• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-03 09:17:49
  • Sursa:
Parchetul European a investigat fraude de aproape 25 miliarde de euro in 2024. Kovesi: „Am descoperit un nou continent al infractiunii” Imagine

Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europeni este cu 22,5% mai mare decât în 2023, potrivit raportului anual al agenţiei, publicat luni.

Aproximativ 13,15 miliarde de euro, peste jumătate din totalul investigat în 2024, pot fi legate de fraude transfrontaliere în domeniul TVA şi implică practic întotdeauna organizaţii infracţionale, avertizează raportul EPPO, potrivit agenției EFE, preluată de Agerpres.

Într-un comunicat, procurorul-şef european, Laura Kovesi, a îndemnat Uniunea Europeană să îmbunătăţească toate capacităţile Parchetului European pentru că, a asigurat ea, acesta a fost proiectat la scară mică pentru a face faţă la „ceea ce erau considerate infracţiuni de nişă” care afectează interesele financiare şi bugetul UE, însă realitatea este diferită.

„După trei ani de activitate, în care am descoperit un nou continent al infracţiunii, capacitatea EPPO trebuie să se adapteze la realitate”, a avertizat Kovesi, citată într-un comunicat EPPO.

Raportul indică, de exemplu, că EPPO a îngheţat active în valoare de 849 de milioane de euro în 2024 şi că, până la pronunţarea definitivă a cauzelor implicate, această cifră „reprezintă de aproape 11 ori bugetul EPPO pentru 2024”.

Pe parcursul anului 2024, EPPO a deschis peste 1.500 de anchete în dosare care au reprezentat circa 13.070 de milioane de euro în fraudă fiscală şi estimează că activitatea sa „va continua să crească”, deoarece s-a îmbunătăţit detectarea fraudelor la nivel european.

Din totalul anual, 311 cazuri au fost legate de fonduri de redresare post-pandemie şi au afectat aproximativ 2,8 miliarde de euro din bani publici, o cifră care este de aşteptat să crească în următorii ani „în contextul implementării accelerate” a acestor plăţi.

Fondurile destinate redresării au reprezentat, totuşi, doar al treilea subiect cu cele mai numeroase cazuri de fraudă, după programele de dezvoltare regională şi urbană şi programele de dezvoltare agricolă şi rurală.

„Creşterea anchetelor penale a fost o constantă de când EPPO şi-a început operaţiunile în iunie 2021, ceea ce demonstrează că prevalenţa infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale UE a fost subestimată de mult timp”, se arată într-un comunicat al EPPO.

Majoritatea celor 6.547 de plângeri primite de EPPO, adică peste 70%, au provenit de la persoane fizice, iar aproximativ 27% au venit de la autorităţile naţionale, în timp ce doar 1,7% au fost trimise de instituţii sau agenţii ale UE.

De asemenea, Parchetul European a înregistrat 205 rechizitorii în instanţele naţionale, cu 47% mai mult decât în 2023, şi a trimis 161 de ordine de anchetă şi solicitări de asistenţă judiciară reciprocă unor ţări care nu fac parte din EPPO, atât în cadrul, cât şi în afara UE.

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, acuză Occidentul că desfăşoară o „politică criminală” în Balcani, în special în Bosnia-Herţegovina şi Kosovo. Șeful diplomației ruse susține că Occidentul vrea „să transforme Bosnia-Herţegovina într-o bază pentru extinderea NATO în Balcani”.

Economie 2022-06-05 16:41:12

O conductă care ducea alcool de contrabandă din Transnistria a fost găsită de grănicerii ucraineni. Descoperirea a fost făcută la nord de orașul Odesa, în regiunea de frontieră cea mai apropiată de Tiraspol.

Economie 2022-07-26 10:21:32

Belarus a început să primească arme nucleare tactice de la ruși, a declarat Alexandr Lukașenko pentru televiziunea de stat rusă, potrivit SkyNews.

Economie 2023-06-14 11:38:27

Actorul american de origine română Sebastian Stan a câștigat duminică seară primul său Glob de aur, pentru rolul din „A Different Man”. În discursul de acceptare a premiului, artistul le-a mulțumit oamenilor din echipa sa și cea a filmului, dar și părinților săi și a încheiat alocuțiunea spunând în limba română „România, te iubesc”.

Economie 2025-01-06 12:47:29

Aderarea României la spațiul Schengen s-ar putea lovi de un nou obstacol, pe lângă opoziția deja bine cunoscută a Olandei – nici parlamentul suedez nu este de acord cu aceasta, iar guvernul minoritar care conduce Suedia de la ultimele alegeri ar putea să fie presat să își schimbe poziția actuală și să nu mai susțină aderarea, scrie publicația suedeză, Dagens Nyheter.

Economie 2022-11-13 18:19:54

Judecătorii de la Curtea de Apel din Atena au decis, vineri, ca Sorin Oprescu să rămână în arest până la pronunțarea unei decizii privind extrădarea.

Economie 2022-05-20 22:36:55

O femeie şi-a piedut viaţa marţi şi alte trei persoane, printre care şi un minor, au fost rănite într-un accident rutier petrecut în judeţul Tulcea. La locul evenimentului a fost nevoie şi de intervenţia elicopterului SMURD.Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intevină marţi, în jurul orei 09.50, la un accident rutier petrecut în apropiere de localitatea Valea Teilor, în care au fost implicate patru persoane din care una încarcerată.

Economie 2023-12-26 13:34:31

La trei ani după ce a cucerit Mariupol în urma unui asediu brutal care a durat 86 de zile, Rusia folosește acum o forță mai subtilă ca să țină sub control orașul port din Ucraina: influencerii de pe rețelele sociale. O investigație CNN a descoperit că locuitorii orașului ocupat, inclusiv elevi tineri, sunt instruiți în „școli de bloggeri” și programe media pentru a crea și distribui conținut online pro-Kremlin.

Economie 2025-05-17 07:00:49