Otto Küsel nu era nici un ofițer dintr-o familie nobiliară precum Claus Schenk Graf von Stauffenberg, liderul grupului care a participat la cea mai cunoscută tentativă de asasinare a dictatorului nazist Adolf Hitler, nici un titan al industriei precum Oskar Schindler, care a protejat peste o mie de evrei care lucrau în fabrica lui. „Deținutul nr.2 de la Auschwitz” era un simplu hoț care a fost aruncat în mijlocul mașinăriei naziste de exterminare și a reușit să salveze sute de oameni de la o moarte sigură. Aceasta este povestea unui bărbat care nu și-a propus niciodată să fie un erou, relatează Deutsche Welle.

Puțini oameni au auzit de Küsel în Germania. Scriitorul și jurnalistul Sebastian Christ a aflat despre Küsel de la directorul muzeului Auschwitz-Birkenau, dar, abia după 22 de ani de cercetări, a găsit din întâmplare o carte într-o piață de vechituri în care se găsea singurul interviu pe care l-a acordat vreodată Küsel.

Küsel s-a născut în apropiere de Berlin în 1909. La vârsta de 14 ani, a renunțat la lecțiile la care participa pentru a deveni electrician și a început să meargă din casă în casă vânzând șireturi. El vindea și fructe, folosind o strigare destul de riscantă: „Banane, banane, pentru doamnele fără bărbat.”

Însă, odată cu marea criză din 1929, lucrurile au devenit mult mai dificile. „De fapt, era mai mult ca cerșitul decât vândutul, trebuia să nu lași poliția să te prindă”, a spus Küsel în interviul pentru o organizație studențească.

Totuși, poliția l-a prins de mai multe ori, cel mai probabil pentru furt și jafuri, potrivit lui Christ. A ajuns de mai multe ori la închisoare.

„Cu siguranță avea probleme cu autoritatea și era poate și un pic anarhist”, a spus Christ. „Și era cineva care avea un simț pronunțat al dreptății și avea sentimente foarte puternice când un grup de oameni se credea superior altora.”

Când naziștii au preluat puterea în Germania, Küsel a fost deloc impresionat, după cum reiese și dintr-o scenă povestită chiar de el, care a avut loc într-un institut de stat de la Berlin.

„Am intrat înăuntru și am spus: 'Bună ziua!' Tipul dinăuntru mi-a zis: 'Ieși afară!' Am crezut că mai are treabă de făcut și am ieșit afară. Câteva minute mai târziu, am intrat din nou și am zis: 'Bună ziua!' El mi-a zis: 'Du-te înapoi afară!'”

„Când am intrat a treia oară și am zis 'bună ziua', el mi-a spus: 'Nu știi că acum se spune Heil Hitler? Ieși afară!' Așa că am ieșit și am plecat gândindu-mă: 'Să vă ia dracu'!'”

Pentru naziști, Küsel era un „infractor de carieră”, iar, conform legii, persoanele cu cel puțin trei condamnări pentru furt care au stat cel puțin șase luni la închisoare puteau fi trimise într-un lagăr de concentrare fără o hotărâre judecătorească.

Küsel a fost luat în primire de ofițerii Gestapo în 1937 și trimis în lagărul Sachsenhausen din afara Berlinului. Șeful poliției secrete a Germaniei naziste, Heinrich Himmler, visa la o „comunitate națională fără infractori” sau elemente „antisociale”, iar oamenii de genul lui Küsel trebuiau închiși permanent pentru „binele societății”.

Küsel a primit, însă, un rol special în lagăr. El a devenit un deținut funcționar, numit și kapo, ce trebuia să îi ajute pe paznici. Naziștii credeau că infractorii de carieră erau candidații perfecți pentru poziția de kapo pentru că nu aveau nicio ideologie și nu formau rețele secrete, spre deosebire de comuniști, social-democrați și alți prizonieri politici.

Rolul unui kapo era acela de a împărți fiecărui deținut sarcinile de care trebuiau să se ocupe în cadrul lagărului. Kapo erau mici piese din mașinăria de exterminare a lagărelor de concentrare care trebuiau să se asigure că deținuții vor muri de extenuare.

Cei mai mulți kapo făceau exact ceea ce doreau naziștii. Unii din ei se distrau înecând polonezi în fecale sau omorându-i în bătaie. Unul dintre cei mai notorii kapo a fost Bruno Brodniewicz, cunoscut drept „deținutul nr.1”. „Brodniewicz era un animal, i se spunea 'Moartea neagră'”, a povestit un supraviețuitor al Holocaustului.

Küsel era diferit. A fost trimis la Auschwitz în 1940, când lagărul era încă nou și administrat de temutul comandant Rudolf Höss.

