Ministrul Sănătății din Franța, Aurélien Rousseau, vrea ca publicul să rămână calm în legătură cu problema ploșnițelor de la Paris.
Într-un interviu pentru Politico, Rousseau i-a asigurat pe cetățeni că nu există „niciun motiv pentru o panică generală” și că Franța nu a fost „invadată de ploșnițe”, cu toate că a adăugat că „atunci când ai ploșnițe, este un iad”.
Săptămâna trecută, viceprimarul Parisului, Emmanuel Gregoire, a cerut guvernului să ia măsuri pentru combaterea „terorii” provocate de ploșnițe, înainte de Olimpiada de vară din 2024 care va aduce un influx uriaș de turiști.
În ultimele săptămâni, internetul s-a umplut de filmări cu ploșnițe în trenurile și la metroul de la Paris. Potrivit presei din Franța, ploșnițele au dispărut din țară în jurul anului 1950, dar au reapărut în anii '90 din cauza intensificării traficului internațional.
Franța s-ar putea să nu fie singura țară care se pregătește de o bătălie crâncenă cu ploșnițele: companiile belgiene de combatere a dăunătorilor au raportat o creștere a numărului de apeluri primite în ultimele luni în legătură cu infestațiile cu ploșnițe.
