• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-23 00:27:28
  • Sursa:
Parlamentul European se alatura actiunii in justitie introdusa de Comisia Europeana impotriva Ungariei pentru legea anti-LGBT Imagine

Parlamentul European şi cel puţin opt state membre UE se alătură Comisiei Europeane care a decis să defere Ungaria Curții de Justiție a UE din cauza unei legi care discriminează persoanele pe baza orientării sexuale și a identității de gen, informează Agerpres.

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, "va urma recomandarea" Comisiei pentru afaceri juridice de a sprijini Comisia Europeană în această procedură, a declarat miercuri purtătorul său de cuvânt.

Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului European a votat în acest sens marţi, într-un vot cu uşile închise, cu 18 voturi pentru şi 2 împotrivă, a anunţat europarlamentarul francez Pierre Karleskind.

"Pentru prima dată în istoria sa, Parlamentul European ia o poziţie împotriva unui stat membru în faţa Curţii de Justiţie", a subliniat europarlamentarul, vicepreşedinte al intergrupului LGBTI.

Cel puţin opt state membre s-au alăturat procedurii: Belgia, Luxemburg, Ţările de Jos, Austria, Irlanda, Malta, Danemarca şi Portugalia.

"Facem apel la celelalte state membre, în special Franţa şi Germania, să intervină în acest proces şi, astfel, să se poziţioneze de partea libertăţii", a declarat Pierre Karleskind.

Ungaria a adoptat o lege în iunie 2021 care interzice "reprezentarea sau promovarea" homosexualităţii şi schimbarea de gen în rândul minorilor în școli sau în spațiul public.

Comisia consideră că această lege încalcă Carta drepturilor fundamentale a UE, dar şi articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană referitor, în special, la respectarea drepturile omului şi la nediscriminare.

BBC trece în revistă turul de forță al diplomației americane făcut cu ocazia Conferinței de securitate de la Munchen și declarațiile discordante ale principalilor jucători de peste ocean. Ajunge la concluzia că „provocarea pentru cei afectați este că poziția exactă a politicii externe a SUA trebuie să fie ghicită. Una dintre caracteristicile sale este incertitudinea”.

Economie 2025-02-16 12:01:57

Consilierul de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului Victoria Stoiciu a coordonat prima întâlnire consultativă, marţi la Palatul Victoria, cu organizaţii non-guvernamentale reprezentative din domeniul apărării drepturilor femeii şi egalităţii de gen. Principalele teme de dialog le-au reprezentat provocările cu care se confruntă în prezent femeile din România, în ceea ce priveşte drepturile şi şansele la tratament egal, precum şi modalităţile de colaborare între Executiv şi societatea civilă pentru soluţionarea problemelor identificate.

Economie 2023-08-22 20:34:56

A fost publicată filmarea cu momentul de dinaintea anulării votului României la Eurovision. Organizatorii Eurovision au decis ca juriile din șase țări, printre care și România, să fie descalificate, din cauza unor presupuse nereguli. Reprezentanții televiziunii publice spun că își rezervă dreptul de a lua măsuri pentru corectarea situației și că juriul de la noi a decis să acorde punctaj maxim Moldovei. Într-o situație similară este și țara vecină.

Economie 2022-05-16 14:49:02

Uniunea Europeană laudă Tiktok după ce a făcut o serie de modificări interne pentru a îmbunătăți conținutul înainte de scrutinul prezidențial din România din luna mai. Comisarul european pentru suveranitate tehnologică afirmă că platforma chinezească ar fi mult mai pregătită pentru a preveni dezinformarea. Anterior, la alegerile din noiembrie, care au fost ulterior anulate, platforma fusese criticată pentru că nu a reușit să limiteze interferențele străine. Eurodeputații Victor Negrescu și Nicu Ștefănută, vicepreședinți în Parlamentului European, au explicat la Digi24 despre ce modificări este vorba și cât de pregătită este România pentru un scrutin fără influențe străine.

Economie 2025-04-09 12:31:58

Cu ocazia Zilei Naționale a României, în Piața Arcul de Triumf din București, a avut loc parada militară națională, la care au participat aproximativ 2.500 de militari, fiind expuse aproape 190 de mijloace tehnice și 45 de aeronave. Evenimentul a început la ora 10:00, iar pentru prima dată, dronele Bayraktar au traversat cerul Capitalei. Parada a fost programată mai devreme pentru a permite spectatorilor să ajungă la secțiile de votare, în contextul alegerilor parlamentare.

Economie 2024-12-01 12:13:06

Poliția suedeză a anunțat că încă investighează motivul din spatele celui mai grav atac armat din istoria țării, care a avut loc în campusul educațional Risbergska din orașul Orebro, în timp ce presa locală a început să publice detalii despre bărbatul înarmat, potrivit BBC.

Economie 2025-02-06 13:25:36

Secretarul de stat american Antony Blinken este aşteptat miercuri în India, pentru o reuniune G20 la care va participa şi ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, pe fondul divizărilor care marchează ţările membre ale acestui for - cele mai mari economii ale lumii, inclusiv ţări în curs de dezvoltare - în legătură cu Ucraina.

Economie 2023-03-01 11:44:51