• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-26 16:56:20
  • Sursa:
Papa Francisc a fost inmormantat, conform dorintei sale. Ultimul drum al unui suveran pontif iubit de credinciosi Imagine

Funeraliile papei Francisc, care a murit luni, la vârsta de 88 de ani, au avut loc sâmbătă în Piaţa Sfântul Petru din Vatican, unde au venit sute de mii de credincioşi și lideri din toată lumea. Francisc a fost înmormântat în bazilica papală Santa Maria Maggiore (Sfânta Maria cea Mare) din Roma, aşa cum a cerut suveranul pontif în testament. 

ACTUALIZARE 16:10 La capătul unor ceremonii funerare care s-au desfășurat începând din dimineața zilei de sâmbătă, papa Francisc a fost înmormântat, conform dorinței sale, în Bazilica Santa Maria Maggiore. Cel puțin 400.000 de persoane au venit să-i aducă un ultim omagiu papei, la Roma.

Sicriul Papei Francisc a ajuns sâmbătă la Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, pentru a fi înhumat, după ce peste 250.000 de credincioşi au asistat în Piaţa Sf. Petru, la funeraliile grandioase ale lui Francisc I, în prezenţa unei corp de şefi de stat care a profitat de acest cadru informal pentru a face schimburi diplomatice, relatează AFP, preluată de News.ro.

Slujba, care s-a încheiat la prânz (12.00, ora României), a fost marcată de mai multe salve de aplauze, la sosirea şi la plecarea sicriului, dar şi la pasaje din predică care au amintit opera Papei argentinian, decedat din cauza unui accident vascular cerebral (AVC) luni, la vârsta de 88 de ani.

Ceremonia de înmormântare a început la ora locală 13:00 și a durat o jumătate de oră.

ACTUALIZARE 15:40 În mulțimea care s-a aflat în stradă, pentru a-și lua rămas-bun de la papa Francisc s-a aflat și fondatorul Wikileaks, Julian Assange. Acesta a venit însoțit de soția sa, Stella, și de fiii săi. 

În iunie 2023, papa Francisc le-a primit pe rudele lui Assange în audiență la Vatican, în timp ce Assange se afla într-o închisoare din Regatul Unit, luptându-se să se opună extrădării sale în Statele Unite.

Fondatorul WikiLeaks, este liber din iunie 2024, după ce, timp de 12 ani, s-a ascuns într-o ambasadă și a fost închis într-un penitenciar din Marea Britanie. El a fost acuzat în SUA de publicarea unor documente clasificate. El a fost cinci ani deținut într-o închisoare de maximă securitate din estul Londrei, după ce a stat ascuns alți șapte ani în Ambasada Ecuadorului din capitala Regatului Unit.

El a fost eliberat la 24 iunie 2024, după ce a ajuns la un acord provizoriu pentru a pleda vinovat la o singură acuzație în legătură cu rolul său în obținerea și publicarea - pe platforma pe care a fondat-o, WikiLeaks - a unor documente militare și diplomatice clasificate.

Deoarece pedeapsa prevăzută în acord a fost ispășită deja, australianul a fost eliberat din închisoarea britanică. Înțelegerea de principiu pune capăt unei saga în care hackerul, devenit avertizor și editor, a devenit o celebritate mondială prin dezvăluirea secretelor guvernamentale americane cu privire la războaiele din Irak și Afganistan.

În cei 14 ani, Assange a fost acuzat inclusiv de infracțiuni sexuale, acuzații pe care le-a respins.

ACTUALIZARE 15.24 „Insistența” papei Francisc de a lucra pentru cei săraci a fost reflectată în evenimentele de astăzi de la funeralii, grupuri de persoane defavorizate fiind invitate să asiste la slujbă în Piața Sfântul Petru, relatează CNN.

Cei implicați au fost aleși de organizația caritabilă Sant’Egidio și au reprezentat grupuri pe care Papa le-a considerat marginalizate, inclusiv persoane fără adăpost, migranți, persoane sărăcite și un grup de femei transgender care trăiesc într-o mănăstire din Roma.

Un alt grup de persoane marginalizate a fost invitat să se alinieze pe treptele locului său de odihnă finală, Bazilica SFânta Maria Maggiore, la finalul procesiunii funerare.

Papa argentinian credea că „săracii ocupă un loc privilegiat în inima lui Dumnezeu”, potrivit unei declarații a Sfântului Scaun emisă înainte de funeralii.

