• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-25 10:18:40
  • Sursa:
Parcare subacvatica pentru 7.000 de biciclete, inaugurata la Amsterdam Imagine

O parcare pentru biciclete amplasată în întregime sub apă va fi inaugurată miercuri la Amsterdam. Amplasată în apropiere de gara centrală din Amsterdam poate să adăpostească 7.000 de biciclete.

La un cost de 60 de milioane de euro, nu este cea mai mare parcare de biciclete din Ţările de Jos. Însă are o caracteristică ce o face unică: este amplasată în întregime sub apă, scrie Bloomberg, citat de Agerpres.

Parcarea pentru biciclete care va fi inaugurată miercuri face parte dintr-un efort mai amplu de a reconfigura spaţiul vast dar extrem de aglomerat din faţa gării centrale din Amsterdam, locul pe unde trenurile şi, înaintea lor, navele de pasageri intrau în oraş.

Acest spaţiu a suferit un amplu proces de transformare începând din 2017 astfel că spaţiul de deasupra a fost luat de la automobile şi conferit pietonilor şi bicicliştilor, în timp ce unele drumuri au fost eliberate pentru a face loc apelor. Graţie acestor modificări, apa înconjoară acum în întregime gara centrală din Amsterdam iar în subteran a fost construită o nouă staţie de metrou, inaugurată în 2018, şi noua parcarea pentru biciclete.

Pe tot parcursul celor patru ani de lucrări, traficul dinspre oraş spre gară, pe unde trec zilnic 200.000 de utilizatori de tren şi metrou, a rămas deschis.

Toate aceste eforturi pentru o parcare destinată bicicletelor pot părea incredibile după standardele internaţionale dar nu şi în Ţările de Jos. Parcări uriaşe pentru biciclete în apropierea gărilor sunt din ce în ce mai frecvente în această ţară. Cea mai mare parcare de acest fel, capabilă să adăpostească peste 12.000 de biciclete, este la Utrecht, al patrulea cel mai mare oraş din Ţările de Jos, oraş unde ponderea bicicletelor în transportul modal este de 51%, faţă de 32% în cazul Amsterdamului.

Toate aceste facilităţi s-au răspândit la nivel naţional pentru că oraşele din Ţările de Jos sunt concentrate pe nevoia de a creşte numărul călătoriilor efectuate cu bicicleta: extinzând posibilitatea unor deplasări fără automobile prin realizarea unor conexiuni facile între infrastructura de biciclete şi tranzitul feroviar.

Prin facilitarea parcării bicicletelor în siguranţă în apropiere de gara centrală, Amsterdam încurajează mai mulţi călători să folosească trenul, atât pentru navetă cât şi pentru călătoriile mai îndepărtate în afara oraşului. Tarifele mici sunt un alt avanataj. Utilizarea unui loc în parcarea pentru biciclete este gratuit în primele 24 de ore şi apoi costă doar 1,35 euro pe zi.

În concluzie, cheltuirea a 60 de milioane de euro pentru o parcare subterană pentru biciclete poate părea un lux pentru majoritatea oraşelor însă în cazul Amsterdamului este mai degrabă o decizie solidă de investiţii în infrastructură. "Este o picătură în ocean comparativ cu investiţiile în extinderea autostrăzilor" spune Meredith Glaser, "ca să nu mai vorbim de costul ambuteiajelor, accidentelor rutiere şi dependenţei de automobile".

Un bărbat din judeţul Iaşi a fost prins în vama Petea în timp ce conducea un autoturism şi a prezentat la control un permis fals, pe care l-a cumpărat cu 2.000 de euro, informează, duminică, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei.Potrivit sursei citate, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din România, un român de 28 de ani domiciliat pe raza judeţului Iaşi, care conducea un autoturism înmatriculat în Austria."La controlul de frontieră i-a fost solicitat şi permisul de conducere, ocazie cu care s-a constatat că acest document, ce avea însemnele autorităţilor din Cehia, nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unuia autentic, fiind fals. În legătură cu cele constatate, bărbatul a declarat ca a primit permisul de conducere de la o persoană ale cărei date de identificare nu le cunoaşte, contra sumei de 2.000 de euro", precizează ITPF.Poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pentru uz de fals şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere. 

Economie 2023-09-10 17:25:14

Un paznic al Spitalului din Oneşti a fost înjunghiat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de un bărbat în vârstă de 71 de ani care a ajuns beat la spital şi a făcut scandal. Incidentul a avut loc în momentul în care paznicul a încercat să intervină.

Economie 2025-01-18 11:59:49

Un medic columbian a fost obligat de o instanță de judecată să acorde sprijin financiar copilul unui pacient, până când acesta va împlini 18 ani, după ce pacientul a conceput copilul, în ciuda faptului că făcuse vasectomie.

Economie 2023-05-20 10:56:34

Liderul opoziţiei din Sri Lanka, Sajith Premadasa, şi-a retras marţi candidatura din alegerile prezidenţiale, pentru a susţine un candidat disident din partidul puterii, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Economie 2022-07-19 10:10:13

Statele Unite au ucis un responsabil al ramurii siriene a Al-Qaida, Hurras al-Din, care şi-a anunţat recent dizolvarea, a anunţat duminică armata americană, potrivit AFP.

Economie 2025-02-17 09:52:28

Mai multe femei care au vrut să se angajeze ca stewardese la Kuwait Airways au spus că li s-a ordonat să se dezbrace în lenjerie intimă pentru ca specialiștii în recrutare să le poată inspecta corpul, potrivit unui ziar din Spania, informează Insider.

Economie 2023-01-06 17:31:18

Parlamentul European a respins miercuri o moțiune de a se opune includerii energiei nucleare și a gazelor ca activități economice durabile din punct de vedere ecologic, transmite biroul de presă al legislativului european.

Economie 2022-07-06 15:10:01

Autorităţile ruse au ordonat marţi evacuarea a peste o mie de civili în a doua zi de la izbucnirea unui incendiu de proporţii la un important terminal petrolier în Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Moscova, incendiu cauzat, potrivit Kievului, de o lovitură a forţelor ucrainene, informează AFP. Potrivit echipelor de intervenţie ruse, citate de agenţia RIA Novosti, incendiul nu a fost deocamdată stins şi el continuă să se extindă, trei rezervoare de produse petroliere fiind în flăcări, relatează Agerpres. 

Economie 2024-10-08 12:30:58