• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-28 13:58:44
  • Sursa:
Papa Francisc a vizitat Venetia, fiind prima sa calatorie de la inceputul anului din cauza problemelor de sanatate Imagine

Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, a început duminică o vizită la Veneţia, aceasta fiind prima călătorie a sa din acest an, din cauza stării sale de sănătate. Suveranul Pontif a avut o întâlnire cu tinerii în Piața San Marco și a vizitat o închisoare pentru femei unde a pledat pentru condiții demne pentru persoanele încarcerate.

Aceasta este prima deplasare efectuată de suveranul pontif în afara Romei în ultimele şapte luni din cauza stării sale de sănătate, la câteva săptămâni după un episod de oboseală accentuată care a stârnit îngrijorare în perioada Paştelui catolic, informează AFP, preluată de Agerpres.

Sosit cu elicopterul la ora locală 08:00 (06:00 GMT) direct în curtea închisorii de pe insula Giudecca, în care a fost amenajat pavilionul Vaticanului la cea de-a 60-a ediţie a Bienalei de Artă Contemporană de la Veneţia, papa Francisc i-a salutat îndelung, unul câte unul, pe voluntari, pe membrii personalului administrativ şi pe cele aproximativ 80 de deţinute.

În această fostă mănăstire ce găzduieşte femei care execută pedepse lungi, episcopul Romei, deosebit de sensibil faţă de chestiunea persoanelor marginalizate şi a universului carceral, a lansat un apel pentru un sistem penitenciar care să ofere deţinuţilor "instrumente şi spaţii de creştere umană, spirituală, culturală şi profesională".

"Închisoarea este o realitate dură şi probleme precum suprapopularea, absenţa instalaţiilor şi a resurselor, incidentele violente generează atât de multe suferinţe. Însă ea poate deveni şi un loc de renaştere (...), unde demnitatea femeilor şi a bărbaţilor nu este pusă în izolare", a declarat liderul de la Vatican.

"Curaj şi mergeţi înainte! Nu renunţaţi!", a spus papa Francisc, după ce a primit cadouri cu produse realizate de deţinute, multe dintre ele fiind vizibil emoţionate.

Departe de luminile reflectoarelor şi de atenţia publicului, pavilionul Vaticanului este considerat unul dintre cele mai proeminente din cadrul prestigioasei Bienale de Artă Contemporană de la Veneţia şi oferă vizitatorilor o experienţă captivantă şi derutantă, în cadrul căreia lucrările sunt expuse alături de sârmă ghimpată.

Chiara Parisi, comisarul expoziţiei, a subliniat "uimirea" şi "speranţa" deţinutelor faţă de această vizită. "Papa acţionează dincolo de cuvinte" deplasându-se în rândul lor, "persoane care vor să joace un rol chiar şi atunci când se află într-o situaţie foarte dură", a declarat ea.

În faţa artiştilor care au participat la realizarea expoziţiei şi a unor reprezentanţi din sectorul cultural care s-au reunit în capela deconsacrată a închisorii, Sfântul Părinte a insistat asupra rolului pe care arta îl joacă în lupta împotriva "rasismului, xenofobiei, inegalităţii şi dezechilibrului ecologic".

Papa Francisc s-a adresat apoi tinerilor reuniţi în faţa emblematicei Bazilici Santa Maria della Salute, a cărei cupolă maiestuoasă domină intrarea sudică pe Canal Grande, la mică distanţă de Piaţa San Marco.

După ce a ajuns în celebra piaţă traversând un pod temporar, Suveranul Pontif a prezidat o slujbă în prezenţa a numeroşi lideri politici şi religioşi, înainte de a părăsi Veneţia la începutul după-amiezii.

După Paul al VI-lea (1972), Ioan-Paul al II-lea (1985) şi Benedict al XVI-lea (2011), Francisc a devenit cel de-al patrulea papă care a vizitat oraşul Veneţia, supranumit Cetatea Dogilor.

Istoria Veneţiei este strâns legată de cea a papalităţii. În secolul al XX-lea, trei patriarhi ai Veneţiei au devenit papi. Dieceza din Veneţia este una dintre cele mai mari din Italia, cu 125 de parohii. Veneţia este, de asemenea, unul dintre puţinele patriarhate ale Bisericii latine.

Vizita Papei Francisc are loc în weekendul marcat de introducerea unui acces cu plată contra unei taxe de 5 euro pentru turiştii de o zi: în calitatea sa de invitat, Suveranul Pontif a fost exceptat de la această taxă, dar pelerinii non-rezidenţi vor trebui să o plătească.

