• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-04 19:57:06
  • Sursa:
Papa Francisc explica declaratiile facute despre „marea Rusie”: „Nu ma gandeam la imperialism, vorbeam despre cultura” Imagine

Papa Francisc a declarat luni că atunci când a evocat „marea Rusie” într-un discurs rostit luna trecută, care a stârnit indignare în Ucraina, s-a referit la bogata tradiţie culturală a Rusiei, relatează AFP și Agerpres.

Într-un discurs video adresat unui grup de tineri catolici adunaţi într-o biserica din Sankt Petersburg pe 25 august, papa Francisc le-a spus acestora că "sunt moştenitori ai marii Rusii: marea Rusie a sfinţilor, a domnitorilor, marea Rusie a lui Petru cel Mare, a Ecaterinei cea Mare, a acelui mare imperiu iluminist, de mare cultură şi mare umanitate".

Cuvintele papei care lăudau istoria Rusiei au fost criticate de purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Kiev, Oleg Nikolenko, care a considerat că apără "imperialismul rus".

"Nu mă gândeam la imperialism când am spus asta, vorbeam despre cultură", a spus papa luni, la bordul avionului care îl aducea înapoi la Vatican la sfârşitul unei călătorii în Mongolia.

El le-a spus jurnaliştilor care îl însoţeau că mesajul său este acela că tinerii ruşi ar trebui să-şi "îmbrăţişeze moştenirea".

"Cultura rusă este de o mare frumuseţe şi profunzime, iar problemele politice nu o reduc la nimic", a mai spus el. "Ei au cunoscut ani politici întunecaţi, însă moştenirea rămâne", a mai spus suveranul pontif.

Papa Francisc face apel în mod constant la pace în Ucraina, deşi în primele luni după invazia rusă din februarie 2022 a atras critici pentru că nu a calificat Moscova drept agresor.

La începutul acestui an, el a numit un cardinal de rang înalt pentru a încerca să negocieze pacea în Ucraina, care de atunci a vizitat Moscova şi Kievul.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că serviciul local de meteorologie - Meteo France a anunţat un episod de caniculă intensă în majoritatea regiunilor Franţei, începând de vineri şi până la începutul săptămânii viitoare. De asemenea, au fost emise coduri roșu și portocaliu de căldură.

Economie 2023-08-18 09:48:05

Coreea de Sud şi SUA vor organiza un exerciţiu de simulare teoretică, implicând efortul extins american de descurajare, în timp ce aliaţii încearcă să contracareze mai eficient ameninţările nucleare din partea Coreei de Nord, a declarat miercuri ministrul apărării sud-coreean, Lee Jong-sup, citat de Reuters.

Economie 2023-01-11 11:45:22

Un șef de tren a murit în urma unui accident feroviar în județul Olt, unde două trenuri de marfă au fost implicate miercuri dimineaţă într-un accident feroviar, la ieşirea din staţia CFR Mihăeşti spre Caracal în județul Olt. Trei trenuri de pasageri operate de CFR  Călători sunt oprite în stații, iar călătorii vor fi preluați de mijloace auto.

Economie 2025-02-20 13:25:01

Fâșia Gaza ar putea fi în pragul unei noi crize umanitare dacă livrările de combustibil, medicamente și alimente nu sunt permise, spun autoritățile, pe măsură ce Israelul răspunde la atacurile Hamas, cu un „asediu complet” asupra teritoriului, transmite BBC.

Economie 2023-10-10 18:14:04

Primăria Sectorului 1 a lansat platforma curatenie.sectorunu.ro, primul site din Bucureşti care foloseşte inteligenţa artificială pentru gestionarea curăţeniei oraşului. Tot ce ai de făcut este să trimiți o fotografie.

Economie 2025-03-25 16:25:38

Italia a acuzat joi Israelul de posibile „crime de război”, după ce forţa ONU de menținere a păcii desfăşurată între Liban şi Israel a denunţat tiruri israeliene „repetate” asupra poziţiilor sale, doi soldaţi din cadrul UNIFIL fiind răniţi.

Economie 2024-10-11 09:06:26

Spre finalul acestui an, Codexul Lunar - o arhivă multimedia vastă ce spune povestea popoarelor lumii prin artele creative - va porni într-o călătorie ce îl va purta până pe Lună la bordul mai multor rachete spațiale fără echipaj, relatează The New York Times.

Economie 2023-08-01 08:00:50

O înregistrare video de pe frontul din Ucraina prezintă un dialog extrem de dur purtat între un militar ucrainean și un soldat rus rănit, cu piciorul strivit și blocat între o mașină blindată și un zid.

Economie 2022-10-07 16:07:54