“Am decis să nu încadrăm fotografiile, să nu facem tiraje normale, clasice, ci să colăm pe suporturi rigide pentru că până la urmă această fotografie este un reportaj în sine,” a explicat Karin Friesenbichler, reprezentantul agenţiei Magnum Photos.
În timpul celor șapte zile din august 1968, Josef Koudelka a realizat o serie de fotografii pe care a reușit să le trimită clandestin din țară, ulterior emigrând în Franța.
“Josef Koudelka voia să îşi protejeze familia şi abia după mulţi ani, în 1987, odată cu moartea tatălui său a spus public faptul că el este autorul acelor fotografii,” povesteşte Stanislas Pierret, directorul Institutului Francez din România.
Expoziţia poate fi vizitată între 9 şi 30 mai 2014, iar intrarea publicului va fi liberă în intervalul orar 10:00-18:00, de luni până sâmbătă.
“Palatul, deşi se află încă în procesul de restaurare, în amplu proces de restaurare, şi-a deschis special porţile pentru expoziţia eveniment, aş putea să spun. O expoziţie foarte importantă pentru istoria Europei şi pentru istoria noastră,” a spus Lăcrămioara Stratulat, managerul Complexului Muzeal Moldova.
Palatul Culturii va fi deschis oficial, cel mai devreme, la sfârșitul anului 2015.
