• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-14 12:37:59
  • Sursa:
Papa Francisc a fost internat la un spital din Roma Imagine

Papa Francisc a fost internat vineri dimineaţă pentru efectuarea unor analize şi pentru continuarea tratamentului împotriva bronşitei de care suferă, a anunţat Vaticanul într-o declaraţie citată de Reuters.

"În această dimineaţă, la finalul audienţelor sale, papa Francisc a fost internat la Policlinico Agostino Gemelli pentru unele teste de diagnostic necesare şi pentru continuarea, într-un mediu spitalicesc, a tratamentului pentru bronşită", de care suferă în continuare, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Suveranul pontif, în vârstă de 88 de ani, care este papă din 2013, a suferit de mai multe ori de gripă şi de probleme de sănătate conexe în ultimii doi ani.

La începutul acestei luni, papa Francisc le-a spus pelerinilor, la o audienţă săptămânală, că suferă de o "răceală puternică", pe care Vaticanul a descris-o ulterior drept bronşită.