• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-07 14:11:00
  • Sursa:
Papa Francisc: Biserica este deschisa tuturor, inclusiv celor din comunitatea LGBT, dar cu respectarea anumitor reguli Imagine

Papa Francisc a afirmat duminică, în aeronava care l-a transportat din Portugalia înapoi la Vatican, că Biserica Catolică este deschisă tuturor, inclusiv membrilor comunităţii gay, pe care are datoria de a-i însoţi pe calea personală a spiritualităţii, dar în cadrul propriilor reguli, informează Reuters.

Papa Francisc, adresându-se reporterilor prezenţi în aeronavă, a mai spus că starea sa de sănătate este bună după operaţia pentru hernie abdominală pe care a suferit-o în iunie. Suveranul pontif a mai precizat că i-au fost fost scoase firele, dar că trebuie să poarte o centură abdominală pentru încă două sau trei luni până când musculatura se va întări.

Suveranul pontif, în vârstă de 86 de ani, care revine de la festivalul catolic Ziua Mondială a Tineretului, desfăşurat în Portugalia, părea într-o formă bună şi a răspuns la întrebările jurnaliştilor timp de circa 30 de minute cu prilejul obişnuitei sale conferinţe de presă de după călătorie în timp ce s-a aflat în faţa zonei reporterilor în partea din spate a avionului.

Unul dintre reporteri i-a amintit că, în timpul călătoriei apostolice, suveranul pontif a spus că Biserica este deschisă ''tuturor, tuturor, tuturor'' şi a întrebat dacă nu este cumva ilogic că unele persoane, cum ar fi femeile şi persoanele gay, nu au aceleaşi drepturi şi nu au acces la unele dintre sacramentele bisericii.

Întrebarea a fost probabil o referire la femei, care nu au dreptul de a deveni preoţi prin sacramentul hirotonirii, şi la cuplurile de acelaşi sex, care nu au acces la sacramentul căsătoriei.

''Biserica este deschisă tuturor, dar există legi care guvernează viaţa în sânul bisericii'', a spus el, citat de Agerpres. ''Potrivit legislaţiei, nu pot participa la (unele) sacramente. Asta nu înseamnă că e închisă. Fiecare persoană îl descoperă pe Dumnezeu în felul său în interiorul Bisericii'', a spus el.

Suveranul pontif a mai spus că preoţii Bisericii trebuie să fie alături de toţi oamenii, inclusiv de cei care nu se conformează regulilor, cu răbdarea şi iubirea unei mame.

Potrivit învăţăturilor Bisericii, femeile nu pot deveni preoţi întrucât Isus şi-a ales drept apostoli doar bărbaţi.

Biserica nu permite căsătoria persoanelor de acelaşi sex şi nici nu binecuvântează astfel de cupluri, dar papa Francisc susţine legislaţia civilă care le conferă cuplurilor de acelaşi sex drepturi în domenii precum pensii, asigurări de sănătate şi drepturi succesorale.

Potrivit Bisericii, atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex nu este un păcat, în schimb actele homosexuale sunt.

De la debutul pontificatului său, papa Francisc a încercat să transforme Biserica într-o instituţie mai primitoare şi mai puţin dezaprobatoare, inclusiv în ceea ce priveşte membrii comunităţii LGBT, dar fără a aduce schimbări învăţăturilor care îi îndeamnă pe cei care simt atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex să respecte legea castităţii.

Cu prilejul unui eveniment din timpul vizitei în Portugalia, papa Francisc a declarat în faţa asistenţei că Biserica este deschisă tuturor, ''inclusiv celor care fac greşeli, păcătuiesc sau care se confruntă cu probleme'', iar drept urmare mulţimea a scandat ''Todos, todos, todos!'' (''Tuturor, tuturor, tuturor!'').

Tot în cadrul conferinţei de presă, referindu-se la tineri, papa a spus: ''Cine dintre noi nu a săvârşit o eroare morală la un anumit moment dat în viaţa sa?''

Papa Francisc a realizat o serie de reforme după ce a preluat pontificatul în urmă cu zece ani, printre care acordarea de roluri suplimentare femeilor, în special în rândul funcţiilor înalte de la Vatican, încercând în acelaşi timp să menţină un echilibru delicat între a se adresa unor credincioşi mai liberali şi a-i deranja pe conservatori.

