• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-08-16 20:52:21
  • Sursa:
Parlamentarii turci s-au luat la bataie. Cel putin doi deputati au fost raniti in incaierarea care a tinut o jumatate de ora Imagine

Cel puţin doi deputaţi au fost răniţi într-o încăierare violentă care a izbucnit vineri în parlamentul turc, în timpul unei sesiuni la care era dezbătută situaţia unui deputat de opoziţie aflat în închisoare.

Violenţele au izbucnit când un deputat al Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP - formaţiunea preşedintelui Recep Tayyip Erdogan), Alpay Ozalan, l-a lovit cu pumnul pe deputatul de opoziţie Ahmet Sik, în timp ce acesta din urmă critica guvernul în declaraţia sa despre deputatul reţinut, Can Atalay, informează Agerpres.

Au intervenit apoi şi alţi deputaţi, astfel că dezbaterea a degenerat într-o încăierare în care zeci de parlamentari s-au bătut timp de aproape o jumătate de oră.

Cel puţin doi deputaţi din opoziţie, unul din partidul social-democrat CHP şi celălalt din formaţiunea pro-kurdă DEM, au fost răniţi uşor după ce au primit lovituri în ochi. Alţi parlamentari ai AKP l-au lovit pe deputatul de opoziţie Ahmet Sik când acesta a căzut la pământ. Urme de sânge au rămas pe podea după această încăierare.

„Mi-e ruşine că am fost martor la această situaţie. Invit preşedintele parlamentului să convoace imediat liderii de grup ai tuturor partidelor politice la o întâlnire”, a declarat liderul CHP, principalul partid de opoziţie, Ozgur Ozel.

„Deputaţii AKP, care nu recunosc legea şi nu aplică deciziile Curţii Constituţionale, transformă parlamentul într-o arenă a violenţei, necunoscând din nou limite în vandalismul lor. Condamnăm ferm această agresiune”, a reacţionat şi partidul pro-kurd DEM.

Sesiunea parlamentară, în cadrul căreia urma să fie examinată decizia Curţii Constituţionale ce restabileşte mandatul parlamentar al deputatului Can Atalay, a fost suspendată.

Acesta din urmă a fost condamnat în anul 2022 la 18 ani de închisoare pentru colaborare cu filantropul Osman Kavala - condamnat la închisoare pe viaţă - în tentativa din anul 2013 de răsturnare a guvernului printr-un val de manifestaţii fără precedent.

Aflat în închisoare, el a fost ales deputat în mai 2023 pe listele formaţiunii de stânga Partidului Muncitorilor din Turcia (TIP), dar în ianuarie a fost deposedat de mandatul său parlamentar şi se află de atunci în centrul unei bătălii juridice care opune cele mai înalte instanţe ale ţării.

Astfel, Curtea Constituţională a dispus de două ori eliberarea lui, decizii contestate însă de Curtea de Casaţie. În dispută a intervenit şi preşedintele Recep Tayyip Erdogan, care a susţinut opinia Curţii de Casaţie.

Un lansator multiplu de rachete rusesc TOS-1A, supranumit „Buratino”, a fost pur și simplu pulverizat de o dronă ucraineană lansată de soldații Brigăzii 59. Imaginile cu lansatorul rusesc capabil să execute lovituri cu proiectile termobarice au ajuns pe rețelele sociale.

Economie 2023-10-20 17:53:49

O parte dintre nominalizații lui Donald Trump pentru viitoarea administrație și echipa sa de la Casa Albă au fost vizați de amenințări cu bombă. Lori Chavez-Deremer, Lee Zeldin și Elise Stefanik s-au numărat printre cei amenințați, scrie BBC.

Economie 2024-11-27 23:16:38

Compania Apple a obţinut o victorie importantă într-un litigiu cu guvernul Marii Britanii, care a încercat să menţină secrete detaliile unui apel depus de companie împotriva unei cereri de a crea „o portiţă de acces” către datele utilizatorilor de iPhone.

Economie 2025-04-08 07:59:23

2006 - ADIO ARMATĂ OBLIGATORIE

Economie 2023-10-23 16:47:33

Protestul taximetriştilor din Piaţa Constituţiei şi Piaţa Victoriei este unul spontan, aceştia intenţionând să rămână acolo până va veni premierul să discute cu ei, a declarat miercuri, pentru Agerpres, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT), Remus Nedelcu.

Economie 2024-02-28 17:50:21

Howard Carter, arheologul care a descoperit mormântul lui Tutankhamon în 1922, a fost mult timp suspectat de egipteni că ar fi sustras obiecte de valoare înainte ca acesta să fie deschis oficial. Dovezile au fost însă greu de găsit. Acum însă, acuzaţia că Howard Carter s-a folosit de bunuri „furate fără îndoială din mormânt” a apărut într-o scrisoare nepublicată care i-a fost trimisă în 1934 de un savant britanic care făcea parte din echipa de cercetare, scrie The Guardian.

Economie 2022-08-15 12:25:48

Un bărbat s-a aruncat, vineri, de pe un pasaj din Timişoara şi a căzut pe o maşină aflată în trafic. Acesta a fost preluat de un echipaj medical de la Ambulanţă şi a fost dus de urgenţă la spital. Este a treia tentativă de sinucidere, la Timişoara, în această săptămână, transmite News.ro.

Economie 2023-06-09 15:58:42

Meteorologii americani au anunțat vineri că urmează un weekend cu temperaturi extreme în SUA, în timp ce pompierii din California se luptă în continuare cu unul dintre primele mari incendii de vegetaţie ale sezonului, informează Reuters.

Economie 2024-07-05 21:17:10