domeniu, eu știu că tatăl meu îi dădea bani mamei ele.

Economie 2024-02-08 21:01:16

Guvernul statului african Ciad a anunţat expulzarea ambasadorului german din cauza „atitudinii nepoliticoase” şi a „lipsei de respect faţă de uzanţele diplomatice”.

Economie 2023-04-08 18:30:27