Am votat în Senat ordonanța Guvernului pentru combaterea speculei. Cu toate că la prima vedere intenția Guvernului este lăudabilă, din punct de vedere economic lucrurile nu sunt deloc atât de simple. Voi prezenta o serie de argumente tehnice, pe care am să încerc să le pun într-o lumina ușor de înțeles. În primul rând, cu toții ne-am dori ca agenții economici să practice marje de bun-simț, care să le acopere cheltuielile și care să le asigure un profit decent, fără a împovăra însă foarte mult consumatorii. Dincolo de acest lucru, implementarea unei asemenea măsuri este extraordinar de complexă și, dacă nu creezi mecanisme inteligente, pot apărea abuzuri.
Ca să vedem exact ce nu se potrivește, haideți să mergem la textul ordonanței. Guvernul spune că acțiuni speculative înseamnă printre altele „practicarea unor prețuri nejustificat de mari". La prima vedere și pentru o persoană care nu înțelege foarte multe considerente economice, e posibil ca acest text să arate bine. Problema apare atunci când încerci să îți dai seama care preț e justificat de mare și care e nejustificat de mare. Cum faci lucrul ăsta? Haideți să luam un exemplu concret: prețul mediu pe piață pentru produsul X este 10 lei. Firma A vinde un sortiment din produsul respectiv cu 20 de lei. Prețul este justificat de mare sau nu? Firma face speculă sau nu? Dacă produsul firmei A este superior calitativ mediei, atunci se justifică prețul? Dar dacă firma A cumpără produsul de la un distribuitor (sau de la producător) cu 19 lei și are un adaos comercial de doar 1 leu, mai este prețul nejustificat de mare?
O altă acțiune speculativă este, potrivit ordonanței, „acumularea de mărfuri de pe piața externă sau internă, în scopul creării unui deficit pe piața românească". Cunoaștem cu toții fenomenul „Black Friday"; ca să se pregătească pentru respectivul eveniment, companiile fac stocuri impresionante de mărfuri. Poate o instituție care verifică acțiunile speculative să considere că prin aceste achiziții se are în vedere specula? Poate. Pe de altă parte, nu sunt foarte multe domeniile în care un jucător economic să poată face achiziții atât de mari, încât să creeze un deficit; și acele domenii ar trebui analizate cu foarte mare atenție.
Mergem mai departe cu activități care pot fi considerate speculative: „marjele de profit sau adaosurile comerciale pentru produsul sau serviciul respectiv". Deci brandurile de lux, care au costuri de producție la un nivel decent, dar au investit foarte puternic în branding și au reușit peste ani, poate chiar zeci de ani să formeze o piață dispusa să plătească un preț ridicat pentru respectivele produse, pot fi trase pe dreapta liniștit. Nu intenționăm să plângem de mila brandurilor de lux, dar într-un stat democratic și într-o economie de piață funcțională, există segmente și nișe care să acopere toate preferințele consumatorilor.
Următoarea prevedere pe care o aduc în discuție este bomboana de pe colivă; acțiune speculativă poate fi considerată și „creșterea artificială a costurilor de producție, inclusiv salariale". Deci stimați antreprenori, daca hotărați să creșteți salariile muncitorilor voștri, cineva se poate gândi că ați făcut-o că să speculați (?!?!) și puteți fi trași la răspundere întrucât termenul „artificial" este atât de larg încât poate include orice. În același timp, stimați angajați, atunci când cereți măriri de salariu, vă puteți așteptă să primiți un răspuns în genul „Nu creștem salariile, deoarece nu vrem să speculăm".
În continuarea acțiunilor speculative avem „distribuția produselor printr-un lanț care cuprinde mai mulți intermediari decât în mod uzual". Care e modul uzual? Cum stabilește guvernul că eu am dreptul să îmi vând produsele printr-un lanț scurt sau lung de distribuție? Cați intermediari am voie să folosesc pentru ca produsele mele să ajungă la consumatorul final? Daca produsele pe care le vând sunt produse în afara zonei EU, apoi distribuite în spațiul european prin distribuitorul 1, redistribuite în Romania prin distribuitorul 2, care la rândul lui le distribuie în centrele regionale (3) și ele le plasează retailerilor (4), canalul este mai lung decât cel „uzual"?
Mai putem vorbi și despre „limitarea nejustificată a producției și vânzărilor" (ca și cum ar putea statul să ordone companiilor când și cum să vândă) sau despre alte aberații incluse în OUG, dar cred că ați înțeles cât de prost este scris actul normativ și ce portițe de abuzuri poate deschide.
Da, este nevoie de protecție pentru cetățeni, dar, în același timp, prezența statului în economie trebuie să se realizeze cât mai subtil cu putință, astfel încât să nu aibă de suferit piața libera. Or, cu astfel de prevederi nu se reușește decât să se mimeze grija față de cetățean. Prevăd că daca OUG-ul va intra în vigoare în forma prezentată în Senat, se vor deschide mii de procese în care inspectorii care vor constata abateri, vor trebui să demonstreze că prețul de 3 lei/buc este speculativ.