„Din acest motiv, un grup de persoane sărace și nevoiașe va fi prezent pe treptele care duc către Bazilica papală Santa Maria Maggiore pentru a aduce un ultim omagiu Papei Francisc înainte de înmormântarea sicriului său”.

Papa Francisc, care și-a ales numele în onoarea Sfântului Francisc de Assisi, cunoscut pentru angajamentul său față de sărăcie, pace și natură, a dorit să reflecte propriul său devotament față de persoanele fără adăpost și dezavantajate.

„Papa Francisc a făcut atât de mult pentru oameni ca mine, persoane care se luptă să supraviețuiască, care nu își permit nici măcar să-și spele hainele”, a spus Anna Melnyk, o femeie ucraineancă de 30 de ani care a venit la Roma înainte de izbucnirea războiului. Ea folosea în mod obișnuit o spălătorie gratuită înființată de regretatul papă pentru cei nevoiași. „Ne-a făcut să ne simțim ca parte din familia lui, mai ales pe noi, cei care nu avem propriile noastre familii,” a declarat ea pentru CNN.

Florian Gretz, 66 de ani, care locuiește de câțiva ani în apropierea Vaticanului, și-a amintit cum Papa Francisc a invitat persoanele fără adăpost să ia masa în Sala Audiențelor Paul al VI-lea, în 2023. „Ne-a tratat cu respect și demnitate, am stat la mese și am mâncat cu tacâmuri”, a povestit Gretz. „Oare următorul papă va face la fel?”.

ACTUALIZARE 14.00 Papamobilul care a transportat sicriul cu trupul neînsuflețit al papei Francisc de la Bazilica Sfântul Petru din Vatican a trecut în urmă cu câteva minute de Colosseum și ajuns în aceste clipe la Biserica Maria Maggiore unde urmează să fie înmormântat. 

Sicriul a fost coborât din Papamobil și așezat în fața bisericii, înainte de a fi purtat înăuntru, cu partea dinspre cap înainte, înconjurat de membri ai clerului, relatează Sky News.

În locul splendorii Vaticanului, Francisc a ales să fie înmormântat în Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, scrie CNN. El va fi primul papă din ultimul secol care va fi înmormântat în afara Vaticanului.

Foto: Profimedia Deschide galeria foto

Mai jos un video care arată ultimul drum pe care l-a făcut papamobilul cu sicriul de la Vatican la Biserica Sfânta Maria Mare: 

ACTUALIZARE 12.19 Cardinalii s-au pregătit pentru partea centrală și cea mai solemnă a slujbei din această dimineață: Euharistia, scrie CNN.

Clopotele bazilicii au sunat înainte de începerea ceremoniei în Piaţa Sfântu Petru.

Decanul de vârstă al Colegiului Cardinalilor, Giovanni Battista Re a început Rugăciunea Euharistică. Aceasta este o celebrare a Cinei celei de Taină, în care Isus a frânt pâinea și a împărțit un pahar de vin cu discipolii săi, relatează Sky News.

Multe persoane prezente la rugăciune și ceremonie au plâns în timp ce cardinalul Re vorbea. Peste 250.000 de oameni au venit în această zi, potrivit Sky News care citează Vatican.

Francisc a fost „un papă apropiat de oameni, cu o inimă deschisă pentru toţi”, a subliniat cardinalul Giovanni Battista Re în rugăciunea sa rostită la funeraliile fostului suveran pontif, notează AFP preluată de Agerpres.

El „şi-a imprimat imediat personalitatea sa puternică asupra guvernării Bisericii Catolice, stabilind un contact direct cu persoanele individuale şi cu populaţiile, dornic să fie aproape de toţi, cu o atenţie deosebită pentru persoanele în dificultate, lucrând neobosit, în special pentru cei mai nevoiaşi, pentru cei excluşi", a adăugat decanul de vârstă al Colegiului Cardinalilor.

Există nenumărate „gesturi” şi „îndemnuri” ale papei Francisc „în favoarea refugiaţilor şi a persoanelor strămutate”, a remarcat cardinalul Giovanni Battista Re în omilia sa, în aplauzele mulţimii.

„Insistenţa sa de a lucra pentru cei săraci a fost, de asemenea, constantă”, a mai precizat cardinalul Re care a subliniat că a fost „semnificativ faptul că prima călătorie a Papei Francisc a fost efectuată pe insula Lampedusa, o insulă care simbolizează tragedia emigrării, cu mii de oameni înecaţi pe mare”.

