În viitorul apropiat, cinci miliarde de oameni vor trăi în oraşe, cu tot mai puţin acces la beneficiile naturii. O soluţie salvatoare ar putea fi plimbările în pădurile virtuale, care ar avea cam acelaşi efect asupra stării de bine, spun cei care le-au creat.
Conceptul japonez de „baie în pădure”, sau shinrin-yoku, a fost mult timp apreciat pentru presupusele sale beneficii pentru sănătate. Sute de studii științifice sugerează că poate îmbunătăți sănătatea mentală și performanța cognitivă, reduce tensiunea arterială și poate chiar trata depresia și anxietatea. Cu toate acestea, pădurile pot fi greu accesibile sau, pentru unii, complet inaccesibile într-o lume în care până la cinci miliarde de oameni ar putea trăi în mediul urban până în 2030.
Unii oameni de știință cred că realitatea virtuală ar putea oferi un remediu. VR a fost deja folosită pentru a ajuta la distragerea atenției copiilor supuși unor proceduri medicale, iar peisajele virtuale înghețate au atenuat durerea victimelor arsurilor. Ar putea pădurile virtuale să provoace aceleași reacții fiziologice ca cele reale?
Un grup de oameni de știință de la Universitatea Cehă de Științe ale Vieții a testat această ipoteză ducând un grup de 15 persoane într-o rezervație naturală de lângă Praga pentru sesiuni de „baie” de 30 de minute. Apoi au folosit scanere cu laser pentru a dezvolta un geamăn virtual al aceleiași zone de pădure, îmbunătățit cu înregistrări audio. Douăzeci de participanți, dintre care 10 care au vizitat pădurea reală, au petrecut 30 de minute în pădurea virtuală. Chestionarele de evaluare a stărilor emoționale ale participanților nu au relevat nicio diferență semnificativă între cele două experiențe, potrivit rezultatelor, publicate în noiembrie în publicația Frontiers în Virtual Reality. Participanții au declarat că erau conștienți că pădurea nu era reală dar, cu toate acestea, experiența a fost imersivă și i-a făcut să uite ușor că se aflau într-o cameră experimentală.
Un alt grup de oameni de știință a investigat scăldatul virtual în pădure într-o lucrare recentă publicată în revista Forests. De data aceasta, oamenii de știință au dezvoltat un joc bazat pe metode reale de terapie ghidată în pădure în aer liber. Sarcinile includeau realizarea de fotografii cu o cameră virtuală, colectarea de diverse obiecte și participarea la un program simplu de fitness conceput pentru a le oferi jucătorilor un sentiment de aventură. Cele opt persoane implicate în studiu au constatat că depresia, furia și oboseala lor generală au scăzut după ce au jucat jocul.
Știința este încă divizată în ceea ce privește mecanismele care stau la baza „băii de pădure” în sine. Unii dau crezare teoriei „biofiliei”, popularizată de Edward O. Wilson în anii 1980, care sugerează că oamenii au nevoie de interacțiunea cu natura pentru că noi înșine facem parte din ea. O alta, numită „teoria restaurării atenției”, sugerează că mediile naturale, cum ar fi pădurile, oferă oamenilor oportunități de a se recupera după sarcinile obositoare ale vieții de zi cu zi. Ambele teorii s-ar putea aplica și în cazul pădurilor virtuale.
Există îngrădiri, bineînțeles. Deoarece puterea de procesare a calculatoarelor este limitată, pădurile virtuale au și ele limite fizice. Unii dintre participanții la studiul ceh au spus că s-au simțit în cușcă atunci când au întâlnit zidul invizibil al pădurii. De asemenea, computerul nu este perfect la redarea detaliilor mici, cum ar fi ciupercile sau insectele, iar mediile virtuale nu pot imita fiecare experiență senzorială a unei păduri reale, cum ar fi mirosul frunzelor umede. O lucrare a sugerat că această problemă ar putea fi rezolvată prin împrăștierea frunzelor pe podeaua camerei de participare. Duplicarea altor senzații, cum ar fi senzația de vânt, s-ar dovedi mai complicată.
Mediile virtuale pot provoca, de asemenea, răul cibernetic, care apare atunci când ochii percep mișcarea, dar corpul nu. Psihologii, experții în silvicultură și informaticienii speră că studiile ulterioare cu grupuri mai mari de participanți vor ajuta la depășirea acestor limitări.