„Frontierele sunt şi penetrabile pentru agenţi infecţioşi. Este vorba de infecţii aerogene, este vorba de infecţii grave, infecţii ca hepatitele virale, ca tuberculoza drogo-rezistentă, infecţii HIV SIDA care prezintă pericol şi pentru România şi pentru Uniunea Europeană,” a spus Tiberiu Holban, şef catedră Boli Infecţioase, Universitatea de Medicină Chişinău.
„Punctele sensibile sunt generate de apariţia de noi germeni a căror agresivitate asupra organismului uman nu este încă cunoscută şi bine definită motiv pentru care unul din programele propuse aici este să avem o informare rapidă şi operaţională într-un sistem electronic bine definit a celor două părţi,” a declarat Adrian Streinu-Cercel, manager la Institutul de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş”.
Pentru a preveni apariţia unor focare de infecţii transmise dintr-o ţară în alta, a luat fiinţă o comisie care va monitoriza tranzitul transfrontalier.
„Vom face nişte puncte de întâlnire a unor astfel de pacienţi care vin de avangardă şi triaj epidemiologic cum se numeşte pentru ca astfel de infecţii să fie la timp depistate, la timp tratate şi să nu reprezinte un pericol în ceea ce priveşte transmiterea aşa numită transfrontalieră adică `medicina călătorului`,” a adăugat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.
Comisia mixtă româno-moldovenească va avea întâlniri în toate judeţele aflate la frontiera cu Republica Moldova. În funcţie de problemele identificate în fiecare zonă specialiştii vor cere impunerea unor restricţii la trecerea frontierei sau chiar un control mult mai amănunţit la starea de sănătate a persoanelor sau la calitatea produselor care sunt tranzitate.
