• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-10 07:30:12
  • Sursa:
Panama respinge ideea revenirii trupelor americane. Americanii vor sa „securizeze” canalul Imagine

Ministrul panamez al Apărării a respins ferm ideea revenirii trupelor americane pentru a "securiza" canalul inter-oceanic, aşa cum a propus anterior secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, scrie AFP, preluată de News.ro.

"Panama a afirmat clar prin intermediul preşedintelui Jose Raul Mulino că nu putem accepta baze militare sau obiective de apărare", a declarat Frank Abrego, alături de Hegseth, în cadrul unei conferinţe de presă în capitala panameză.

Secretarul american al Apărării, care a încheiat miercuri o vizită de două zile în această ţară, care a coincis cu exerciţii comune de securitate, a declarat că acestea ar putea oferi "o oportunitate de a relansa, fie că este vorba de o bază militară, o staţie aeriană navală, locuri în care trupele americane pot lucra cu trupele panameze" pentru a "securiza" canalul care face legătura între Atlantic şi Pacific.

În martie, NBC News, citând doi oficiali americani anonimi, raportase deja că Washingtonul "a cerut armatei americane să ia în considerare opţiuni pentru creşterea prezenţei trupelor americane în Panama".

Anunţul NBC News privind consolidarea prezenţei militare a provocat surprindere şi nelinişte în Panama, unde trupele americane nu au mai staţionat de 25 de ani, cu excepţia unor exerciţii comune ocazionale.

Forţele armate americane au intervenit în Panama în decembrie 1989 pentru a-l răsturna de la putere pe fostul dictator Manuel Antonio Noriega, acuzat de trafic de droguri.

În 1994, Statele Unite au început procesul de retragere a bazelor lor militare, înfiinţate pentru a proteja calea navigabilă inter-oceanică, înainte de a preda statului Panama gestionarea canalului la 31 decembrie 1999.

Canalul, care a fost construit de Statele Unite şi inaugurat în 1914, a trecut sub control panamez în temeiul unor tratate bilaterale negociate în timpul mandatului preşedintelui democrat Jimmy Carter.

Dar actualul preşedinte Donald Trump a ameninţat că îl va "lua înapoi", fără a exclude utilizarea forţei, pe motiv că se află sub controlul Beijingului.

Miercuri, Hegseth a reiterat, de asemenea, cererea americană de utilizare "prioritară şi liberă" a canalului de către Marina SUA.

Ministrul canalului, José Ramon Icaza, a vorbit despre crearea unui "mecanism care să permită navelor de război şi navelor auxiliare să beneficieze de un sistem de compensare pentru serviciile lor", care să compenseze costul utilizării canalului, fără însă a o face "gratuită" din principiu.

 

Turcia a lansat miercuri noaptea lovituri aeriene împotriva unor obiective din nordul Siriei şi al Irakului, după ce patru oameni au fost ucişi şi 14 răniţi într-un atac asupra sediului de lângă Ankara al unei companii aerospaţiale turce.

Economie 2024-10-24 15:36:53

Forțele de apărare israeliene au publicat imagini prin care susțin că racheta care a lovit spitalul din Fâșia Gaza a plecat chiar de pe teritoriul enclavei. Filmarea arată o rachetă care a explodat chiar la ora la care spitalul a fost lovit. Oficialii israelieni susțin că gruparea teroristă își bombardează propriii cetățeni.

Economie 2023-10-18 13:21:21

Purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal, Ionuţ Stroe, a declarat, luni, după ședința conducerii PNL, că liberalii nu vor depune amendamente la proiectul legii pensiilor și nu vor exista modificări la actul normativ decât de formă, precizând că niciodată nu s-a pus problema lipsei banilor pentru creșterea pensiilor.

Economie 2023-11-13 15:42:03

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat miercuri că are în vedere să ceară sprijin Greciei şi altor ţări pentru combaterea violentelor incendii declanşate în regiunea Ierusalimului, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Economie 2025-04-23 22:06:15

Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdoğan s-ar putea întâlni la finele lunii august la Ankara. Turcia își propune să convingă Rusia să revină la acordul privind cerealele din Marea Neagră, recent abandonat de Kremlin, transmite POLITICO.

Economie 2023-08-07 16:21:15

Polițistul Marian Godină susține că agenții care l-au oprit pentru control pe Vlad Pascu înainte de a-i ucide pe cei doi tineri aveau dreptul legal de a-l duce la medicina legală pentru recoltarea de probe biologice chiar dacă nu aveau un drug test la îndemână și puteau să-i rețină permisul. Potrivit unor informații obținute de Digi24, polițiștii care l-au oprit pe tânăr nu aveau un aparat drug test și au sunat la dispecerat să ceară unul, dar nu l-au primit. În plus, verificarea mașinii conduse de tânăr, un model de colecție, arată că autovehiculul avea asigurarea obligatorie RCA expirată.

Economie 2023-08-22 15:32:14

Meteorologii anunță instabilitate atmosferică accentuată în toată țara până vineri dimineață, cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și condiții de grindină. Marți, a fost emis un cod galben care vizează mai multe regiuni din sudul și centrul țării, inclusiv municipiul București.

Economie 2025-05-06 10:38:48

Unul dintre cei temuți interlopi români din Spania a fost găsit mort, în închisoare. Cristian Săndulache era condamnat la 55 de ani, pentru proxenetism.

Economie 2024-09-13 10:08:27