Parlamentul European va discuta săptămâna viitoare o rezoluție privind încălcările repetate ale spațiului aerian al României de către dronele rusești, la inițiativa eurodeputatului Victor Negrescu.
Agenda sesiunii plenare a Parlamentului European de săptămâna viitoare include o dezbatere și o rezoluție referitoare la încălcările repetate ale spațiului aerian al României și al Uniunii Europene de către dronele rusești, la inițiativa eurodeputatului Victor Negrescu.
Potrivit acestuia, rezoluția va cere condamnarea acestor provocări de securitate, sprijin concret pentru statele afectate, România, Polonia, Danemarca și Estonia, precum și solidaritate la nivel european.
De asemenea, documentul propune o cooperare mai strânsă între UE și NATO pentru apărarea spațiului aerian, dezvoltarea capacităților europene de apărare împotriva dronelor și protecția infrastructurilor critice, în cadrul proiectului cunoscut ca „Zidul Dronelor”.
Dezbaterea este programată pentru miercuri, la Strasbourg, iar rezoluția urmează să fie supusă votului în plen a doua zi, joi.
„Această inițiativă transmite un mesaj clar: România nu este singură. Uniunea Europeană trebuie să protejeze suveranitatea statelor membre și siguranța cetățenilor săi”, a scris Victor Negrescu pe pagina sa de Facebook.
