Parcuri, alei si terase pentru alegatori, dupa ce gardul Casei Poporului va fi demolat

Parcuri, alei si terase pentru alegatori, dupa ce gardul Casei Poporului va fi demolat Imagine

Unul dintre proiecte propune împărţirea esplanadei în mai multe zone. Un perimetru cu bănci şi alei, o zonă cu piste pentru biciclişti şi skateri şi o alta cu terase. Autorul vrea să refacă şi Piaţa Constituţiei.

Oficialii se pregătesc deja pentru operaţiuni de amploare.

„S-au adus un milion de metri cubi de pământ ca să se ridice această clădire, să devină un capăt de perspectivă. O mare parte din gard susţine practic pământul care este acolo”, susține Gheorghe Bălăşoiu, profesor UNATC.

Experţii nu exclud posibilitatea ca doar o porţiune din gard să fie dată jos. Nu e clar încă nici când vor demara lucrările, şi nici cât vor dura.

„Este o suprafaţă foarte mare. Cam trei terenuri de fotbal şi un lucru foarte dificil de făcut”, a mai spus Gheorghe Bălăşoiu.

La nivel simbolic, pasul a făcut deja luna trecută, când legendarul artist Roger Waters a fost invitat de preşedintele Camerei Deputaţilor să dărâme zidul din jurul Palatului Parlamentului.

Comisia are termen o săptămână ca să aleagă unul dintre proiecte. Preşedintele Camerei Deputaţilor ar vrea să vadă lucrările începute anul viitor.