Totodată, el a reamintit faptul că Papa Francisc promova ideea unei Biserici Catolice care să fie „o casă pentru toţi”.

Potrivit agenției ANSA, în pofida fragilităţii şi suferinţei sale fizice, Papa Francisc a ales să meargă pe calea dăruirii de sine până în ultima zi a vieţii sale pământeşti, a declarat cardinalul Giovanni Battista Re, care a prezidat funeraliile.

„Papa Francisc a mers pe urmele Domnului său, Păstorul cel bun, care şi-a iubit oile până la punctul de a-şi da viaţa pentru ele. Şi a făcut-o cu putere şi seninătate, aproape de turma sa, Biserica lui Dumnezeu”, a mai spus el.

Cardinalul Re a mai spus că papa Francisc obişnuia să îşi încheie discursurile şi întâlnirile personale spunând: „Nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine”.

Foto: Profimedia Deschide galeria foto

„Acum, dragă Papă Francisc, îţi cerem să te rogi pentru noi şi îţi cerem ca din cer să binecuvântezi Biserica, să binecuvântezi Roma, să binecuvântezi întreaga lume, aşa cum ai făcut duminica trecută de la balconul acestei bazilici, într-o ultimă îmbrăţişare cu tot poporul lui Dumnezeu, dar şi cu omenirea care caută adevărul cu o inimă sinceră şi ţine sus torţa speranţei”, a adăugat cardinalul Giovanni Battista Re.

ACTUALIZARE 12:07 Președintele Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu președintele american Donald Trump, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Zelenski pentru Suspilne. Cei doi lideri au ajuns la Vatican pentru înmormântarea papei Francisc, scrie kyivindependent.

Citește mai mult AICI

ACTUALIZARE 11:35 Carul mortuar care va transporta sicriul Papei Francisc sâmbăta aceasta de la Vatican la bazilica romană Santa Maria Maggiore va fi un papamobil adaptat pentru această ceremonie funerară şi pe care suveranul pontif l-a folosit într-o călătorie, transmite EFE.

Aceasta va fi ultima călătorie a pontifului argentinian într-unul dintre aceste vehicule cu care obişnuia să se deplaseze în mijlocul mulţimilor.

Papamobilul ales a fost unul pe care Francisc l-a folosit într-una dintre călătoriile sale în Orient, a confirmat Biroul de presă al Vaticanului, iar pentru această ocazie maşina a fost adaptată pentru a transporta sicriul pe o platformă.

ACTUALIZARE 11:25 Funeraliile Papei Francisc încep în Piaţa Sfântul Petru.

Citește și: GALERIE FOTO Cum a arătat Piața Sfântul Petru în dimineața înmormântării Papei. O lumină aurie a acoperit Vaticanul de la primele ore

ACTUALIZARE 11:11 Sicriul de lemn al Papei Francisc a fost adus sâmbătă în Piaţa Sfântul Petru, la începutul unei slujbe de înmormântare la care participă o mulţime impresionantă de persoane îndoliate, inclusiv influenţi lideri ai lumii, pelerini şi prelaţi, informează Reuters.

Pallbearers carry the coffin of late Pope Francis during the funeral ceremony in St Peter's Square, at the Vatican, on April 26, 2025.,Image: 992433066, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no Deschide galeria foto

Aplauze au răsunat atunci când sicriul de lemn, pe care a fost depusă o cruce mare, a fost scos din Bazilica Sfântul Petru şi adus în piaţă de mai multe persoane care purtau mănuşi albe şi costume negre.

De prezicat că, procedurile de astăzi vor arăta puțin diferit față de funeraliile papale anterioare.

De exemplu, Papa Francisc va fi înmormântat într-un sicriu simplu din lemn și, în loc să fie îngropat în trei sicrie, a cerut să fie înmormântat doar într-unul.

Aceste ultime dorințe mai umile reflectă, de asemenea, cine a fost el ca lider al Bisericii Catolice.

De-a lungul mandatului său, a fost de multe ori de partea refugiaților și a îndemnat la compasiune pentru oamenii care își părăsesc casele.

ACTUALIZARE 11:00 Clopotele Bazilicii Sfântul Petru au început să bată pentru funeraliile Papei Francisc.

Mulţi şefi de stat şi capete încoronate, dar şi aproximativ 140.000 de persoane sunt prezente în Piaţa Sfântul Petru şi în jurul acesteia.

