„Avem date că, începând cu 11 iulie, cel puţin 5 coloane de mercenari ai lui (Evgheni) Prigojin au sosit în Belarus”, a transmis presa de opoziţie, conform Agerpres.
Potrivit lui Motolko Pomoghi, wagneriţii au sosit la bordul a aproximativ 400 de vehicule.
Abia în 18 iulie, adaugă portalul, a fost depistată sosirea a două coloane, care includeau între 170 şi 185 de vehicule de diferite tipuri.
Echipa belarusă de investigaţii Gaiun, care monitorizează activitatea militară pe teritoriul belarus, a raportat că avionul privat al lui Prigojin a părăsit marţi Belarusul.
„La ora 00:15, avionul Embraer Legacy 600 (RA-02795) al lui Evgheni Prigojin a decolat de pe aerodromul Maciulişci”, a anunţat Gaiun pe canalul său Telegram.
Potrivit echipei de investigaţie, aeronava a rămas în Belarus puţin peste 13 ore la a patra vizită în ţară din 27 iunie.
Rebeliunea armată a Grupului Wagner a fost oprită în timp ce mercenarii înaintau către Moscova, în urma unui acord între Prigojin şi Kremlin la care s-a ajuns prin medierea preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko.
Conform acordului, preşedintele rus Vladimir Putin le-a oferit mercenarilor trei opţiuni: să se întoarcă acasă, să plece în Belarus sau să semneze un contract cu Ministerul Apărării rus sau cu alte agenţii de securitate din ţară pentru a se subordona ministrului apărării Serghei Şoigu şi şefului Statului Major General, Valeri Gherasimov.
Aceasta a însemnat în practică dezmembrarea, cel puţin în Ucraina, a grupului Wagner, aşa cum era cunoscut de când a fost creat în 2014 în urma izbucnirii conflictului din Donbas, în estul Ucrainei.
Ca parte a acordului, Kremlinul le-a promis mercenarilor şi şefului lor că nu vor fi urmăriţi penal.
Grupul Wagner a transferat deja Ministerului Apărării rus peste 2.000 de echipamente şi arme de război, inclusiv tancuri şi lansatoare multiple de rachete.