Pe când se afla în aeronavă, papa a mai spus că se simte întinerit după ceea ce a văzut la festivalul catolic Ziua Mondială a Tineretului din Portugalia, inclusiv de caracterul ordonat al mulţimii şi de numărul participanţilor.

Circa 1,5 milioane de persoane au asistat la slujba de închidere a evenimentului, desfăşurată duminică într-un parc din capitala Portugaliei. Mulţi credincioşi au dormit sub cerul liber după ce au participat sâmbătă seară la o vecernie şi s-au reunit apoi pe fundalul unei călduri sufocante.

Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde a plantat ieri primii copaci din viitoarea centură verde a Capitalei, care urmează să acopere o suprafața de 3,5 hectare în localitățile Bragadiru, Cernica și Brănești din jurul Bucureștiului. În același timp, asociația a elaborat, în colaborare cu Ministerul Mediului, un amendament la Codul Silvic care legiferează crearea de centuri verzi la nivel național. Amendamentul va fi discutat la începutul săptămânii viitoare în comisia de mediu din Camera Deputaților.

Economie 2024-11-01 10:11:38

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a avertizat miercuri, în cadrul unei vizite la Varşovia, că răspunsul la un eventual „atac împotriva Poloniei sau oricărui alt aliat" va fi „devastator", relatează Reuters.

Economie 2025-03-26 19:09:56

Atacurile aeriene și focurile de artilerile s-au intensificat brusc în capitala Sudanului, marți dimineața, la mai bine de o lună de la începutul bătăliei pentru putere între cei doi generali, Abdel Fattah al-Burhan, care conduce de facto Sudanul de la lovitura de stat din octombrie 2021, şi liderul Forţelor de Sprijin Rapid, Mohamed Hamdan Daglo.

Economie 2023-05-16 10:44:35

Parlamentul European a decis, marţi, prin vot, să includă sectorul nuclear printre tehnologiile verzi care pot fi susținute în vederea asigurării competitivității și suveranității europene în fața Chinei și Statelor Unite, în condițiile în care blocul european încearcă să atingă obiectivul de emisii zero până în 2050.

Economie 2023-11-21 17:43:03

Crescuți într-o cultură în care am fost învățați să îi punem pe ceilalți pe primul loc, vin momente în care e de preferat să investim în noi, în dezvoltarea noastră și în experiențe formatoare. Așadar, credeți că există vreo perioadă mai potrivită decât Luna Cadourilor pentru a vorbi despre viitor? Ne place abundența de sărbători, să nu lipsească nimic de pe masă, să impresionăm când vin rudele în vizită și să oferim cadouri fără seamăn. Dar câți bani rămân la finalul lunii? Cât de liniștiți suntem când știm că „am intrat în economii”? Ei bine, Iancu Guda, analist economic și prezentator al emisiunii „Banii în Mișcare” și-a propus să ne ofere o imagine sănătoasă asupra relației dintre noi, economii și investiții.

Economie 2022-12-09 11:11:42

Locuitorii a două comune din sudul Rusiei, aproape de granița cu Ucraina, au fost evacuați, joi, după ce un depozit de muniție din apropiere a luat foc, relatează Reuters. Un oficial rus a precizat că nu sunt victime, până la acest moment.

Economie 2022-08-18 22:04:17

După mai bine de un an de la cutremurele din județul Gorj, efectele încă se resimt. În comuna Glogova, una dintre școli este închisă, din cauză că structura de rezistență a fost afectată în urma seismului, fapt ce ar pune în pericol siguranța copiilor, care sunt nevoiți acum să meargă la alte școli. Autoritățile speră să obțină bani de la Guvern pentru refacerea instituției.

Economie 2024-10-14 15:01:06

Primarii din trei mari capitale europene - Berlin, Madrid și Viena - au fost păcăliți că poartă convorbiri video cu omologul lor din Kiev, Vitali Kliciko, dar de fapt a fost vorba despre un deepfake, scrie „The Guardian”.

Economie 2022-06-26 13:18:51