• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-05 23:25:09
  • Sursa:
Parlamentul a adoptat bugetul de stat pentru 2025. Crestere economica si deficitul din PIB prevazute de Guvern Imagine

Plenul Parlamentului a adoptat, miercuri seara, proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2025. S-au înregistrat 254 de voturi pentru şi 192 de voturi împotrivă. De asemenea, a fost adoptat și proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale.

Bugetul este construit pe o creştere economică de 2,5% şi un deficit bugetar de 7% din PIB. 

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a afirmat după adoptarea bugetului de stat pentru anul 2025, că sunt îndeplinite astfel condiţiile pentru „a susţine dezvoltarea ţării prin investiţii record, resursele pentru asigurarea plăţii salariilor şi pensiilor, restabilirea echilibrului în finanţele ţării”. Acesta a subliniat faptul că „implementarea acestui buget va ţine sub control cheltuielile şi va genera veniturile de care avem nevoie pentru dezvoltare”.

Potrivit raportului Comisiilor de buget, proiectul de lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2025 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, sinteza bugetelor instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar al anului 2025.

La elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi a bugetului pentru şomaj pe anul 2025 s-au avut în vedere: valoarea punctului de pensie de 2.032 de lei, creşterea câştigului salarial mediu brut în anul 2025 la 8.620 de lei, faţă de 8.118 lei estimat pentru 2024, scăderea numărului de şomeri înregistraţi, ajungându-se astfel la finele anului 2025 la 250.000 de persoane, de la 255.000 de persoane la finele anului 2024, scăderea ratei şomajului înregistrată, ajungând astfel la finele anului 2025 la 3,1% faţă de 3,2% la sfârşitul anului 2024.

Cele două proiecte de lege vor merge la promulgare la preşedintele ţării, iar după semnarea decretelor ele vor fi publicate în Monitorul Oficial.

În acest an, bugetul de stat a fost dezbătut de Parlament în două zile.

Marţi dimineaţă, începând cu ora 8,00, comisiile de specialitate au dezbătut proiectele cu fiecare ordonator de credite în parte şi au avizat bugetele, iar începând cu ora 12,30 Comisiile reunite de buget, finanţe şi bănci au început discuţiile, la fel, pe ordonatori.

Dezbaterile din Comisiile de finanţe s-au încheiat miercuri dimineaţa, în jurul orei 4,30, ultimul ordonator de credite fiind Ministerul Muncii.

Faţă de forma Guvernului, în proiectul bugetului de stat au fost făcute, în Comisiile de buget, finanţe şi bănci, aproximativ 60 de modificări, care au fost aprobate de plenul reunit. Acestea vizează modificări de formă, rectificări, dar şi unele alocări de sume suplimentare, cele la multe - 34 de amendamente - la Secretariatul de Stat pentru Culte pentru personalul clerical şi renovări, reparaţii sau construcţii de biserici.

Printr-un amendament a fost eliminată alocarea sumei de 700.000 lei, prevăzută iniţial în bugetul Curţii Constituţionale, pentru decontarea medicamentelor angajaţilor instituţiei şi foştilor judecători ieşiţi la pensie.

În timpul dezbaterilor, reprezentantul Curţii Constituţionale a fost întrebat de deputatul USR Claudiu Năsui despre un capitol din buget care se referă la asistenţa socială, unde era propusă suma de 700.000 lei, sumă care era zero anul trecut.

„Legat de întrebarea privind asistenţa socială, sumele prevăzute sunt pentru drepturi medicale pentru diferite categorii de personal, creşterea provenind în special din creşterea proporţională a dreptului medicamentelor”, a răspuns reprezentatul CCR.

„Deci, să înţelegem că, anul acesta, Curtea Constituţională va cumpăra medicamente pentru angajaţii săi? Anul trecut era zero, deci nu e o creştere, e o cheltuială nouă. Cumpăraţi medicamente de 700.000 lei?”, l-a întrebat Năsui.

„Sumele sunt decontate atât pentru personalul Curţii Constituţionale, cât şi pentru foştii judecători. Sunt judecători şi magistraţi asistenţi”, a replicat oficialul CCR.