În primii doi ani, cei mai mulți deținuți din lagăr erau polonezi fără origini evreiești. Küsel îi avertiza pe nou-veniți să nu se identifice drept academicieni sau ofițeri militari, întrucât ar fi fost același lucru cu o condamnare la moarte.

Küsel avea grijă să îi pună pe cei mai extenuați dintre deținuți să lucreze în bucătării, acolo unde aveau acces la mai multă mâncare. Micul său birou a devenit un loc al speranței unde prizonierii puteau să se relaxeze puțin, iar cei care încercau să fugă primeau ajutor.

Faptul că știa limba poloneză l-a ajutat pe Küsel să comunice cu deținuții fără să alerteze gărzile SS sau alți kapo, care nu cunoșteau limba. „Privește și ține minte fața acestui criminal”, i-a spus Küsel deținutului Boleslaw Grzyb privind înspre ofițerul de pază Gerhard Palitzsch.

Palitzsch era cunoscut pentru cruzimea sa și se ocupa de pedepsirea deținuților. El îi întâmpina pe noii prizonieri spunându-le: „Uitați de soții, de copii și de familiile voastre. Aici, veți muri ca niște câini.”

Cum a reușit Küsel să păstreze secretul rezistenței sale față de naziști? Din afară, el părea foarte muncitor și nu era suspectat nici de ceilalți kapo, potrivit lui Christ.

„În ciuda tuturor obstacolelor, el și-a păstrat umanitatea în perioada petrecută în lagăr”, în ciuda multor ocazii în care ar fi putut să și-o piardă, a adăugat Christ.

În decembrie 1942, Küsel a aflat despre un plan de evadare de la Auschwitz și a ales să se alăture grupului de deținuți polonezi care au venit cu ideea. Folosind o căruță și o uniformă SS, cei patru fugari au reușit să scape și să contacteze luptătorii care făceau parte din rezistența anti-nazistă.

Povestea nu s-a încheiat aici, însă. Küsel se pare că a fost trădat de o femeie geloasă. Aceasta era îndrăgostită de el, dar l-a văzut cu o fată din familia în casa căreia se ascundea și l-a bănuit că avea o relație cu ea.

Din cauza ei, nouă luni mai târziu, Küsel a ajuns din nou la Auschwitz. De această dată, în blocul 11, unde stăteau cei condamnați la moarte. Zi de zi, Küsel aștepta să fie împușcat. Destinul a avut însă alte planuri pentru el.

Noul lider al lagărului a ordonat grațierea mai multor prizonieri condamnați la moarte, inclusiv a lui Küsel, care a fost mutat înapoi în lagăr. „Mulți au crezut că i-am trădat pentru că eram încă în viață. Dar nu aș fi făcut asta niciodată. Mai degrabă i-aș fi lăsat să mă omoare în bătaie”, a spus Küsel.

Când soldații sovietici s-au apropiat de Auschwitz, în 1944, Küsel a fost transferat într-un alt lagăr din Flossenbürg, Bavaria, unde a supraviețuit unui marș al morții – o ultimă încercare a naziștilor de a împiedica eliberarea prizonierilor de către forțele aliate.

În 1945, chinul s-a încheiat și pentru Küsel. După război, acesta s-a căsătorit, a avut doi copii și s-a întors la vechea sa activitate – comerțul cu fructe și legume. În 1964, a fost unul dintre cei 211 supraviețuitori de la Auschwitz care au depus mărturie în primul proces ținut la Frankfurt.

Judecătorii au suspectat că Küsel ar fi fost un informator, probabil din cauză că nu credeau că ar fi fost posibil ca o persoană să scape nevătămată după atât de mult timp petrecut în lagăre și atâtea incidente fără să fi lucrat în secret cu naziștii. Acuzațiile erau, evident, nejustificate, a spus Christ.

Küsel a vorbit foarte puțin despre timpul petrecut în lagăre, probabil din cauză că îi era rușine și nu dorea ca vecinii lui din Bavaria să știe că a fost un hoț.

Küsel a păstrat legătura cu ceilalți supraviețuitori din Polonia până la moartea sa, în 1984. Polonezii l-au recunoscut drept un erou, iar autoritățile l-au făcut cetățean de onoare.

„Cred că povestea lui Otto arată, în primul rând, că avem șansa să ne păstrăm umanitatea chiar și în cele mai grele circumstanțe”, a spus Christ. „Nici noi nu trăim în cele mai simple vremuri.”

„Istoria ne arată cât de repede poate oricine să fie prins într-un astfel de vârtej, dar și cât de mult bine poate face un om dacă are încredere în el însuși și în umanitatea lui.”