• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-07 15:42:56
  • Sursa:
Papa Francisc trimite patru ambulante in zonele de razboi din Ucraina Imagine

Papa Francisc va trimite patru ambulanţe în zonele de război din Ucraina, într-un nou „gest de apropiere într-unul dintre cele mai dureroase locuri, afectat de război de trei ani”, a informat luni Dicasterul pentru Caritate al Vaticanului, transmite EFE, citată de Agerpres. 

Pentru îndeplinirea acestei misiuni, Suveranul Pontif îl va trimite pe oficialul Vaticanului care se ocupă de actele de filantropie, cardinalul polonez Konrad Krajewsk. Acesta va transporta în Ucraina, alături de alţi trei şoferi, cele patru ambulanţele „echipate cu toate instrumentele medicale necesare pentru a salva vieţi omeneşti în zonele de război”.

„Din acest motiv, în această perioadă de renaştere pascală, papa a dorit să facă un gest de apropiere într-unul dintre cele mai dureroase locuri, care de trei ani este afectat de război: Ucraina martirizată. Trei ani care pentru Sfântul Părinte sunt o comemorare dureroasă şi ruşinoasă pentru omenire”, se arată într-un comunicat al „ministerului” Vaticanului dedicat actelor de caritate.

Papa Francisc a mai trimis ambulanţe şi produse medicale şi de bază în Ucraina, iar în majoritatea misiunilor, persoana însărcinată cu conducerea personală a vehiculelor a fost cardinalul Krajewski, care a făcut 10 vizite în ţara invadată de Rusia.

Ultima dată, s-a întâmplat în decembrie 2024, când cardinalul Konrad Krajewsk a adus în Ucraina, de Crăciun, un mic spital mobil unde se pot efectua inclusiv intervenţii chirurgicale.

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a acuzat autorităţile locale din Bucureşti, inclusiv pe prefectul Toni Greblă, că "au minţit" atunci când au spus că autocarul implicat în accidentul de la Pasajul Unirii, soldat cu un deces, a lovit lanţurile prelimitatorului de înălţime, informează Agerpres.

Economie 2022-12-24 17:53:02

Procurorii au cerut prelungirea mandatelor de arestare a celor doi patroni ai firmei care deține stația GPL care a explodat la Crevedia, anunță Parchetul General într-un comunicat. Anchetatorii mai arată că, până acum, 81 dintre localnicii afectați de explozie s-au constituit în părți civile, cerând daune de peste 8,5 milioane de euro în total.

Economie 2023-09-27 22:31:13

Preşedinta Ungariei, Katalin Novak, va participa, sâmbătă, la pelerinajul de Rusaliile Catolice, de la Şumuleu Ciuc, considerat cel mai mare de acest fel din Europa Centrală şi de Est. Informaţia a fost confirmată, miercuri, într-o conferinţă de presă, de rectorul bisericii franciscane din Şumuleu Ciuc, părintele Timár Sándor Asztrik, care a spus că preşedinta Ungariei este de confesiune reformată, dar va participa „cu mare evlavie” la pelerinaj.

Economie 2023-05-24 15:33:28

Europa va sărbători pe data de 6 iunie a 80-a aniversare a debarcărilor din Normandia din Ziua Z, care a dat startul operațiunii de eliberare a Europei în 1944. Însă, mai există o aniversare importantă anul acesta care nu va fi sărbătorită pentru că reprezintă un mare eșec pentru Europa: votul din Adunarea Națională a Franței care a distrus proiectul Comunității Europene pentru Apărare în 1954. În locul ei, securitatea europeană a fost construită în jurul alianței NATO conduse de SUA. Dar, în timp ce președintele rus Vladimir Putin avansează din est, iar candidatul la alegerile prezidențiale din America, Donald Trump, amenință să se retragă din vest, ideea unei Europe care se poate apăra singură a revenit din nou în centrul atenției, scrie The Guardian.

Economie 2024-02-07 11:28:28

Procurorii DNA au început urmărirea penală a mai multor șefi din Inspectoratul General de Aviație (AGAV) al Ministerului de Interne, printre care și Cătălin Paul Dache, inspector general, într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu, a transmis DNA.

Economie 2023-06-22 11:41:17

O formațiune rară de nori s-a creat pe cerul SUA și fost vizibilă din statul american Wyoming, informează BBC. Norii formați dădeau aveau aspectul unor valuri la suprafața apei.

Economie 2022-12-09 12:16:20

Rusia a afirmat sâmbătă că se aşteaptă la „unele progrese” pe tema ucraineană în cursul negocierilor prevăzute luni în Arabia Saudită cu americanii. Unul dintre cei doi negociatori trimişi de Vladimir Putin a declarat că doreşte să discute această chestiune într-o stare de spirit „combativă”, relatează AFP.

Economie 2025-03-22 22:24:17

Poliţiştii din Bucureşti caută un tânăr de 18 ani, care a plecat de acasă pe 8 octombrie, spunând că merge la munte, dar nu a mai revenit. Oamenii legii fac apel la populaţie pentru găsirea lui.

Economie 2023-10-25 19:15:40