ACTUALIZARE 10:56 Donald Trump i-a adus un ultim omagiu Papei Francisc la sicriul închis al acestuia în Bazilica Sfântul Petru, scrie BBC. 

ACTUALIZARE 10:52 Cu o oră înainte de începerea funeraliilor Papei Francisc, zeci de mii de persoane s-au adunat deja în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, în timp ce alte aproximativ 100.000 de persoane se adună pe Via della Conciliazione, principalul bulevard care duce la aceasta, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Piaţa, cu o capacitate de 40.000 de persoane, este „aproape plină”, în timp ce alte 100.000 de persoane aşteaptă pe Via della Conciliazione, potrivit unor surse din sediul poliţiei romane.

ACTUALIZARE 10:40 Președintele american Donald Trump și soția sa Melania tocmai au ajuns în Piața Sfântul Petru pentru a participa la funeraliile Papei Francisc, relatează BBC. 

În urmă cu puțin timp, și fostul președinte al SUA Joe Biden a ajuns în Piața Sfântul Petru, alături de soția sa Jill. 

ACTUALIZARE 09:14 Roma a fost blindată înaintea sosirii a 164 de delegaţii şi a aproximativ 50 de şefi de stat şi de guvern care vor participa la funeraliile Papei Francisc, iar numeroase străzi din centrul oraşului vor rămâne închise pentru trecerea sicriului care va fi mutat în procesiune funerară de la Bazilica Sfântul Petru la Bazilica Santa Maria Maggiore pentru înmormântare, transmite EFE.

Planul de securitate este impunător: 4.000 de agenţi ai forţelor de ordine şi alţi 4.000 de voluntari ai Protecţiei Civile în jurul San Pietro şi în alte părţi ale oraşului, precum şi lunetişti au fost desfăşuraţi de-a lungul traseului prin care vor trece delegaţiile.

Au fost desfăşurate echipe de genişti, unităţi canine şi ofiţeri de poliţie care patrulează, de asemenea, pe râul Tibru, în timp ce brigada de pompieri va desfăşura unităţi împotriva ameninţărilor nucleare, bacteriologice, chimice şi radiologice.

În plus, apărarea va desfăşura sisteme anti-drone, avioane de luptă Eurofighter şi un distrugător în largul coastei Fiumicino, iar agenţii sunt de asemenea echipaţi cu „bazooka anti-drone”.

Numai în zona San Pietro, serviciul de sănătate va avea 55 de echipe, 11 posturi medicale avansate şi 52 de ambulanţe, iar spitalul Santo Spirito din apropiere, aflat la doar câţiva metri de Vatican, este complet echipat şi pregătit pentru orice eventualitate.

Pentru ultima călătorie a lui Francisc până la Bazilica Santa Maria Maggiore, toate străzile au fost închise, iar maşinile au fost retrase din zonele înconjurătoare, ceea ce va cauza, de asemenea, probleme semnificative de mobilitate.

În zona din jurul Vaticanului, toate drumurile de acces au fost închise, iar pelerinii sunt îndrumaţi spre piaţă, unde vor fi instalate patru ecrane mari pentru a urmări funeraliile pentru cei care nu pot ajunge acolo.

Citește și: De ce papa Francisc a rupt tradiţia şi a ales Biserica Sfânta Maria Maggiore ca loc al înmormântării

ACTUALIZARE 09:12 Medalia vizitei papei Francisc în România a fost depusă în sicriul său la ceremonia de închidere a sicriului cu trupul neînsufleţit desfăşurată vineri seara.

Ceremonia a inclus ritul impresionant al acoperirii feţei lui Francisc, primul papă iezuit din istoria Bisericii. În sicriu, a fost depusă o punguţă cu monedele şi medaliile emise în timpul pontificatului său, printre care se află şi medalia călătoriei apostolice pe care papa Francisc a efectuat-o în România, informează Vatican News.

După cântarea imnului „Benedictus” şi îndemnul de a se ruga cu toţii în tăcere, s-a rostit o ultimă rugăciune de rămas bun. Maestrul de ceremonii pontificale a pus apoi un văl de mătase albă pe chipul papei, după care a stropit trupul neînsufleţit cu apă sfinţită. S-a pus apoi în sicriu o punguţă cu monedele şi medaliile emise în timpul pontificatului lui Francisc şi tubul sigilat cu pergamentul ŤRogitusť.

