• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-13 18:47:05
  • Sursa:
Parisul va stinge luminile turnului Eiffel mai devreme pentru a economisi energie. Ce alte masuri au fost luate in Capitala Frantei Imagine

Parisul va stinge luminile turnului Eiffel cu o oră mai devreme decât în mod obişnuit, va reduce temperatura apei în piscinele şi va amâna încălzirea clădirilor publice în scopul economisirii energiei în iarna aceasta, a spus marţi primarul oraşului, relatează Reuters.

Măsurile au drept scop îndeplinirea obiectivului enunţat de preşedintele Emmanuel Macron potrivit căruia industria, locuinţele şi autorităţile municipale trebuie să-şi reducă consumul de energie cu 10% drept răspuns la sistarea de către Rusia a aprovizionării cu gaze şi ca urmare a creşterii preţurilor la energie.

Peste tot în Europa, statele sunt în căutarea unor modalităţi de a reduce consumul de energie şi de a-şi umple depozitele de gaze ca pregătire pentru o posibilă întrerupere completă, mai scrie Reuters, citat de Agerpres.

Franţa nu este la fel de expusă la gazele ruseşti ca alţi vecini, dar un număr record de întreruperi ale reactoarelor nucleare a forţat țara să importe energie, deşi în mod normal ar fi un exportator, exacerbând presiunea pe pieţele de energie.

''Va fi mereu Oraşul Luminilor", a spus primarul Anne Hidalgo.

Turnul Eiffel este în prezent iluminat până la ora 1:00 printr-un sistem de lumini care îi conferă o aură aurie. La finalul fiecărei ore de iluminare, scânteiază graţie celor 20.000 de becuri. Închiderea luminilor monumentului la 23:45 ar însemna o reducere de 4% în consumul de energie.

Hidalgo a precizat că începând din 23 septembrie, luminile din clădirile publice pariziene vor fi stinse la ora 22:00, iar temperatura din piscine va fi redusă la 25 de grade Celsius de la 26 de grade Celsius. Încălzirea în clădirile publice va fi redusă la 18 grade Celsius.

Factura la energie a capitalei va ajunge la 90 de milioane de euro anul acesta, cu 35 de milioane de euro mai mult decât în mod normal chiar dacă contractele pe termen lung la electricitate şi gaze protejează autorităţile de creşterile exacerbate ale preţurilor.

Doi minori, în vârstă de 16 şi 17 ani, din comuna Iana, au fost reţinuţi de poliţişti şi ulterior plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice, ameninţare şi portul sau folosirea de obiecte periculoase.

Economie 2024-02-09 18:01:53

Compania farmaceutică germană BioNTech şi partenerul său american Pfizer au depus la Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) cererea de autorizare a celui mai recent vaccin anti-COVID-19 al lor, conceput pentru a combate variantele actuale de Omicron BA.4 şi BA.5, au anunţat vineri reprezentanţii celor două companii.

Economie 2022-08-27 11:50:47

Furtunile din timpul nopții trecute au afectat grav traficul feroviar pe raza regionalelor Timișoara și Craiova, a transmis, sâmbătă, Compania Națională de Căi Ferate. CFR a adresat scuze călătorilor din trenurile care au staționat pe timpul nopții în gări și îi asigură că personalul feroviar a depus eforturi susținute pentru remedierarea deranjamentelor provocate de furtuni. Zeci de copaci, dar și stâlpi de beton au fost rupți și au căzut pe linia de cale ferată.

Economie 2023-07-22 11:05:58

Asaltul Rusiei în estul Ucrainei a adus Moscovei un relativ succes pe câmpul de luptă, însă aceste câștiguri au venit la pachet și cu nemulțumiri din partea soldaților trimiși de Putin în țara vecină. După mai bine de 100 de zile de război, luptătorii ruși dau semne de epuizare și cer o anchetă privind condițiile precare de pe front. „Am suferit de foame și de frig. Pentru o perioadă semnificativă, am fost lipsiți de orice sprijin material, medical sau alimentar”, se plâng militarii din armata lui Putin, relatează The Guardian.

Economie 2022-06-08 08:00:56

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, şi-a exprimat „surpriza amară” în urma neadmiterii în Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR) a liderului legendarei trupe Phoenix, Nicu Covaci, care nu a luat examenul.

Economie 2023-03-16 10:13:48

Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a spus miercuri, la Interviurile Digi24.ro, că „se mai întâmplă” să existe inspectori care primesc șpagă pentru a „închide ochii” la neregulile sesizate, iar că vina „cea mai mare” în aceste cazuri este „a operatorilor economici care încurajează”. 

Economie 2023-05-31 21:34:18

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a sosit marţi la Kiev pentru discuţii cu guvernul ucrainean, într-o vizită care nu a fost anunţată dinainte, din motive de securitate.

Economie 2025-01-14 10:21:41

Pentru încheierea căsătoriei la starea civilă, viitori soți trebuie să depună o serie de documente la primăria locului de domiciliu sau de reședință al unuia dintre ei. Căsătoria se va încheia începând cu a 11-a zi de la depunerea declarației de căsătorie, dar nu mai târziu de a 30-a zi. Lista cu acte necesare pentru cununia civilă.

Economie 2024-10-13 07:00:11