• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-10 11:21:42
  • Sursa:
Parlamentarul, generalii si tradatorul util: Cum au negociat reprezentantii lui Putin si Zelenski oprirea asediului Mariupolului Imagine

Ucraina și Rusia au avut mai multe runde de negocieri secrete, purtate între un politician de la Kiev și generali ai armatei și serviciilor secrete ruse, în vara anului trecut, pentru oprirea asediului asupra orașului Mariupol și încetarea focului în uzina Azovstal, devenită simbol al rezistenței armatei ucrainene în fața invaziei ruse. CNN a vorbit cu reprezentantul părții ucrainene, fost parașutist în armata sovietică, actualmente deputat în parlamentul (Rada) Ucrainei, care a relatat în premieră detaliile acestor negocieri.

„Dragă Vladimir Vladimirovici, forțele armate ale Federației Ruse și Miliția Populară a Republicii Populare Donețk au eliberat orașul Mariupol!”, îi transmitea Serghei Șoigu președintelui Vladimir Putin pe data de 21 aprilie 2022.

Imaginile oficiale de la cea dată înfățișau un Putin înțepenit în scaun și ținându-se cu o mână de colțul mesei, în timp ce ministrul apărării Șoigu își turuia raportul.

Anunțul triumfător al ministrului rus al apărării nu era însă pe deplin adevărat. În acel moment, aproximativ 2.000 de luptători ucraineni încă mai continuau să lupte, ascunși în „jungla industrială” a combinatului Azovstal din Mariupol,

„Blocați această zonă industrială, astfel încât nici măcar o muscă să nu poată trece!”, i-a ordonat Vladimir Putin lui Șoigu.

În același timp însă, dincolo de retorica și imaginile oficiale cu Putin și Șoigu, un grup restrâns de trei persoane începeau să negocieze în secret detaliile încetării asediului asupra Mariupolului: doi dintre cei mai importanți generali ai lui Putin și un politician ucrainean - Oleksandr Kovalov - veteran al războiului din Afganistan, unde a luptat ca parașutist în fosta armată sovietică.

Cei doi generali ruși care au fost prezenți la negocieri erau din GRU - serviciile secrete militare ale Moscovei: general-locotenentul Vladimir Alekseiev (practic, al doilea în ierarhia GRU, conform CNN) și general-maiorul Alexander Zorin. Ambii sunt născuți în Ucraina.

Alekseiev se află pe „lista neagră” a oficialilor ruși sancționați SUA, după ce a fost acuzat de implicare în atacuri cyber și operațiuni destinate influenţării procesului electoral din Statele Unite. De asemenea, oficialul GRU e acuzat de implicare în otrăvirea fostului agent rus Serghei Skripal.

Zorin a fost trimisul special al lui Putin în Siria, unde s-a implicat în negocierile dintre regimul dictatorului Bashar al-Assad, opoziție și facțiunile rebele siriene.

Asediul Mariupolului a durat aproape 3 luni, timp în care apărătorii orașului au opus rezistență trupelor ruse superioare numeric și ca putere de foc.

Kovalov a declarat pentru CNN că a luat mai întâi legătura cu „un contact FSB” din Moscova: Valentin Krijanovski, cu scopul găsirii unei soluții pentru oprirea asediului brutal asupra Mariupolului. Krijianovski era un fost agent al serviciilor secrete ucrainene (SBU) care a defectat la ruși în 2014 și a fost ulterior racolat în FSB - practic, el este acum considerat în Ucraina drept un trădător.

Cei doi au început să discute despre soarta civililor blocați în combinatul de la Azovstal și să încerce să găsească soluții pentru evacuarea în siguranță a acestora.

Kovalov a spus că i-a prezentat apoi un plan șefului serviciului secret militar ucrainean - generalul Kirilo Budanov. Deși Budanov s-a arătat sceptic în privința succesului negocierilor, și-a dat acordul.

Pe 25 aprilie, Kovalov a făcut prima deplasare în sudul Ucrainei, aflat sub ocupație militară rusă. Kovalov a folosit mai multe parole secrete pentru a puteaa trece de punctele de control rusești și a lua legătura cu comandanții militari ucraineni de la Azovstal,

O imagine publicată de CNN prezintă o scenă care pare decupată din filmele de spionaj, în care sunt înfățișați Kovalov, Krijianovski și șeful armatei ruse din zonă - toți trei așezați pe niște scaune în mijlocul unui drum.

La începutul lunii mai, câteva sute de civili au putut fi evacuați cu ajutorul ONU și al Crucii Roșii. Pe 7 mai, oficialii de la Kiev au anunțat evacuarea în siguranță a tuturor femeilor, copiilor și vârstnicilor de la Azovstal.

Kovalov s-a întors apoi pe Mariupol pe 9 mai, pentru a continua negocierile privind oprirea asediului și predarea militarilor ucraineni care încă se aflau în combinatul siderurgic.