A fost pus apoi capacul peste sicriul de zinc, deasupra căruia se află stema pontifului răposat şi o plăcuţă pe care sunt înscrise numele papei, durata vieţii şi a slujirii sale ca Succesor al lui Petru. Sicriul de zinc a fost sudat, apoi au fost puse mai multe sigilii. La final a fost închis sicriul de lemn. Deasupra capacului se află crucea şi stema pontifului.

Foto: Profimedia Deschide galeria foto

ACTUALIZARE 09:03 Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a sosit la Roma pentru a participa la funeraliile Papei Francisc, a declarat purtătorul său de cuvânt, transmite France Presse.

„Volodimir Zelenski, prima doamnă Olena Zelenska (...) vor lua parte la ceremonie”, a declarat purtătorul de cuvânt Serghei Nikiforov.

Vineri seara, Zelenski a declarat că nu mai este sigur că „va avea timp” să se deplaseze la Roma şi, eventual, să-l vadă pe preşedintele american, care va participa, de asemenea, la funeralii.

ACTUALIZARE 09:00 Liturghia pentru Papa Francisc, procesiunea funerară pe străzi şi înmormântarea în Bazilica Santa Maria Maggiore vor dura câteva ore. DPA prezintă programul provizoriu, precizând că orele sunt locale şi aproximative.

ACTUALIZARE 08:25 Piaţa Sfântul Petru de la Vatican a fost deja deschisă publicului sâmbătă dimineaţa pentru a permite participarea la funeraliile Papei Francisc, la care se aşteaptă să participe aproximativ 200.000 de persoane şi zeci de autorităţi, transmite EFE.

Intrarea principală din Via della Conciliazione s-a deschis puţin după ora locală 6:00 (4:00 GMT) şi credincioşii au început să intre puţin câte puţin, în mod controlat, ocupând primele locuri din zona rezervată publicului de către autorităţi.

Înmormântarea va începe la ora locală 10:00 (8:00 GMT) cu transferul sicriului din interiorul bazilicii Vaticanului afară în locul cel mai înalt de la baza bisericii.

Autorităţile italiene se aşteaptă ca aproximativ 200.000 de persoane să sosească în Piaţa Sfântul Petru şi în jurul acesteia, deoarece funeraliile coincid şi cu Jubileul (Anul Sfânt catolic), şi au stabilit, prin urmare, un protocol de securitate strict.

ACTUALIZARE 07:28 În Piața Sfântul Petru se fac ultimele pregătiri pentru ceremonia prin care lumea își ia rămas bun de la Papa Francisc. Slujba va fi oficiată de 4.500 de preoți, 700 de episcopi și 225 de cardinali. 

ACTUALIZARE 07:13 Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi premierul Marcel Ciolacu participă sâmbătă, la Vatican, la funeraliile de stat ale Sanctităţii Sale Papa Francisc.

În delegaţia oficială a României care va merge la Vatican se află şi ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu.

Foto: Profimedia Deschide galeria foto

ȘTIREA INIȚIALĂ: La funeraliile Papei Francisc va fi prezent inclusiv președintele american Donald Trump, împreună cu soția sa, Melania, și președintele ucrainean Volodimir Zelenski cu soția. De asemenea, Administrația Prezidențială a anunțat că președintele interimar Ilie Bolojan va participa la înmormântarea pontifului.

Liderii din Italia, Franţa, Germania, Marea Britanie, Ucraina, instituţiile UE şi ţara natală a lui Francisc, Argentina, şi-au confirmat, de asemenea, prezenţa. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că va fi prezentă la funeraliile de la Vatican. 

Cardinalul Kevin Farrell, camerlengul responsabil de conducerea Vaticanului până la alegerea unui nou papă, va prezida „ritul închiderii sicriului".

După funeralii, sicriul cu trupul neînsuflețit al papei Francisc va fi transportat, conform dorințelor sale, pentru înhumare în bazilica papală Santa Maria Maggiore din Roma, dedicată Fecioarei Maria.

Un grup de „săraci și nevoiași” va fi prezent pe treptele bazilicii pentru a întâmpina sicriul pontifului, un susținător devotat al celor marginalizați. Mormântul său va fi realizat din marmură și va purta inscripția „Franciscus”, adică Francisc în latină. 

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că sâmbătă, 26 aprilie, va fi zi de doliu național în România, în memoria papei Francisc, subliniind că această decizie „arată respectul profund pentru deschiderea totală şi căldura arătată permanent românilor".

