„Erau bătai aproape zilnice, venea cu foarte mulţi prieteni acasă, beau de dimineaţa până seara şi nu am mai suportat să mă jignească în faţa lor, să fiu înjurată, ameninţată”, a povestit femeia.
Tânara a cerut ordin de restricție și așteaptă decizia judecătorilor. Legea prevede că, în cazurile grave, sentința trebuie să vină rapid.
„Poate fi depusa această cerere în nume personal sau prin reprezentant legal ori prin apărător, urmând ca aceasta să se judece de urgenţă, iar soluţia se pronunţă în maxim 24 de ore de la judecarea acestei cauze”, explică Narcisa Ciobanu, avocat Baroul Dolj.
Au existat şi cazuri în care soţii agresivi au ignorat ordinul de restricţie şi au încercat să se răzbune pe soţiile lor. Vinovaţii ar putea ajunge la închisoare.
„Femeile agresate de soţi primesc adăpost în centre maternale timp de cel mult 12 luni, dar numai dacă au copii mai mici de 3 ani. Celălalte sunt găzduite doar dacă mai este loc la adăposturile asistenţei sociale. Câteva nopţi, după care trebuie să se descurce”, a subliniat Amelia Căprărin, purtător de cuvânt IPJ Dolj.
Doar în Dolj, 350 de femei au cerut ajutorul statului în primele 10 luni.