La noua rundă de negocieri și-au făcut apariția generalii GRU Alekseiev și Zorin. Conform lui Kovalov, generalul Alekseiev obișnuia să ia mai multe pauze în timpul discuțiilor pentru „a suna la Moscova”. Acesta avea o legătură telefonică directă prin satelit cu ministerul rus al Apărării.

„Alekseiev se află sus de tot în ierarhie”, a spus pentru CNN jurnalistul Christo Grozev, de la site-ul de investigații Bellingcat. „Cred că îi raportează direct lui Nikolai Patrușev, șeful Consiliului de Securitate al Rusiei. Care, apoi, îi raportează direct lui Putin”.

Pe 16 mai, negociatorul ucrainean și cei doi generali ruși s-au deplasat la Azovstal, unde s-au întâlnit cu apărătorii ucraineni ai uzinei, în frunte cu Denis Prokopenko, șeful batalionului Azov.

Rușii au promis o „ieșire civilizată” pentru militarii ucraineni care se vor preda: luptătorii de la Azovstal urmau să depună armele, să se predea și să fie duși în prizonierat.

Înțelegerea a fost respectată. Mai întâi, au fost evacuați cei grav răniți a fost. Kovalov a spus că a fost „extrem de neplăcut” pentru el să-i vadă în astfel de ipostază pe militarii ucraineni, dar, în același timp, a înțeles că altă soluție nu exista. „Ne-au cerut ajutorul și am făcut totul pentru a-i ajuta”.

În luna septembrie, șeful batalionului Azov și comandanții militari ucraineni au fost eliberați. În prezent, în jur de 2.000 de luptători de la Azovstal sunt la închisoarea din Olenivka. Negociatorul ucrainean Oleksandr Kovalov spune că încearcă în continuare să-i aducă pe toți aceștia acasă, în viitoare schimburi de prizonieri care au loc regulat între Rusia și Ucraina.

Biroul de securitate internă al Ucrainei a declarat că a reținut patru persoane, după ce a investigat furnizarea a 120.000 de obuze de mortier defecte către trupele sale, arată Business Insider. Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat că printre persoanele arestate se numără un oficial militar, un oficial de control al calității și doi șefi ai unei întreprinderi de producție pentru apărare.

Economie 2025-05-01 09:54:56

Patru persoane au fost grav rănite după ce o telegondolă s-a prăbușit în stațiunea de schi Hochoetz din Tirol, în vestul Austriei, potrivit BBC.

Economie 2024-01-09 18:03:24

Statele din Uniunea Europeană vor recunoaşte „automat” diplomele româneşti de asistent medical generalist obţinute înainte de aderarea României la UE pentru cei care au urmat programul de revalorizare organizat în scopul alinierii la criteriile minime de formare prevăzute de Comisia Europeană, a informat, miercuri, Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei.

Economie 2024-02-14 17:14:37

Guvernul Japoniei oferă 1 milion de yeni (7.500 de dolari) de copil familiilor care se mută din zona metropolitană Tokyo, în încercarea de a inversa declinul demografic din celelalte regiuni ale ţării, scrie The Guardian.

Economie 2023-01-03 14:44:49

Regele Abdullah al Iordaniei a afirmat luni că Israelul a creat o întreagă generaţie de orfani cu războiul său „brutal” din Fâşia Gaza, unde aproximativ 30.000 de persoane au fost ucise sau sunt date dispărute ca rezultat al conflictului, relatează Reuters.

Economie 2024-01-08 17:08:47

Apar noi detalii din dosarele în care candidatul prorus Călin Georgescu este sub control judiciar iar apropiații săi, coordonați de mercenarul Horațiu Potra, sunt arestați preventiv. Anchetatorii au refăcut filmul planului de răsturnare a ordinii constituționale, de după anularea prezidențialelor din decembrie anul trecut. La dosar sunt discuții și fotografii recuperate din telefoanele celor implicați, care conturează tabloul acuzațiilor: procurorii spun că Georgescu ar fi fost cel care ordona grupării Potra, oprită în tentativa de a organiza violențe pe 8 decembrie 2024, în ziua când trebuia să aibă loc turul 2 al prezidențialelor.

Economie 2025-03-03 18:25:12

Mai mulți angajați ai companiei aeriene American Airlines au fost suspendați după ce au dat jos din avion mai mulți pasageri de culoare, pe motiv că miroseau urât, scrie BBC.

Economie 2024-06-21 21:20:31

Un vânător de comori a dezgropat o pepită de aur despre care se crede că este cea mai mare găsită vreodată în Anglia. Norocul bărbatului este și mai greu de crezut, mai ales că detectorul de metale i s-a stricat exact când a ajuns în locul unde a făcut descoperirea, scrie CNN.

Economie 2024-03-21 22:20:18