Un amendament admis în Parlament prevede alocarea sumei de 35.125.000 lei pentru realizarea lucrărilor de intervenţii la construcţiile şi instalaţiile clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea Institutul Clinic Fundeni.

Proiectul de buget pe anul 2025 a fost aprobat de Guvern pe 1 februarie.

Marcel Ciolacu a vorbit luni seara, în exclusivitate la emisiunea „Jurnalul de Seară” de la Digi24, despre majorarea pensiilor. Premierul a spus că dacă în prezent pensia medie este de 2.100 de lei, după recalculare, aceasta va ajunge la 2.800 de lei. Ciolacu a adus în discuție pensiile celor care au lucrat în agricultură și care acum primesc în jur de 1.500 de lei, aceasta fiind una dintre cauzele pentru care România este pe penultimul loc la sărăcie, în Europa - pentru că „sunt două milioane de oameni” care încasează această pensie. „Ne-a spus și Comisia Europeană, că nu mai putem să continuăm așa. Sunt bunicii voștri, părinții voștri, cum poate să trăiască cineva cu o pensie de 1.500 de lei”, a spus premierul.

Economie 2023-12-11 22:39:05

Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a respins acuzațiile conform cărora instituția ar fi atacată de „grupări obscure” și a explicat într-un interviu pentru Radio România Cultural (RRC) că respingerea candidaturii lui Mircea Cărtărescu nu reflectă o opoziție puternică în interiorul Academiei, ci doar o conjunctură procedurală. Potrivit acestuia, va mai urma un vot, iar atunci Mircea Cărtărescu va fi primit în Academie.

Economie 2025-02-16 16:35:18

Fostul premier și președintele al PNL, Florin Cîțu, a declarat pentru Digi24 că își dorește ruperea coaliției cu PSD și revenirea la o coaliție de dreapta. Acesta critică guvernul la constituirea căruia a contribuit, despre care spune că nu a avut rezultate. „E ca cineva care are un moment de nebunie”, îi răspunde Cătălin Drulă, președintele USR, care îl vede pe Cîțu principalul vinovat pentru destrămarea coaliției de dreapta.

Economie 2023-05-17 15:39:08

Un fost agent de pază care a lucrat pentru familia lui Michael Schumacher şi alţi doi bărbaţi au fost condamnaţi miercuri de tribunalul din oraşul german Wuppertal, după ce au încercat să şantajeze familia fostului pilot de Formula 1.

Economie 2025-02-12 22:23:38

Polițiștii fac joi 28 de percheziții în mai multe județe și în Capitală, într-un dosar privind o tâlhărie calificată comisă în Brașov. Șapte persoane mascate au agresat locatarii unui apartament și i-au forțat să transfere criptomonede în valoare de aproximativ 600.000 de dolari. După tranzacție, agresorii au furat bunuri din locuință evaluate la 100.000 de dolari. Trei suspecți au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

Economie 2025-06-05 13:30:53

Responsabilitatea de a gestiona problema fentanilului în Statele Unite îi revine Washingtonului, a declarat marţi Ministerul de Externe chinez, respingând tarifele punitive impuse de Washington asupra Beijingului pentru că nu a împiedicat fluxul acestuia pe teritoriul american, informează marţi Reuters.

Economie 2025-05-13 10:52:31

Teheranul a reafirmat luni că nu va negocia „sub presiune şi intimidare'' cu privire la programul său nuclear, după ce Washingtonul a anulat o derogare de la sancţiunile ce i-ar permite Irakului să achiziţioneze energie electrică din Iran.

Economie 2025-03-10 10:18:19

Mult anunțata contraofensivă din sud a ucrainenilor a fost o campanie de dezinformare pentru a distrage Rusia de la adevărata ofensivă, și anume în regiunea Harkov, scrie The Guardian, citând oficiali din cadrul forțelor speciale ale Ucrainei. Trupele Kievului continuă să avanseze rapid în nord-estul țării, eliberând în doar trei zile mai mult de o treime din regiunea Harkov ocupată. Majoritatea cuceririlor au fost confirmate sâmbătă de Ministerul rus al apărării.

Economie 2022-09-11 16:46:57