• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-24 07:36:59
  • Sursa:
Papa Francisc ramane in stare critica si are o „usoara insuficienta renala”, afirma Vaticanul Imagine

Papa Francisc, internat pentru dublă pneumonie la Roma, rămâne în stare „critică” pentru a doua zi consecutiv și continuă să primească oxigen, dar nu a suferit o nouă criză respiratorie de sâmbătă seară, a anunțat Vaticanul duminică seară, scrie cotidianul italian Corriere della Sera. Papa prezintă însă o „insuficiență inițială, ușoară” a funcției renale, a precizat Vaticanul.

„Complexitatea tabloului clinic și așteptarea necesară ca terapiile farmacologice să își facă efectul ne impun să rămânem precauți cu privire la prognostic”, a indicat Sfântul Scaun în cel mai recent buletin privind sănătatea Suveranului Pontif.

Prognosticul pentru Papa în vârstă de 88 de ani, care a avut nevoie sâmbătă de o transfuzie de două unități de sânge după ce a suferit o „criză respiratorie prelungită asemănătoare astmului”, rămâne „rezervat”, potrivit ultimei actualizări medicale citate de Reuters.

Papa Francisc a fost internat la spitalul Gemelli din Roma pe 14 februarie. Vaticanul a descris pentru prima dată starea sa ca fiind „critică” sâmbătă.

„Starea Sfântului Părinte rămâne critică; cu toate acestea, de aseară, el nu a mai suferit alte crize respiratorii”, a declarat Vaticanul duminică.

Analizele de sânge au indicat, de asemenea, „o insuficiență renală inițială, ușoară, care este în prezent sub control”, a spus acesta, referindu-se la funcționarea rinichilor, care filtrează produsele reziduale din sânge.

„Complexitatea tabloului clinic și așteptarea necesară pentru ca terapiile farmacologice să își arate efectul impun ca prognosticul să rămână rezervat”, se arată în comunicat.

Papa rămâne conștient și în cursul dimineții, „în apartamentul sau de la etajul 10, a participat la Sfânta Liturghie, alături de cei care îl îngrijesc”, au precizat sursele citate.

După săptămâni întregi de negocieri dure cu posibilii parteneri de alianță politică, liderul socialiștilor spanioli, Pedro Sanchez, a reușit să obțină un al doilea mandat de premier în parlamentul de la Madrid, relatează BBC.

Economie 2023-11-16 15:05:03

Procesul lui Filippo Turetta, ucigaşul Giuliei Cecchettin, o studentă la inginerie biomedicală în vârstă de 22 de ani ucisă în 2023, o crimă care a şocat Italia, s-a terminat cu o condamnare la închisoare pe viaţă, transmite CNN.

Economie 2024-12-04 09:58:13

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, candidat din partea acestei formațiuni la alegerile prezidențiale 2024, a declarat sâmbătă, la Digi 24, că are o „relație colegială” cu premierul Ungariei, Viktor Orban. Hunor a precizat că guvernul maghiar are o „responsabilitate morală” față de cetățenii maghiari care trăiesc în afara Ungariei.

Economie 2024-10-19 16:36:10

Rusia a informat autoritatea de investigare a aeronavelor din Brazilia că momentan nu va ancheta prăbuşirea avionului lui Prigojin pe baza reglementărilor internaţionale, a anunțat marţi agenţia braziliană, țară de origine a producătorului avionului, Embraer.

Economie 2023-08-30 09:14:42

Cadavrul unui bărbat a fost descoperit într-un geamantan pe marginea drumului într-o localitate din Vaslui. Suspecții crimei au fost filmați de camerele de supraveghere în timp ce cărau trolerul pe ulițele satului. Ar fi încercat să scape, dar au fost văzuți în București, de unde au postat o fotografie pe o rețea de socializare, și ulterior prinși în Brașov.

Economie 2024-07-16 23:35:53

Guvernul a aprobat miercuri Regulamentul-cadru în baza căruia se vor calcula majorările salariale pentru personalul din administraţie implicat în derularea proiectelor finanţate din fonduri europene. Ministrul Marcel Boloș a precizat că „doar cine îşi aduce cu adevărat aportul pentru schimbarea vieţii comunităţii va beneficia de majorări”.

Economie 2023-03-16 00:01:30

Ministerul Apărării Naţionale denunţă o postare falsă apărută în mediul online privind suspendarea, de la 1 iunie, a anumitor drepturi salariale pentru militari şi precizează că această informaţie neadevărată are rolul de a induce confuzie şi îngrijorare în rândurile personalului militar.

Economie 2025-05-10 16:01:38

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, a declarat duminică, întrebat despre condițiile puse de Austria pentru acceptarea României și Bulgariei în Air Schengen, că sunt „inacceptabile”, scrie presa din Bulgaria.

Economie 2023-12-11 12:09:54