• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-16 12:41:41
  • Sursa:
Papa Francisc, internat. Care este starea Suveranului Pontif. Un cardinal s-a rugat pentru sanatatea sa Imagine

Papa Francisc, care urmează un tratament pentru o infecţie a căilor respiratorii, a petrecut o noapte liniştită la spitalul Gemelli din Roma, au raportat duminică mass-media italiene, în timp ce un cardinal de rang înalt a condus o rugăciune pentru însănătoşirea sa, transmite Reuters.

Suveranul Pontif, în vârstă de 88 de ani, nu va apărea în public duminică pentru a rosti obişnuita rugăciune săptămânală alături de pelerini, fiind sfătuit să se odihnească.

Papa suferă de bronşită de mai bine de o săptămână şi a fost internat vineri dimineaţă.

„Primul nostru gând se îndreaptă către Papa Francisc. Ne rugăm pentru sănătatea sa, aducând mulţumiri pentru viziunea şi sprijinul pe care ni le oferă mereu”, a declarat cardinalul José Tolentino de Mendonça în timpul unei slujbe oficiate duminică în Bazilica Sfântul Petru.

Cardinalul a condus liturghia dedicată artiştilor în Anul Sfânt al Bisericii Catolice, în absenţa Papei.

Un comunicat al Vaticanului, publicat sâmbătă seara, a anunţat că Suveranului Pontif  „i s-a prescris odihnă completă” pentru a-i facilita recuperarea.

Tratamentul său de sâmbătă a fost „uşor modificat pe baza unor analize microbiologice suplimentare. Testele de laborator de astăzi au arătat o îmbunătăţire a anumitor valori”, se mai precizează în declaraţie.

Papa Francisc a urmărit pentru scurt timp principalul buletin de ştiri al televiziunii italiene RAI la ora 20:00 (19:00 GMT) sâmbătă seara, înainte de a avea o noapte odihnitoare, a relatat agenţia de presă ANSA.

Vaticanul a anunţat că Papa va rămâne în spital atât timp cât va fi necesar pentru tratamentul său.

Francisc, care este Suveran Pontif din 2013, s-a confruntat în ultimii doi ani cu mai multe episoade de gripă şi alte probleme de sănătate.

Cei care vor să doneze sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti vor avea nevoie de programare, începând din 15 ianuarie, decizia fiind luată din cauza numărului mare de donatori din ultimele zile, în contextul în care valoarea tichetelor pe care le primesc donatorii a crescut de la 67 de lei la 280 de lei. Diverse restricţii au fost aplicate şi în Ploiești, Iași, Craiova, Constanţa şi Cluj, transmite News.ro.

Economie 2024-01-12 23:50:00

Plecat din țară încă de la începutul lui februarie, Horațiu Potra a contestat mandatul de arestare preventivă emis pe numele său, nu personal, ci prin avocații săi, iar această solicitare va fi judecată astăzi. Potra este cercetat pentru că ar fi pus la cale organizare a unor violențe după anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut.

Economie 2025-03-12 12:50:08

O viperă dintr-un parc zoologic australian a fost descoperită cu o mutație rară, având trei colți în loc de doi, informează Live Science. Cercetătorii avertizează că acest șarpe veninos ar putea fi cel mai periculos din lume datorită cantității enorme de venin pe care o produce.

Economie 2025-03-18 14:43:12

O uzină de produse chimice din regiunea rusă Rostov a fost avariată joi, în urma unui atac ucrainean cu rachete occidentale asupra teritoriului rus, a anunţat Ministerul Apărării de la Moscova, potrivit agenţiilor internaţionale de presă.

Economie 2024-12-19 20:10:04

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma prăbuşirii acoperişului unei gări, care a provocat moartea a 15 persoane, transmite France Presse, preluat de Agerpres.

Economie 2024-12-22 00:14:25

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a numit pe Oleksandr Pavliuk, fost prim adjunct al ministrului apărării, în funcţia de nou comandant al forţelor terestre ale Ucrainei, potrivit unui decret publicat duminică, informează Agerpres.

Economie 2024-02-11 12:25:01

Posibila amânare a examenelor naționale aduce probleme uriașe pentru elevii claselor a XII-a care au fost admiși la facultăți în străinătate. Dacă greva se prelungește mai departe de săptămâna viitoare, absolvenții de liceu vor susține examenul de bacalaureat cu întârziere, ceea ce înseamnă că ar putea rata înscrierea la acele universități.  

Economie 2023-06-03 09:55:36

În orașul indian Bengaluru, mii de oameni stau la cozi imense așteptând cisternele cu apă, aleargă după ele și fac mai puține dușuri pentru a economisi apa care e din ce în ce mai puțină, scrie BBC. 

Economie 2024-03-17 07:00:55