„Aprobăm o zi de doliu naţional în România în memoria Sanctităţii Sale papa Francisc, sâmbătă, pe 26 aprilie, chiar în ziua funeraliilor de la Vatican. Este o decizie ce arată respectul profund pentru deschiderea sa totală şi căldura arătată permanent românilor. Ca orice creştin am simţit că prezenţa sa a fost o binecuvântare pentru întreaga umanitate", a precizat premierul joi, la începutul şedinţei de Guvern. 

Cardinalul Fridolin Ambongo Besungu (65 de ani) – Republica Democrată Congo

Cardinalul Wim Eijk (71 de ani) – Olanda

Cardinalul Peter Erdo (72 de ani) – Ungaria

Cardinalul Luis Antonio Tagle (67 de ani) – Filipine

Cardinalul Raymond Burke (76 de ani) – SUA

Cardinalul Mario Grech (67 de ani) – Malta

Cardinalul Matteo Zuppi (69 de ani) – Italia

Citește aici mai multe despre posibilii succesori ai papei Francisc. 

Parlamentul European a adoptat, miercuri, cu 505 voturi pentru, 92 împotrivă şi 44 de abţineri, o nouă legislaţie privind salariile minime adecvate în UE, care prevede, printre altele, că țările trebuie să garanteze că salariile minime pe care le stabilesc permit lucrătorilor să aibă un trai decent, ținând seama de costul vieții și de nivelul general al salariilor. Pentru evaluarea caracterului adecvat al salariilor lor minime legale existente, statele membre pot să utilizeze ca referinţă un coş de bunuri şi servicii la preţuri reale sau pot să le fixeze la 60% din salariul median brut şi 50% din salariul mediu brut.

Economie 2022-09-14 22:54:24

Un român de 59 de ani a înșelat statul austriac cu zeci de mii de euro, încasând ajutor social și diverse beneficii deși nu avea dreptul, informează Heute.at.

Economie 2022-11-09 11:30:53

Preşedintele AUR George Simion spune despre protestul de miercuri din faţa Parlamentului că a fost o manifestaţie autorizată şi nu organizată de AUR, ci de partidul ARCA Naţiunii Române al fostului social-democrat Dumitru Coarnă, protest la care s-a alăturat şi AUR. „Au avut loc violenţe izolate şi cer tragerea la răspundere a celor care au comis violenţe, însă credem că s-a comis o tentativă de compromitere a AUR”, a mai spus Simion, care a adăugat că „nu au existat gloanţe, cel mult elemente de gloanţe” şi nu a fost încercată introducerea niciunei substanţe explozibile în sediul Parlamentului.

Economie 2023-05-10 19:49:51

Premierul Nicolae Ciucă nu a exclus o remaniere guvernamentală. Întrebat joi, într-o conferință de presă la Sinaia, despre subiectul remanierii, Ciucă a spus că „de remaniere este nevoie când nu se îndeplinesc sarcinile și atribuțiile.”

Economie 2022-08-18 18:50:43

„Anul 2023 a adus în județ investiții în valoare de 309 milioane de lei, reprezentând 170% din bugetul inițial alocat dezvoltării. Este cea mai mare sumă pe care Consiliul Județean Sălaj a investit-o într-un an în proiecte de infrastructură rutieră, sănătate, învățământ, cultură și protecție socială.", potrivit lui Dinu Iancu Sălăjanu, președintele CJ Sălaj.

Economie 2023-12-31 18:51:17

Rusia a blocat producția avionului de vânătoare Su-57 de generația a cincea (numele de raportare NATO Felon), care a fost prezentat pe piață ca un „răspuns” la avionul american Lockheed Martin F-22 Raptor.

Economie 2024-10-15 13:50:35

Trei autoturisme în care se aflau 10 persoane au fost implicate într-un accident în lanţ produs miercuri, pe Drumul Naţional 2, în judeţul Suceava. Având în vedere numărul mare al persoanelor implicate, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie. Două dintre cele trei persoane evaluate sunt transportate la unitatea de primiri urgenţe Suceava, transmite ISU Suceava, iar cea de-a treia victimă refuză transportul la spital.

Economie 2023-12-27 15:52:19

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat marţi că internatul din Odorheiu Secuiesc, care s-a prăbuşit luni, nu a fost expertizat seismic. Aceasta a ajuns marţi la fața locului, la o zi după prăbuşirea parțială a clădirii. Deca a vizitat liceul şi a anunţat că o verificare va fi făcută şi de către Corpul de Control al Ministerului Educaţiei.

Economie 2023-12-19 14:34:58