După această deplasare, Papa Francisc urmează să efectueze alte două călătorii în nordul Italiei: la Verona, în mai, şi la Trieste, în iulie. De asemenea, Suveranul Pontif este aşteptat să participe în luna iunie la summitul liderilor din G7, care se va desfăşura într-o staţiune de lux de lângă Bari.

Aceste vizite au menirea de a linişti opinia publică în legătură cu capacitatea sa de a se achita de îndatoririle papale oficiale, la câteva săptămâni după îngrijorările legate de episodul său de oboseală în timpul evenimentelor organizate cu ocazia Paştelui catolic.

După vizita lui în oraşul francez Marsilia în septembrie 2023, papa Francisc nu a mai călătorit. O bronşită l-a obligat să îşi anuleze vizita la Dubai în decembrie 2023 la cea de-a 28-a ediţiei a Conferinţei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (COP28), iar starea sa generală din ce în ce mai fragilă l-a împiedicat să călătorească.

Cu toate acestea, în septembrie, liderul de la Vatican urmează să efectueze cea mai lungă călătorie externă din timpul papalităţii sale, urmând să se deplaseze în Indonezia, Papua Noua Guinee, Timorul de Est şi Singapore, în perioada 2-13 septembrie, relatează Reuters.

Locuinţa fundaşului Sergio Ramos a fost jefuită, săptămâna trecută, când jucătorul evolua în meciul din Liga Campionilor dintre Sevilla FC şi RC Lens, pe Estadio Sanchez Pizjuan.

Economie 2023-09-27 10:55:52

O aplicație care folosește inteligența artificială face furori pe internet. Antrenată să interacționeze cu utilizatorii într-un mod cât mai natural, platforma e folosită de elevi și studenți la redactarea rapidă a eseurilor. La scurt timp de la lansare, ChatGPT a atras milioane de utilizatori din toată lumea.

Economie 2023-01-30 21:37:07

În avalanşa de ordine executive semnate în prima zi de mandat, Donald Trump a semnat şi un ordin de redenumire a Golfului Mexic şi a Muntelui Denali din Alaska. Golful Mexic va fi redenumit Golful Americii, iar Denali, cel mai înalt munte din America de Nord, va redeveni Muntele McKinley, cum se numea înainte ca Barack Obama să-i schimbe numele în 2015.

Economie 2025-01-21 09:10:05

Pompierii din județul Brăila au intervenit, joi seară, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o cisternă ce transporta combustibil în apropierea localității Berteștii de Sus.

Economie 2024-02-09 00:11:40

Indonezia scoate la licitaţie "Rezervaţia Widi", un grup de peste 100 de insule tropicale nelocuite şi pune la dispoziţia cumpărătorilor experţi în dezvoltare turistică, pentru ca insulele să poată fi transformate în resorturi.

Economie 2022-11-23 08:00:58

Președintele AUR, George Simion, se folosește de Călin Georgescu, fostul candidat independent care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale anulate din 2024, doar pe post de „simbol suveranist” și de „imagine pe care o vinde”, au declarat surse politice apropiate de liderul AUR pentru Snoop. Simion este în prezent susținut de o rețea întreagă de oameni de afaceri, precum Mohammad Murad, Romeo Dunca, fost șef, din partea PNL, al CJ Caraș Severin, Sorin Constantinescu sau alți lideri ori afaceriști mai puțin cunoscuți publicului larg. Astfel, cercul lui de oameni de încredere care pot deveni „administrația prezidențială a României”, este ținut la secret.

Economie 2025-05-02 17:43:44

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat duminică, în emisiunea „În fața ta”, la Digi24, că ministerul pe care îl conduce a cheltuit, în premieră, banii din POIM (Programul Operaţional Infrastructură Mare) pe care îi putea accesa şi chiar a cerut o suplimentare de 10 la sută de la Ministerul Fondurilor Europene. El spune că a primit această suplimentare în valoare de 450 de milioane, din care deja s-au cheltuit 100 de milioane euro.

Economie 2023-05-14 15:07:23

Trei persoane au fost ucise şi 11 rănite sâmbătă seară, într-un incident armat în care mai mulţi trăgători „au deschis focul asupra mulţimii” pe o stradă aglomerată din Philadelphia, Statele Unite, a anunţat poliţia locală.

Economie 2022-06-05 15:05:02